Bonifatie, tânăr și frumos la chip, locuia ca slugă în casa unei femei bogate, Aglaia, și duceau împreună o viață necurată, petrecând în desfrânare și beție. Deși slujea păcatului, Bonifatie avea dragoste pentru săraci și era milostiv, trăind cu dorința de a-și îndrepta traiul. Și se ruga Domnului, astfel, să îl scape din cursa diavolului, încât nu a fost trecut cu vederea, pregătindu-i Domnul cununa muceniciei. Fiind prigoniți creștinii în vremea aceea, Aglaidei i-a venit gând de mântuire și dorea să aibă în casa ei moaște mucenicești. L-a trimis, astfel, pe Bonifatie să îi aducă sfinte moaște, pentru ca apoi să zidească biserică pentru acelea, și să nu mai păcătuiască. Plecând cu mulțime de aur pentru a răscumpăra moaștele, dar și pentru a da milostenie, Bonifatie a luat caii și a plecat, glumind că poate vor fi aduse chiar moaștele lui acasă.

Gândindu-se pe drum că nu se va putea atinge de sfintele moaște cu mâinile sale necurate, a început a se căi și a posti, rugându-se cu sârguință, până a venit întru frica lui Dumnezeu. Ajungând în părțile Asiei, în Tars, privea cum sunt munciți sfinții, în vremea împărăției lui Dioclețian și Maximian. Minunându-se de tăria lor, s-a aprins Bonifatie de râvnă dumnezeiască, dorind și el cununa muceniciei. Văzând judecătorul cum Bonifatie sărută picioarele sfinților și îi îmbrățișează, l-a prins și i-a cerut să se închine zeilor, dar pentru că acesta a refuzat, a poruncit să fie spânzurat cu capul în jos și bătut până când i se vedeau oasele. Iar Bonifatie, de parcă nici nu ar fi simțit durerea, privea la mucenici și se mângâia că s-a învrednicit a pătimi pentru Hristos. Și i-au turnat apoi plumb topit în gură, dar nu l-au vătămat, încât poporul s-a răzvrătit și amenințau să îl omoare pe judecătorul care a fugit rușinat la casa lui, pe Bonifatie ținându-l sub strajă.

A doua zi iarăși l-a chinuit pe Bonifatie, aruncându-l într-un cazan cu smoală fiartă, dar îngerul Domnului a rourat pe mucenic, iar smoala s-a vărsat și a ars pe păgânii ce stăteau împrejur, Sfântul fiind neatins. Și a poruncit atunci muncitorul să îi fie tăiat capul cu sabia, ceea ce s-a și întâmplat. Sfântul Bonifatie s-a rugat Domnului să îi primească sufletul, iar din rana sa a curs sânge și lapte, încât cei 550 de necredincioși s-au întors îndată către Hristos. Iar cei ce îl însoțiseră pe Bonifatie, robii Aglaidei, nu știau de cele întâmplate, așteptându-l să se întoarcă la gazda unde ședeau. Și au început a-l căuta prin toată cetatea, până când fratele logofătului le-a povestit cum a fost omorât acesta.

Robii însă nu credeau că Bonifatie, având viață păcătoasă, poate avea un astfel de sfârșit. Dar mergând și văzând că el este, i-au lipit capul de trup și l-au uns cu arome, lăcrimând, și l-au pus în raclă, pentru a-l duce acasă. Sfântul și-a deschis puțin ochii și i-a privit cu dragoste, în semn că le iartă păcatele și gândurile rele, după care a trecut iarăși la odihna cea veșnică. Apropiindu-se cu toții de Roma, îngerul Domnului s-a arătat Aglaidei, cerându-i să îl primească pe stăpânul ce odată i-a fost rob și să îl cinstească.

Cu multe lacrimi și bucurie l-a primit Aglaia pe Bonifatie, zidind o Biserică în numele lui și punând sfintele moaște spre închinare, încât se săvârșeau minuni, bolnavii fiind tămăduiți, iar duhurile rele izgonite. Apoi, împărțindu-și Aglaia averea săracilor, s-a lepădat de lume și, pocăindu-se 15 ani, a trecut la cele veșnice, alăturându-se Sfântului Bonifatie, fiind pusă lângă mormântul lui.