Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron în Georgia este prăznuită pe 26 septembrie.

Icoana Maicii Domnului din Iviron se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, de aceea icoana este numită „Portărița” (Portaitissa sau Παναγία Πορταϊτισσα).

O văduvă evlavioasă din Niceea, ce avea un singur fiu, păstra cu mare evlavie această icoană în casa sa. În timpul împăratului Teofil, iconoclaștii controlau casele creștinilor pentru a distruge icoanele. Unul dintre soldați a descoperit icoana Maicii Domnului și a lovit-o cu o suliță. Îndată a curs sânge din locul în care icoana a fost lovită.

Văduva, văzând minunea, și temându-se de distrugerea icoanei, a dat soldaților imperiali bani, implorându-i să nu se atingă de icoană până a doua zi, dimineața. Când soldații au plecat, femeia și fiul ei (care mai târziu a devenit călugăr athonit) au luat icoana și au mers la țărm, așezând-o pe apă. În chip minunat, icoana Maicii Domnului s-a îndreptat, plutind deasupra apei. Sfânta Icoană stând în poziție verticală deasupra apei a plutit până la Muntele Athos.

Timp de câteva zile, călugării athoniți au văzut un stâlp de foc pe mare, ce ajungea până la cer. Această vedenie a continuat timp de câteva nopți. Apropiindu-se cu barca, monahii au constatat că stâlpul de foc izvora din Icoana Maicii Domnului, iar când doareau să se apropie, icoana se depărta. Văzând acestea, călugării s-au întors la mănăstire, rugându-se Maicii Domnului ca să dăruiască acea icoană mănăstirii lor.

Maica Domnului s-a arătat în vis unui călugăr evlavios al Mănăstirii Iviron, Sfântul Gabriel (12 iulie), zicându-i să meargă pe apă după icoana ei. Mergând la țărm, Gabriel a pășit apoi pe valurile mării ca pe uscat, învrednicindu-se să ia cu mâinile sale această icoană grea și de mari dimensiuni, și a așezat-o în biserica mănăstirii.

În ziua următoare, nu au mai găsit Icoana Maicii Domnului în biserică, dar căutând-o, au văzut-o pe zidul mănăstirii, deasupra porții. Atunci au luat icoana și au dus-o în biserică, dar iarăși au găsit-o pe zidul de la poartă. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, până când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a făcut cunoscută Sfântului Gabriel voința ei, zicând că nu dorește ca icoana să fie păzită de către monahi, ci mai degrabă ea vrea să-i protejeze pe ei, nu doar în viața de acum, ci și în cea viitoare. După aceasta, icoana a fost așezată la porțile mănăstirii. De aceea, această Icoană a Maicii Domnului a ajuns să fie numită „Portărița” și este prăznuită pe 13 octombrie. Acest lucru apare și în Acatistul Maicii Domnului: „Bucură-te, Portăriță bună, care deschizi credincioșilor ușile Raiului!”.

Conform tradiției, Maica Domnului a promis Sfântului Gabriel harul și mila lui Dumnezeu față de călugări atâta vreme cât icoana va rămâne în mănăstire. Se crede, de asemenea, că dispariția Icoanei Maicii Domnului „Portărița” din Muntele Athos ar fi un semn al sfârșitului lumii.

Icoana Maicii Domnului este prăznuită pe 12 februarie, 31 martie, 26 septembrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron în Georgia), 13 octombrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron la Moscova, în anul 1648), și marți în Săptămâna Luminată (prăznuirea arătării Icoanei Maicii Domnului într-un stâlp de foc la Muntele Athos, și recuperarea acesteia de către Sfântul Gabriel).

La 26 septembrie 1989, o copie a acestei Sfinte Icoane a sosit la Tbilisi (Georgia), de la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos. Această copie a fost pictată de către monahii din Muntele Athos ca un simbol de dragoste și recunoștință față de poporul georgian.