Odinioară, spune tradiţia, pe locul actualei biserici de lemn de la Humoreni s-ar fi aflat o alta, tot „călătoare“, adusă din satul Stroieşti, la 1833. De aici, acea biserică a fost mutată la Braşca, în 1892.

Biserica de lemn existentă azi în satul Humoreni a fost adusă din Pârteştii de Jos şi a servit comunităţii de aici până în anii â90, când s-a ridicat o biserică nouă, de zid. Miniaturalul lăcaş a rămas în conservare, aici slujindu-se astăzi doar cu ocazia hramului. Cu toate acestea, biserica e încă atât de proaspătă, atât de bine îngrijită şi atât de frumoasă, încât pare de necrezut că aici nu se slujeşte duminică de duminică.

Aşezată într-o curte largă, pe o întindere verde, mărginită, pe laturi, de arbori bătrâni, bisericuţa de la Humoreni seamănă cu o căsuţă din poveşti. În jur - pace deplină. O băncuţă aşezată discret, sub streaşină, aşteaptă, răbdătoare, să odihnească, pentru câteva minute, vreun suflet ce caută liniştirea.

Pacea şi liniştea resimţite afară îşi sporesc tainele înăuntrul lăcaşului. Aici, totul e construit la scară mică, trădând aplecarea către miniatural, către migală, către răbdare a celor ce vor fi trudit la construcţia şi amenajarea sa. Monumentul merită să fie văzut şi admirat. Acum, din nefericire, deşi localitatea Humoreni se află pe drumul judeţean ce leagă Pârteştii de Jos de Suceava, un drum aflat într-o stare excelentă, şi cu toate că biserica de lemn - monument istoric - e chiar la stradă, turiştii rar se opresc să o vadă.

O poveste de mai bine de două veacuri şi jumătate

Potrivit documentelor de arhivă, la 1775 în această bisericuţă se slujea deja. La Pârteştii de Jos, acolo unde a fost construită, conform documentelor, înainte de ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic. La Humoreni a fost adusă în 1893, iar de atunci a slujit neîntrerupt comunităţii până în anul 1996. La Pârteşti, biserica a purtat hramul Sfântului Ierarh Nicolae (6 decembrie), schimbat apoi la Humoreni, unde a primit hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (8 noiembrie). Bătrânii satului, spune parohul Tiberiu Luţac, povestesc ce au auzit de la părinţii lor. Că bisericuţa s-a adus cu multă osteneală, că a fost treabă grea şi anevoioasă cu căratul, cu ridicatul, cu îmbinatul bârnelor la loc. Doi ani s-au nevoit până au văzut-o gata şi au reuşit s-o sfinţească. Dar munca nu le-a fost în zadar. Azi, urmaşii vechilor locuitori ai Humorenilor se bucură de o frumoasă ctitorie de lemn, păstrată şi îngrijită aşa cum se cuvine. „Sunt paroh aici de 13 ani. În bisericuţa asta am slujit în primii ani când am venit la Humoreni. Am amintiri frumoase şi trăiri deosebite legate de acest lăcaş. La slujbele de înmormântare trecem şi pe aici, pentru că majoritatea oamenilor au fost botezaţi în biserica aceasta şi-am vrea să se păstreze o anumită legătură“, spune pr. Tiberiu Luţac.

Stilul arhitectural

Proporţiile şi forma particularizează lăcaşul de la Humoreni în rândul bisericilor de lemn din judeţul Suceava. Acesta este construit din bârne masive de stejar, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“ şi sprijinite pe un soclu din piatră de râu. Acoperişul, ca o pălărie, se reazămă pe o înşiruire de console măiestrit lucrate.

Iniţial, lăcaşul era acoperit cu draniţă, iar în interior pardoseala era din piatră.

În decursul timpului, biserica a suferit însă o serie de modificări şi transformări. Astfel, la exterior, în partea de jos, pereţii de bârnă au fost placaţi cu un brâu de scândură, vopsit astăzi într-un maro închis. Partea de sus a pereţilor este acoperită, de asemenea, cu şindrilă fasonată cu model. Totul pentru a proteja, probabil, interiorul de curenţii de aer şi de umezeală. O practică des întâlnită la acest tip de construcţii.

De asemenea, la 1948, draniţa de pe acoperiş a fost înlocuită cu tablă zincată, iar în interior, în pronaos, s-a construit un cafas.

Astăzi, atât interiorul, cât şi exteriorul lăcaşului se păstrează într-o stare foarte bună şi nu sunt necesare lucrări urgente de consolidare.

Catapeteasma, originală, nu a fost niciodată restaurată

În interior, totul se păstrează în cea mai bună rânduială. Aici lăcaşul a suferit modificări radicale: s-au tencuit pereţii şi s-au zugrăvit în stil popular. Pe la 1974, aşa cum arată înscrisurile de pe icoanele pictate. Mici intervenţii greşite s-au făcut şi la iconostas, porţiunile dintre icoane fiind vopsite în albastru.

Se remarcă şi aici proporţiile miniaturale, ce conferă un reconfortant sentiment de intimitate, de liniştire, de pace. „Chiar dacă în decursul timpului s-au mai făcut modificări, măcar ce avem să păstrăm“, consideră pr. Tiberiu Luţac.

Totuşi, frumuseţea deosebită a interiorului este dată de icoanele de pe catapeteasmă, bine conservate, deşi n-au fost niciodată restaurate.

Humoreni, satul liuzilor

Conform documentelor istorice, până la mijlocul secolului XVIII, Humorenii reprezentau o parte a satului Comăneşti, cunoscută sub denumirea de Liuzi sau Ludi Homorului. Această jumătate de sat se afla la acea vreme sub stăpânirea Mănăstirii Humor. Aici au fost aduşi şi s-au aşezat pentru totdeauna familii de „liuzi“, adică familii ce plăteau bir mănăstirii, în schimbul dezlegării de a cultiva pământurile aflate în proprietatea sa. De la aceste familii se trage, se pare, denumirea satului, care, până în anul 1938, a purtat numele de Ludi Homorului, iar de atunci se numeşte Humoreni.

Localitatea Humoreni se află astăzi în componenţa comunei Comăneşti din judeţul Suceava.