Altarul reprezintă locul cel mai încărcat de sfințenie al bisericii și merită, deci, o atenție cu totul deosebită. Numai slujitorii Bisericii (episcopul, preotul și diaconii) și cei care îi ajută la slujbe (ipodiaconi, acoluți etc.) au voie să intre în sfântul altar; credincioșii nu au acest drept. Cel mai sfânt loc din altar este Sfânta Masă sau Jertfelnicul; numai slujitorii Bisericii (episcopul, preotul și diaconul) au voie să treacă prin fața ei și să o atingă. Pe Sfânta Masă sunt săvârșite Sfintele Taine; este locul pe care este comemorată, în mod actualizator, iconomia mântuitoare a lui Hristos, pe care se împlinește jertfa Mântuitorului, pe care pâinea și vinul sunt transformate de Duhul Sfânt în Trupul și Sângele lui Hristos.

Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, vede în Sfânta Masă un simbol al mesei pe care Mântuitorul Hristos a cinat pentru ultima dată cu ucenicii și a instituit Taina Euharistiei, al mormântului în care a fost pus trupul Domnului după moarte, precum și al tronului lui Dumnezeu pe care, purtat de heruvimi, S-a odihnit în trup. După Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, Sfânta Masă este un simbol al locului în care stă Dumnezeu, al jertfei lui Hristos, al mormântului lui Hristos, al locului în care se sălășluiește și de unde strălucește slava Sa: 
 
De aceea, dumnezeiasca biserică ni-L arată pe Stăpânul cel ceresc prin înfricoșătorul jertfelnic, adică prin Masa cea Sfântă din altar, care mai este numită și Sfânta Sfintelor, scaunul, locul și odihna lui Dumnezeu, locul jertfei celei mari, mormântul lui Hristos și sălășluirea slavei Sale. 

Sfânta Masă este „înaltă şi luminată ca un scaun al lui Dumnezeu. Ea se aşază în mijlocul tuturor spre vederea şi împărtăşirea celor vrednici”. În majoritatea bisericilor, Sfânta Masă este făcută de obicei din piatră, iar Sfântul Simeon explică din ce motiv: 
 
Sfânta Masă este făcută din piatră fiindcă Îl închipuie pe Hristos Care este Piatra vieții și temelia noastră, piatra cea din capul unghiului, și pentru că piatra era odată preînchipuirea acestei mese, piatra din care se adăpa vechiul Israel. Astăzi însă, ea ne adapă pe noi, Israelul cel nou, nu cu apă, ci cu râuri de viață veșnică, cu sângele cel viu al Cuvântului. (...)

Sfântul Simeon vorbește și despre simbolismul evangheliei și al crucii de pe Sfânta Masă, precum și al sfintelor moaște așezate în interiorul Jertfelnicului în momentul sfințirii bisericii:
 
[Hristos, simbolizat de marele preot,] este simbolizat și de Sfânta Evanghelie, care se vede pe Sfânta Masă, și prin Crucea care-I arată jertfa. Dedesubtul Sfintei Mese se pun sfintele moaște ale mucenicilor, cei ce sunt pururea în duh alături de Hristos, Marele Mucenic al Tatălui. Sfânta Masă stă deasupra lor și fiindcă ei sunt temelia Bisericii; deoarece Biserica a fost întemeiată prin sângele lui Hristos, în primul rând, dar și prin sângele acelora care au primit mucenicia pentru numele Lui. 

(Jean Claude Larchet, Viața liturgică, traducere din limba franceză de Felicia Dumas, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 31-34)