De multe ori nu conştientizăm că noi, românii, suntem printre puţinii ortodocşi care dialogăm cu Dumnezeu în limba pe care am învăţat-o încă din leagăn. Nu ne chinuim la slujbe să traducem mesajul Bisericii, în timp ce acasă vorbim altfel. Noi, românii, suntem privilegiaţii textului liturgic. Spaţiul grec şi cel filoslavon folosesc în cult limbile sacre, care diferă cu mult faţă de limba vorbită zi de zi.

Ţările Române, aflate la graniţa celor două mari tradiţii, au oscilat în folosirea limbii liturgice. Studiile lingvistice au demonstrat că, în primele secole, strămoşii noştri au folosit limba de acasă şi la biserică. Apoi, o dată cu introducerea paleoslavei în Cancelaria Domnească şi în actele oficiale, această limbă a ajuns şi pe buzele slujitorilor sfinţiţi. Primele cărţi caligrafiate, apoi tipărite, au fost în slavonă. Abia prin secolul al XVI-lea, în cărţile de cult s-a simţit nevoia limbii române. Conform principalilor cercetători în domeniul lingvisticii, timp de cinci secole, strămoşii noştri au folosit o scriere care astăzi ne este aproape necunoscută – alfabetul chirilic.

O pagină din istoria cărţii şi a limbii române, scrierea chirilică are drept părinţi doi sfinţi, Chiril şi Metodie, pomeniţi în sinaxarul ortodox în ziua de 11 mai.

Două lumânări orientale în Occident

Născuţi şi crescuți în Tesalonicul bizantin al secolului al IX-lea, Sfinţii Chiril şi Metodie sunt consideraţi până astăzi părinţii unei culturi care a schimbat istoria lumii. Trăitori într-o zonă bilingvă, cu vorbitori de proto-slavonă și greacă, cei doi frați au beneficiat de o educație aleasă. De la Tesalonic la Constantinopol, ei şi-au continuat educaţia la cea mai prestigioasă instituţie a Orientului – Universitatea întemeiată de împăratul Teodosie cel Mare şi reorganizată de către dinastia macedoneană.

Buni cunoscători ai teologiei, dar şi a limbilor de circulaţie de la acea vreme, tinerii au făcut parte din mai multe delegaţii misionare întreprinse în Orientul Mijlociu. Deşi au avut o activitate impresionantă la Constantinopol, istoria i-a reţinut în legătură cu slujirea lor în Occidentul Europei.

În anul 862, diplomaţii şi teologii bizantini Chiril şi Metodie au fost invitați de către prințul Rastislav al Moraviei Mari să propovăduiască creștinismul pe meleagurile din inima Europei.  Deşi au acceptat cu gândul că va fi o misiune la fel ca şi celelalte, călătoria în Occident a însemnat drumul vieţii lor.

Ajunşi în mijlocul unui popor vorbitor al dialectelor slavone şi împărțit între cultura germanică şi răsăritul ortodox, cei doi misionari s-au văzut nevoiţi a căuta un mijloc de comunicare, dar şi de unitate a poporului slav. Această muncă nu a fost uşoară, dar aşa s-a născut alfabetul chirilic, denumit după numele Sfântului Chiril. Preoţii franci din Moravia s-au opus cu înverşunare folosirii limbii slave. În speranţa că vor primi sprijinul episcopal în ceea ce priveşte folosirea alfabetului nou creat, cei doi fraţi au plecat la Roma.

Aici, papa Adrian al II-lea le-a acordat permisiunea de a folosi limba slavă şi noul alfabet. La câteva luni după aceea, în timp ce erau încă la Roma, Chiril s-a îmbolnăvit grav. În mai puţin de două luni, la doar 42 de ani, a murit.

Sfântul Metodie s-a întors în Moravia, fiind numit arhiepiscop al noii eparhii. Însă liniştea a întârziat să apară. După multe arestări şi condamnări, cu sănătatea șubrezită în urma îndelungatei lupte cu oponenții săi, Metodie a murit în ziua de 6 aprilie 885.

Un insucces aparent, am putea spune, privind din afara istoriei. Însă astăzi, 435 de milioane de oameni vorbesc limbi de origine slavă  şi au acces la o traducere a Bibliei, folosindu-se de alfabetul chirilic.

Alfabetul chirilic – element de unitate creştin ortodoxă

Frații Chiril și Metodie sunt cunoscuți mai ales pentru dezvoltarea alfabetului glagolitic, care a fost folosit ca să ducă literatura și cultura creștină printre slavi, în propria lor limbă. Cu unele adăugiri ale ucenicilor, acesta este folosit în prezent de majoritatea popoarelor slave.

Europa de Est și cea de Sud-Est și-au trăit cultura creştină prin munca celor doi fraţi sfinţi. Din mărturiile biografice, în urma unei rugăciuni, Dumnezeu le-a descoperit scrierea slavă – după care Chiril a compus literele şi a început să traducă Evanghelia. Alfabetul creat de Sfântul Chiril poartă numele de glagolitic, care vine de la slavonescul glagol, în traducere românească – cuvânt.

Strămoşii noştri i-au zis „Azbuche”, după denumirea tradițională a primelor două litere az și buche. După multe modificări şi adăugiri, creaţia celor doi sfinţi a devenit, începând cu secolul al X-lea, partea scrisă a limbii de redactare a textelor bisericești, folosită la toate popoarele slave ortodoxe. Cărțile bisericești răspândite la români, începând cu secolele X-XV, au fost scrise în alfabetul sfinţilor Chiril și Metodie, grafia rămânând aproape neschimbată.

În anul 1860, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în scrierea limbii române a avut loc adoptarea oficială a alfabetului latin în locul celui chirilic, perioadă de tranziție, care a durat câteva decenii.

O pagină importantă din existența noastră, scrierea chirilică, ne poate astăzi ajuta să desluşim trăirea de aproape cinci sute de ani a strămoşilor. Un alfabet ce ne aduce aminte de istoria cărţii şi a tiparului, dar şi de faptul că noi, românii, suntem privilegiaţii textului liturgic – înţelegând fiecare cuvânt împărtăşit în spaţiul dumnezeieștii Liturghii.