Proiectul cultural-catehetic “Școala de vară”, la Bibirești

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Proiectul cultural-catehetic “Școala de vară”, la Bibirești

    • Proiectul cultural-catehetic “Școala de vară”, la Bibirești
      Proiectul cultural-catehetic “Școala de vară”, la Bibirești

      Proiectul cultural-catehetic “Școala de vară”, la Bibirești

La Centrul cultural-catehetic parohial „Sfânta Filofteia” din Parohia Bibirești, Protopopiatul Bacău, a debutat luni, 18 iulie 2016, proiectul cultural-catehetic “Școala de vară” 2016.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, luni, 18 iulie 2016, în Parohia Bibireşti a debutat proiectul cultural-catehetic “Școala de vară” 2016, în cadrul căruia este implementat proiectul eparhial-”Cateheze în parohii”. Delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost preotul Daniel-Ionel Marari, directorul Centrul Catehetic “Sfânta Cuvioasă Parascheva” (Biroul de Catehizare) din cadrul Sectorului Cultural al Eparhiei Romanului şi Bacăului. „Peste 100 de copii și tineri, din cele două sate care compun Parohia Bibirești, s-au adunat la bisericuța lor pentru a petrece o zi unică, presărată cu jocuri, pictură pe lemn, sticlă și hârtie precum și alte activități tematice. Acestora li s-au alăturat părinții și cadrele didactice de la Școala Bibirești, care au sprijinit efortul organizatoric al părintelui paroh Daniel Pruteanu și al familiei sale” a menţionat preotul Daniel-Ionel Marari, directorul Centrului Catehetic “Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Pe parcursul zilei, au avut loc și diferite activități catehetice. Au fost urmărite prin video-proiecție două filme duhovnicești, după care a fost susținută cateheza ,,Taina Botezului “ de către pr. Daniel Marari. La finalul zilei, au fost înmânate diplome de participare tuturor copiilor care au frecventat cursurile “Şcolii de vară”, fiecare primind dulciuri şi daruri din partea Părintelui Arhiepiscop Ioachim. Ieri, 20 iulie, toți copiii și tinerii au participat la Sfânta Liturghie pentru a se împărtăși cu Sfintele Taine. La final s-a vizitat de către expoziţia cu lucrările efectuate la cursurile diferitelor ateliere din aceste zile.

Citește despre: