Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”
Eufimia, sora Patriarhului Ioachim (1674-1690), suferea de o boală incurabilă de foarte mulți ani. Nemaiprimind speranțe de viață din partea medicilor, aceasta s-a spovedit și împărtășit, pregătindu-se astfel de sfârșitul vieții acesteia pământești.
Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” este prăznuită pe 23 iulie, 24 octombrie și 19 noiembrie.
„Bucuria tuturor celor necăjiți” este numele a cel puțin trei icoane făcătoare de minuni, asemănătoare la înfățișare. Pe 24 octombrie, Biserica prăznuiește icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din Bolişaia Ordînka (Moscova), datorită unei minuni petrecute pe 24 octombrie 1688.
Eufimia, sora Patriarhului Ioachim (1674-1690) suferea de o boală incurabilă de foarte mulți ani. Nemaiprimind speranțe de viață din partea medicilor, aceasta s-a spovedit și împărtășit, pregătindu-se astfel de sfârșitul vieții acesteia pământești. Într-o dimineață, pe când se ruga, a auzit o voce care a zis: Eufimia, mergi la biserica Schimbării la față a Fiului meu. Acolo vei găsi o icoană numită „Bucuria tuturor celor necăjiți”. Cere preotului să-ți citească rugăciuni înaintea icoanei mele și să săvârșească Sfântul Maslu, ca să sfințească agheasma cu care trebuie să te stropească. Și te vei vindeca!
Ascultând sfatul primit în timpul rugăciunii, Eufimia a mers la biserică, unde după ce s-a rugat și a fost stropită cu aghiasmă, a primit vindecare. Această vindecare miraculoasă s-a petrecut pe 24 octombrie 1688.
În icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este zugrăvită în întregime, printre florile din Rai, cu brațele deschise și cu capul înclinat, pentru a putea primi rugăciunile creștinilor. Mântuitorul Hristos este zugrăvit deasupra, în nori, binecuvântând.
Deși stă în Rai, Maica Domnului este cu noi. Acest lucru este redat în această icoană prin faptul că Maica Domnului este înconjurată de credincioșii care se roagă, dar și de sfinții îngeri care le poartă rugăciunile către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
În alte versiuni ale icoanei, Maica Domnului este reprezentată stând pe nori și ținând Pruncul pe brațul stâng, nemaifiind înconjurată de florile Paradisului, ci având reprezentată deasupa Sfânta Treime.
Maica Domnului, deși este în Rai, ea ne primește și ascultă cu dragoste rugăciunile noastre, ale celor necăjiți, mijlocind către Fiul pentru noi. Mijlocirea ei neîncetată și dragostea de mamă ajută la vindecarea bolilor și potolirea necazurilor noastre.
Pe lângă icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din Bolişaia Ordînka (Moscova), mai sunt cunoscute ca icoane făcătoare de minuni ce au același tipar:
- Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din Sankt Petersburg (prăznuită pe 23 iulie) - această icoană mai este denumită și „a monedelor”
- Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din Paris (prăznuită pe 19 noiembrie)
- Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din S.U.A.
- Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din Ivanovo.
Ce sunt „jertfele” așezate la icoane?
Icoana Maicii Domnului Pyrovolithisa (Împușcata) de la Mănăstirea Vatoped
Traducere și adaptare:Sursa:Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro