Numim anafură bucăţele din prescurile care au fost aduse și oferite de către credincioși, cu scopul de fi săvârșită Dumnezeiasca Liturghie. După momentul cel mai important al Liturghiei, cel al epiclezei – în care pâinea şi vinul sunt prefăcute în Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos prin venirea Duhului Sfânt – preotul invocă mijlocirea Maicii Domnului: „Mai ales pentru Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră…”.

La strană începe cântarea Axionului, timp în care preotul tămâiază Sfântul Altar: „după ce a dat cădelniţa, preotul, luând vasul cu anafură, face cu el semnul Sfintei Cruci înaintea Sfântului Disc şi a Sfântului Potir, zicând: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, binecuvântează, Doamne, pâinea acesta, anafura sfinţilor tăi”.

Din textul Liturghierului ne dăm seama că anafura este pâine binecuvântată şi nu sfinţită, care simbolizează pe Maica Domnului, cea care a primit în pântecele său pe Mântuitorul Iisus Hristos. Nu întâmplător, rânduiala liturgică prevede ca anafura să fie făcută din prescura din care a fost scoasă mirida Maicii Domnului.

În viaţa de zi cu zi, anafura este împărţită de către preot la sfârşitul dumnezeieştii Liturghii, evlavia creştină prevăzând condiţia de a nu fi mâncat nimic în acea zi, înainte de a o consuma. Mai mult, credincioşii, pentru a pune bun început şi zilelor în care nu participă la Liturghie, după ce s-au spălat şi şi-au făcut rugăciunea, iau anafură. Este un mod bun de a continua starea de rugăciune din cadrul Sfintei Liturghii, gustarea din anafură devenind, astfel, un act duhovnicesc care trebuie însoţit de rugăciune şi fapte bune.