Născut într-o familie de vlahi din ţinutul muntos din nordul Greciei, Cuviosul Antonie a părăsit ţinutul Pindului în anul 1648 spre a se stabili în Ţara Românească. La vârsta de 64 de ani, după o viaţă agitată de negustor, alege viaţa monahală. Pentru aceasta este povăţuit de episcopul Ilarion al Eparhiei Râmnicului să vină la Schitul Iezer.

În anul 1690, dorind să vieţuiască mai aspru, schimonahul Antonie s-a retras mai sus de schit unde aflase o peşteră. Aici a început să sape singur o bisericuţă, îndemnat de o vedenie repetată în mai multe rânduri. După 3 ani, sfântul a săvârşit porunca primită, dăltuind biserica visată. Tot aici şi-a făcut o chilie.

Vieţuirea Cuviosului Antonie în peşteră se baza pe rugăciunea inimii („Doamne, Iisuse Hristoase. Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”) şi lucrarea mâinilor. Rareori cobora la Schitul Iezeru pentru a participa la Sfânta Liturghie şi a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului. Apoi, după ce lua masa dimpreună cu fraţii şi dădea sfaturi folositoare de suflet ucenicilor, urca din nou la peştera sa tăinuită.

După 28 de ani de aspră nevoinţă sihăstrească, pe 23 noiembrie 1719, cuviosul s-a mutat la cele veşnice. Moaştele sale au fost găsite îngropate la intrarea în peşteră şi au fost mutate la Schitul Iezer, unde au fost aşezate spre închinare. Proslăvirea sa cu sfinţii s-a săvârşit în anul 1992.

(Foto) Liniștea de la Schitul „Sfântul Antonie” de la Iezerul-Vâlcea