În predica de astăzi, frați creștini, vă voi vorbi despre lumânarea de la Botez. Mai precis, despre lumânarea aprinsă pe care o ține cineva când înconjoară masa și cristelnița după săvârșirea Tainei.

Vă este cunoscut faptul că în vremea primară creștinii erau botezați la o vârstă înaintată, după ce erau catehizați mai înainte. Îi botezau preoții, episcopul îi ungeau cu Sfântul Mir, îi îmbrăcau în haine albe și apoi le dădeau o lumânare mare. În acest fel, cu lumânarea aceea aprinsă, intrau în mod festiv în biserică pentru a participa la prima Sfântă Liturghie și să se împărtășească, de asemenea pentru prima dată, cu Preacuratele Taine.

Lumânarea pe care o luau era simbol pentru faptul că primiseră harul Sfântul Duh, har ce s-a pogorât peste Apostoli la Cincizecime în limbi „ca de foc” (Fapte 2, 3). Celui botezat i se dădea lumânarea Botezului, așa precum celui nou călugărit i se dă de asemenea o lumânare aprinsă spunându-i: „Așa să lumineze lumina voastră...”. Și la Botez, conform unui tipic vechi, când preotul îi dădea celui botezat lumânarea aprinsă îi spunea: „Primește lumânarea aceasta și păstreaz-o nestinsă până la venirea Domnului...”. Dacă lumânarea se dădea celui botezat, acesta trebuia să o țină atunci când înconjurau masa și cristelnița de trei ori, în timp ce se cânta: „Câți în Hristos v-ați botezat...”.

În zilele noastre avem pe naș, pentru că nu poate bebelușul să țină în mâinile sale lumânarea. Copilul nou-botezat este primit în grijă de naș. Acesta, în locul copilului ce se botează, spune cuvintele: „Mă lepăd de satana” și „Mă unesc cu Hristos”. De asemenea și lumânarea este ținută de către el pe tot parcursul Tainei Botezului.

Să ne gândim că și noi, creștinii de azi, am fost botezați, am primit lumânarea aprinsă, am primit, cu alte cuvinte, harul Sfântului Duh. Nenorocirea pe care am pățit-o este că nu ne-am păzit de vânturile diavolești ce suflau în jurul nostru, vânturi ce ne-au stins lumânarea aprinsă. Am pierdut harul Sfântului Duh. Dar, prin pocăința noastră – acesta este al doilea Botez al fiecărui om –, reprimim harul, spunând cu bucurie mare la sfârșitul Sfintei Liturghii: „Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc”.