În 1995 mi-a căzut în mână cutremurătoarea carte memorialistică a părintelui Dimitrie Bejan, intitulată Oranki - Amintiri din captivitate. Citisem până atunci amintirile unor foşti deţinuţi din închisorile româneşti, între care şi cele cinci volume ale lui Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele. Citisem şi cartea Părintelui Vasile Ţepordei (1908-2002), originar din Basarabia, judecat de un tribunal militar sovietic la Constanţa(!) şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, din care a executat opt, în diverse lagăre siberiene, până dincolo de Cercul Polar; cartea se intitula Amintiri din Gulag (Bucureşti, 1992).

Cartea memorialistică a părintelui Dimitrie Bejan, Oranki, se deosebea mult de celelalte, întrucât prezenta viaţa unui fost preot militar pe frontul de Est, luat prizonier de armata sovietică şi întemniţat în fosta mănăstire Oranki, transformată de bolşevicii sovietici în lagăr pentru prizonierii de război germani, români şi de alte etnii.

Cu un remarcabil talent literar - lucru pe care îl sesiza şi acad. Gabriel Ţepelea în prefaţa cărţii -, părintele Bejan prezenta toate suferinţele îndurate de prizonierii aflaţi la Oranki, dar şi suferinţele unui popor martir din marea închisoare a popoarelor din fostul „rai“ sovietic stalinist. Dar pentru părintele Bejan suferinţele nu s-au încheiat în 1948, când a fost repatriat. Trebuia să-şi facă datoria faţă de marea noastră „prietenă“ din Răsărit şi faţă de „clasa muncitoare“ de la noi şi Tribunalul militar din Bucureşti, care, în 1949, l-a condamnat pe părintele Bejan la şapte ani de închisoare, pe care a executat-o la Jilava, Văcăreşti, Aiud, Cavnic şi Canalul Dunăre-Marea Neagră. În 1956, în loc să fie eliberat, a fost deportat în satul Răchitoasa, jud. Ialomiţa, până în 1958, apoi din nou arestat şi condamnat de Tribunalul militar Constanţa la alţi opt ani de închisoare. A executat şi această nouă condamnare la Aiud (unde erau Nichifor Crainic, Teodor Popescu, Dumitru Stăniloae şi alţi teologi), fiind eliberat abia la 22 august 1964. Se întorcea în Hârlăul natal după 22 de ani de detenţie. Suferinţele părintelui Bejan nu s-au încheiat însă nici acum. Cu mare greutate a fost numit preot în Ghindăoani, jud. Neamţ (1965-1970), de unde a fost transferat la Buhăceni, jud. Botoşani (1971), după care a fost pensionat forţat, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu în casa părintească din Hârlău, unde a fost păzit în pemanenţă de un agent de securitate până în decembrie 1989. Abia acum a putut cunoaşte libertatea şi părintele Dimitrie Bejan, după ce fusese prizonier în Uniunea Sovietică şi apoi în propria ţară. În puţinii ani de viaţă care i-au mai rămas († 21 septembrie 1995), şi-a scris cunoscutele lucrări memorialistice (pe lângă cea despre lagărul din Oranki): Bucuriile suferinţei (2 vol., Bucureşti, 1995-1996), Viforniţa cea mare (Bucureşti, 1996), Satul blestemat (Chişinău, 1998) - precum şi lucrarea mai veche Hotarul cu cetăţi (Bucureşti, 1995), o carte despre Basarabia românească în perioada interbelică.

Cu binecuvântarea IPS Mitropolit Teofan, Editura „Doxologia“ a publicat o nouă lucrare a părintelui Bejan, cu titlul Simple povestiri. Cugetări morale despre viaţa de toate zilele, carte care întregeşte profilul său moral şi intelectual.

Din aceste motive, salutăm cu bucurie iniţiativa Editurii „Doxologia“ de a reedita cartea Oranki. Amintiri din captivitate. Este cel mai frumos omagiu care poate fi adus acestui smerit dar învăţat, preot din Arhiepiscopia Iaşilor, în anul acesta, când se împlinesc o sută de ani de la naşterea sa. Cartea trebuie citită în primul rând de preoţii moldoveni, din rândul cărora s-a ridicat, dar consider că ea ar trebui să fie introdusă ca o carte de lectură în toate seminariile noastre teologice. Elevii seminarişti, viitori preoţi, vor putea cunoaşte toată drama prin care a trecut preoţimea românească în anii dictaturii comunisto-ateiste! (Sibiu, la Praznicul Învierii Domnului din anul 2009)