Rod al unei fericite colaborări între părintele profesor Constantin Necula, unul dintre cei mai cunoscuți preoți și teologi ortodocși ai zilelor noastre, Cezar Mandă, care semnează ilustrațiile demersului și editurile Doxologia și Bookzone, Viața Sfintei Parascheva povestită de Părintele Necula e o carte care nu se adresează doar celor tineri ca vârstă. Tinerețea sufletească e condiția necesară oricui dorește să se apropie de cele cuprinse în paginile ei. Căci, înzestrat cu un talent aparte de povestitor, profesorul sibian reușește să o prezinte, altfel, într-o manieră subtilă, personală și accesibilă, pe Cuvioasa. 

După cum arată încă din partea introductivă a demersului (p. 5-13), autorul își provoacă cititorii să realizeze un demers cu caracter participativ. Micuța de la care pornește ideea unei astfel de narațiuni nu a primit un nume de sfânt și nu poate să vorbească despre ocrotitorul ei, context în care e invitată să aleagă unul pe care să-l adopte. 

Parte a unui periplu cu caracter de bildungsroman, reconstituirea biografiei se constituie într-un adevărat proces de explorare. Mai multe cadre narative se întrepătrund, iar drumul tinerei fete în descoperirea Sfintei care a fascinat-o e dublat de mărturia experiențelor personale ale părintelui. Dânsul a avut prilejul s-o descopere în plină perioadă comunistă, datorită unor oameni inimoși care au avut curajul să a-și asume riscuri precum cel de a vorbi despre religie și valori. Iată cum descrie el prima întâlnire cu racla Cuvioasei:

„La scârțâitul ușor al unei uși cu îngeri pe ea a pășit între noi un preot tare luminos. Și-a așternut parcă mâinile pe noi și a început să ne întrebe cum ne cheamă, ce insigne avem, medalii de pionier, care e „mai mare în graf” și, uite așa, ne-a dus către racla Sfintei Parascheva. 

Bine, habar nu aveam noi de așa ceva pe atunci. Ne-a spus că vrea să ne facă cunoștință cu o foarte bună prietenă a copiilor, care îi ajută la examene. Eu, hodoronc-tronc, întreb grăbit: „Ne poate ajuta și să apărăm la fotbal?” La care el, zâmbind larg, îmi spune: „Fii pe pace, pe matale te va ajuta să aperi mai mult decât linia porții”. Îi aud încă glasul în urechi și aș putea să redau cuvânt cu cuvânt vorbele sale. Nu ne-a grăbit. A deschis racla și, unde noi ne așteptam să dăm de un trup mort – doar era un sicriu, de argint, dar tot sicriu – am descoperit un ceva înveșmântat minunat. Și care înmiresmat totul împrejur; un iz de vanilie și tei înflorit, care ne-a cutremurat până în adâncul sufletului.”. (p. 17). 

Cartea primită de la un prieten al tatălui său, el însuși parte a structurilor de altădată, conținând viața Maicii Parascheva (p. 20-21), va constitui pentru părinte cel de-al doilea prilej al întâlnirii cu aceasta. Apoi, narațiunea alunecă înspre elucidarea unor aspecte precum denumirea de „cea nouă”, dată celei evocate (p. 22-33), context în care părintele Necula trece în revistă martiriul celei dintâi dintre Parascheve, arătând cum a renunțat ea la avuție, a părăsit Roma și l-a propovăduit pe Hristos, iar apoi, a fost martirizată de către conducerea păgână a Imperiului Roman. Urmează apoi o amplă unitate tematică dedicată Sfintei Parasheva de la Iași (p. 34-40), în cadrul căreia, autorul prezintă sursele care oferă informații cu privire la aceasta, un capitol dedicat copilăriei ei (p. 41-58), unul dedicat mesajului pe care îl transmite aceasta (p. 59-64), unul în care se vorbește despre fratele ei și nevoințele sale (p. 65-77), săvârșirea ei de pe pământ (p. 78-96), moaștele și descoperirea lor (p. 97-106), periplul acestora până în capitala Moldovei (p. 107-116), și așezarea lor aici (p. 117-127). 

Scrisă frumos, într-o manieră atractivă pentru toate categoriile de vârstă, dar mai ales pentru cei tineri, varianta povestită de către părintele Necula a vieții Cuvioasei se constituie într-o mărturie prețioasă și într-o lucrare valoroasă. Vine să arate celor obișnuiți cu un anumit stil, destinat cu precădere celor specializați, de narațiune, că lucrurile frumoase și cu relevanță duhovnicească practică pot fi povestite și altfel și, în același timp, ele nu-și pierd nici din acuratețe, nici din valoare. Dimpotrivă, își sporesc vizibilitatea. Pentru curajul unei astfel de inițiative, autorul se cade, apodictic, felicitat.