Pelerinaj pe Lacul Galileii – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte

Iată, călătorim cu Hristos și cu Apostolii pe Marea Galileii, pe marea vieții. Și câtă pace avem în inimi, când Hristos este cu noi și ne cârmuiește corabia vieții!

La orele 3 după amiază ne luăm rămas bun de la Capernaum și de la Muntele Fericirilor și coborâm la țărmul lacului Galileii. Apoi urcăm în micul vapor încărcat cu pelerini și pornim pe mare spre Tiberiada. Ochii ni se umezesc de lacrimi. Pelerinii din diferitele țări ale lumii se roagă fiecare în limbile lor. Unii citesc în Noul Testament minunile pe care le-a făcut Mântui-torul pe lacul Galileii. Alții meditează și admiră zările de jur-împrejur. Iar alții poartă în mâini stegulețe albe cu cruci pe ele și cântă psalmi și imnuri creștine care mișcă sufletul. Doi preoți dau explicații biblice pelerinilor, prezentându-le locul vechilor cetăți evanghelice.

Vaporul înaintează liniștit, legănat ușor de valuri. Soarele torid se lasă încet spre asfințit. Ce sfinte și înălțătoare de suflet sunt aceste clipe unice din viața noastră! Iată, călătorim cu Hristos și cu Apostolii pe Marea Galileii, pe marea vieții. Și câtă pace avem în inimi, când Hristos este cu noi și ne cârmuiește corabia vieții!

Nu ne lăsa, Doamne, sărmani pe marea acestei vieți, ca să nu ne biruiască viforul ispitelor, să nu ne înece valurile, să nu ne înghită în păcate întunericul cel greu al morții. Călătorește cu noi, Mântuitorule, pe drumul vieții noastre și ne izbăvește de tot păcatul și ispita!

Ajungem în mijlocul Mării Galileii. Pelerinii cântă pe rând cete, cete. Ne vine rândul să cântăm și noi pe limba noastră românească. În adierea vântului cald ne adunăm pe puntea vasului cu fața spre răsărit și cântăm, mai întâi Evanghelia cu furtuna pe mare, când Hristos dormea în corabie: Intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Și, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și venind ucenicii la El, l-au deșteptat, zicând: Doamne, mântuiește-ne, că pierim. Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puțin credincioșilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că și vânturile și marea ascultă de El? (Matei 8, 23-27).

Apoi cântăm Evanghelia despre Hristos care mergea pe mare ca pe uscat, în a patra strajă a nopții, când Petru a fost salvat de Domnul de la înecare. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui, pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor. Iar dând drumul mulțimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Și făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e o nălucă și de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborând din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut și, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat și a zis: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Și suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu (Matei 14, 22-33).

La urmă cântăm Tatăl Nostru, Fericirile, Lumină lină și câteva tropare: „Bine ești cuvântat, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela Ce preaînțelepți pe pescari i-ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt, și printr-înșii lu-mea ai vânat, Iubitorule de oameni, slavă Ție!” „Sfinți-lor Apostoli, rugați pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de păcate sufletelor noastre”. „Sfinților Mucenici care bine v-ați nevoit și v-ați încununat, rugați-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre!” „Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor și bucuria Mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o ființă”. Apoi citim câteva pericope din Epistolele și Faptele Apostolilor.

De la Sfântul Apostol Petru ne reamintim sfaturile lui: Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaș sau fur sau făcător de rele sau ca un râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă ca creștin, să nu se rușineze, ci să prea-mărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta. Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; și dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârșitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Și dacă dreptul abia se mântuiește, ce va fi cu cel necredincios și păcătos? Pentru aceea, și cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-și încredințeze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, săvârșind fapte bune (I Petru 4, 15-19).

Citim și de la Sfântul Apostol Ioan câteva versete: Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. În aceasta să cunoașteți Duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu. Și orice duh care nu mărturisește pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care ați auzit că vine și acum este chiar în lume. Voi, copii, sunteți din Dumnezeu și i-ați biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel Ce este în voi, decât cel ce este în lume. Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume și lumea îi ascultă. Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaște pe Dumnezeu, ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu, nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaștem Duhul adevărului și duhul rătăcirii. Iubiților, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 1-8).

Iar de la Sfântul Pavel citim cuvintele lui nemuritoare despre dragoste: De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dra-goste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmu-iește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poar-tă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desființa; darul limbilor va înceta; știința se va sfârși (I Corinteni 13, 1-8).

Încheiem cu o ectenie de mulțumire că ne-am învrednicit să mergem pe Marea Galileii. Apoi cântăm „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne” și „Apărătoare Doamnă”...

După aproape două ore sosim în portul Tiberiada, coborâm pe uscat și dăm laudă lui Dumnezeu pentru toate. Astăzi am călătorit cu Mântuitorul pe Lacul Galileii! De aici luăm autobuzul și, după o oră și jumătate, odată cu amurgul, intrăm în Sfânta Cetate a Ierusalimului.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, pp. 345-349)

De la același autor

Ultimele din categorie