Fiind unul dintre cei mai bogați oameni din Constantinopol și trăind după voia Domnului împreună cu soția sa, Maria, Sfântul Xenofont și-a trimis băieții să studieze în Beirut, Fenicia. După o vreme, Cuviosul Xenofont a început să se simtă rău și s-a rugat la Dumnezeu să îl lase în viață până când își va vedea fiii desăvârșiți. Domnul i-a răspuns rugăciunii și, nu numai atât, dar i-a arătat în vedenie că se va vindeca. Fiii lui, Ioan și Arcadie, se întorseseră pentru a fi alături de tatăl lor, în caz că acesta avea să moară, dar în urma minunii și a vindecării sale, au dorit să revină în Beirut. Pe drum însă, s-a pornit o furtună mare și, pentru rugăciunile lor, au scăpat cu viață, dar au ajuns fiecare în altă țară.

Neștiind nimic unul de celălalt, au decis să ia calea mănăstirii și s-au călugărit. Timp de doi ani Sfântul Xenofont nu primise nici o veste de la ei, așa că a trimis slugi în căutarea lor, iar acestea aflaseră de la un însoțitor al celor doi fii că numai el a supraviețuit furtunii și că despre cei doi băieți nu se știe nimic. Prin urmare, Sfântul Xenofont și soția sa au înălțat rugăciuni, pentru a afla dacă fiii lor chiar au murit, iar Domnul le-a descoperit că aceștia sunt în viață. Așa că au plecat la Locurile Sfinte pentru a-i întâlni și, printr-o minune, cei doi băieți ajung și ei acolo și se revăd cu toții.

În urma acestei întâmplări, atât Sfântul Xenofont, cât și soția sa, Maria, au ales să devină călugări, astfel încât toată familia slujea Domnului cu multă dragoste și recunoștință pentru toate cele întâmplate. Sfânta Maria primise multe harisme, așa încât îi vindeca pe cei bolnavi și alunga duhurile necurate, iar Sfântul Xenofont avea darul înainte vederii și al prorociei. Atât ei, cât și fiii lor, au petrecut până la finalul vieții după voia Domnului.