Doamna Galina, în vârstă de 85 de ani, un pateric viu, ne vorbea fără întrerupere despre arhiepiscop. Printre altele ne-a spus:

„Pentru arhiepiscop naţionalitatea, religia, poziţia socială, convingerile şi ideile celuilalt om nu aveau nici o importanţă. În momentul în care cineva venea şi îi cerea ajutor, îl oferea fără deosebire. Îi ajuta pe toţi oamenii. Nu se uita la faţa lor. Odată l-a vizitat o evreică. După ce a consultat-o, ea a vrut să-i dea bani. A refuzat categoric. Şi i-a zis:

– Du-te la gară. La ora cutare va veni trenul şi din el va coborî o femeie cu trei copii. Acesteia să-i dai banii, căci are nevoie de ei.

Evreica a plecat. Pe drum şi-a adus aminte că nici măcar nu-i spusese numele femeii. Doar ora sosirii trenului. Nu ştia ce să facă. A ajuns în gară şi a văzut imediat o femeie cu trei copii. Şi-a dat seama că aceasta este. I-a dat banii fericită şi a alergat înapoi la arhiepiscop. El i-a spus iarăşi că femeia aceea avea mare nevoie de bani. Evreica a plecat nedumerită. Nu putea înţelege cum de arhiepiscopul o ştia pe femeia aceasta necunoscută, nevoile ei şi ora exactă la care a sosit!

Arhiepiscopul Luca era om harismatic. Mergeam mereu la liturghiile şi predicile lui. Pentru că eram învăţătoare, mă temeam ca nu cumva să mă alunge de la lucru, dar nu puteam să lipsesc. Am riscat. Simţeam mare bucurie, şi acum şi mai mare. Nu găsesc cuvinte să-mi exprim bucuria. Când trăia Leikfeld, secretara lui, mi-a spus:

– Galina, eu sunt în etate şi nu voi mai apuca. Tu eşti încă tânără. Eu atunci nu voi mai trăi. Tu vei trăi şi vei vedea că peste câţiva ani Arhiepiscopul Luca va fi declarat sfânt.

Şi, într-adevăr, acest lucru nu a întârziat să se întâmple.”

(Arhimandritul Nectarie Antonopoulos, Sfântul Arhiepiscop Luca 1877-1961. Chirurgul fără de arginți, Traducere Cristian Spătărelu, Editura Egumenița,  pp. 396-397)