Sfântul Arsenie cel Mare ‒ drumul spre sfințenie

Vieţile Sfinţilor

Sfântul Arsenie cel Mare ‒ drumul spre sfințenie

    • Sfântul Arsenie cel Mare ‒ drumul spre sfințenie
      Sfântul Arsenie cel Mare ‒ drumul spre sfințenie

      Sfântul Arsenie cel Mare ‒ drumul spre sfințenie

Fugind de faima și slava din partea oamenilor, dorind mai presus de orice să slujească Domnului, Sfântul Arsenie cel Mare s-a călugărit și s-a nevoit aspru, ascunzându-și chipul îngeresc și pătimirile.

Din cetatea Romei, păzit din pruncie ca vas al Domnului și crescând precum unul dintre cei mai înțelepți, Sfântul Arsenie a fost chemat de împăratul Teodosie cel Mare la Constantinopol, pentru a-i învăța pe fiii săi carte. Și era admirat și lăudat de toată lumea, dar el nu dorea nimic din toate acestea, ci voia numai să urmeze Domnului, pe calea călugăriei.

Și se ruga să îi fie împlinită dorința, iar atunci a auzit un glas din Cer, care îi spunea să fugă dintre oameni, ca să se mântuiască. Plecând în Alexandria, s-a călugărit și s-a nevoit aspru, iar pentru că avea chip îngeresc, se ascundea și nu se arăta oamenilor. Avea darul rugăciunii și al lacrimilor, iar pe când se apropiase de vârsta de 100 de ani ‒ cu frică de Dumnezeu, precum mărturisea ucenicilor săi ‒, a trecut la cele veșnice.