Slujba Cununiei este precedată și nedespărțită de cea a Logodnei, ceremonie prin care Biserica binecuvintează și consfințește legământul sau înțelegerea prealabilă a unor tineri de a întemeia un cămin. Chiar din vremea formării rânduielii, Taina Sfintei Cununii cunoaște două părți distincte, dar strâns unite, și anume: Logodna și Cununia. În rânduiala săvârșirii lor, cele două părți sunt oficiate deodată, fiind strâns legate între ele și neputând fi despărțite, ambele formând integral Taina Cununiei.

Logodna își are originea în străvechea formă a contractului căsătoriei, care pentru dreptul roman reprezenta esența și forma concretă a consimțământului care valida căsătoria. Astfel, la început Logodna avea doar un caracter civil de recunoaștere din partea statului a legăturii dintre doi tineri și nu era privită ca o binecuvântare a lui Dumnezeu din fața altarului sau ca o pregătire pentru Cununie. Încă de timpuriu, Biserica s-a văzut investită de a da un statut legal căsătoriei, astfel încât recunoașterea statală este înlocuită de consfințirea Bisericii, iar Logodna devine slujbă religioasă, ce împreună cu partea Cununiei, formează scheletul sau corpul comun al Tainei Nunții.

Logodna are atât un aspect civil, care presupune înțelegerea celor doi de a se căsători și finalizarea ei printr-un act la oficiul de stare civilă, cât și un aspect religios, adică logodna ca slujbă ce binecuvintează legământul celor doi și-i pregătește pentru a primi Taina Cununiei. Logodna săvârșită solemn în Biserică este mai mult decât un simplu angajament, căci împreună cu Cununia reprezintă o „liturghie” completă.

(Pr. Dr. Vasile Gavrilă, Cununia – viață întru Împărăție, Fundația Tradiția Românească, București, 2004, pp. 51-53)