În ziua în care Parlamentul de la Londra dezbate retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Libia proclamă eliberarea de sub dictatura lui Gaddafi iar Tunisia anunţă rezultatele primelor alegeri democratice de după "primăvara arabă", cotidianul The Times decide să deschidă ziarul cu aniversarea zilei de naştere a regelui Mihai al României.

Poate că e distanţa geografică, poate cea deontologică sau, pur şi simplu, sângele britanic - dar, printre atâtea însemnări presărate cu pasiuni şi păreri pro sau contra, cele aproape două pagini oferite de Times sunt aproape ireale. O poveste spusă simplu şi fără patimă de un jurnalist, Michael Binyon, care, în ultimii 40 de ani, a scris nu doar articole ci şi istorie a presei - aşa cum cel mai recent subiect al său a scris, la rândul său, istorie. Căci regele Mihai, aminteşte Binyon, este ultimul supravieţuitor dintre şefii de stat ai Europei celui de-al doilea Război Mondial.

Rege în ani de război

Rezumatul rezumatului sună cam în felul următor: "A băut un ceai cu Hitler, a discutat cu Mussolini, i-a rezistat lui Stalin, l-a întâlnit pe Churchill şi a petrecut mai bine de jumătate de secol în exil (...) A cinat cu cei mai răi dictatori ai Europei dar a sfârşit şurubărind maşini de teren". După o sinteză a tumultuoşilor ani '30, începând cu odiseea aventurierului său tată Carol al II-lea şi sfârşind cu ascensiunea forţelor pro-naziste din România, Binyon se opreşte la contextualizarea revenirii lui Mihai pe tron (după regenţa din perioada 1927-1930): se întâmpla, în 1940, "în cel mai trist ceas al ţării sale, prinsă între Hitler, care susţinuse invazia Ungariei fasciste în nordul României, şi Stalin, care anexase Basarabia, în est".

Despre întâlnirea cu Hitler, din 1940, regele Mihai îşi aminteşte că a dat ochii cu un om "turbat dar calculat, convins că are o misiune şi decis să o îndeplinească, indiferent de preţ". Nu înţelegea oricum prea bine limba germană - iar vorbirea dezlânată a lui Hitler îi făcea şi mai dificilă înţelegerea.

Deşi îl trata ca pe un copil, şeful Guvernului de la Bucureşti, mareşalul Antonescu, înţelesese că ţara are nevoie de continuitate istorică şi simboluri naţionale - or, în respectivul moment, ultimul simbol rămăsese instituţia regală. Era, notează Times, o vreme în care Marea Britanie şi Franţa aveau prea puţin interes pentru îndepărtaţii Balcani, aşa că Antonescu a plasat ţara în război de partea naziştilor. "O alianţă dezastruoasă" care avea să se încheie la 23 august 1944 graţie, punctează Michael Binyon, "curajului de care a dat dovadă tânărul rege (...) salvând onoarea ţării sale şi zeci de mii de vieţi în disperatul ultim an al războiului." (continuarea pe saitul Deutsche Welle)