Rugăciunea Sfântului Serafim avea mare putere. Tămăduia bolnavi care ajunseseră deja în pragul morţii. În mai 1829 se îmbolnăvise grav soţia lui Alexei Iurievici Vorotilov, din satul Pavlov, regiunea Gorbaciov.

Vorotilov avea mare credinţă în puterea rugăciunii sfântului, dar şi sfântul îl iubea ca pe un ucenic de-al lui. A plecat, deci, îndată spre Sarov, unde a ajuns la miezul nopţii. Cu toată ora nepotrivită la care a sosit, s-a dus direct la chilia părintelui Serafim. Acela, ca şi când îl aştepta, şedea în pragul chiliei sale.

– Ce te-a făcut, bucuria mea, să vii la chilia sărmanului Serafim la ora asta?

– Am venit să cer ajutor pentru soţia mea bolnavă.

– Soţia ta, i-a spus atunci sfântul vizitatorului, e scris să moară.

Acela, însă, a căzut la picioarele lui cu lacrimi şi l-a rugat să mijlocească la Domnul, pentru a-i dărui sănătate soţiei sale. Sfântul s-a adâncit imediat în rugăciune, vreme de zece minute. Apoi şi-a deschis ochii, l-a ridicat pe Vorotilov şi i-a zis:

– Iată, bucuria mea, Domnul îi dăruieşte viaţa soţiei tale. Mergi la casa ta cu pace.           

Când a ajuns acasă, a aflat că în ceasul în care părintele Serafim se ruga, soţia sa a simţit o uşurare. Curând s-a însănătoşit complet.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, pp. 184-185)