Infidelitatea este mult mai taxată la femei decât la bărbați, deși păcatul probabil e același în fața lui Dumnezeu, dar societatea are o viziune total diferită.

Da, e același păcat, dar cred că există și un fundament al firii aici… Dacă ținem cont numai de faptul că firea pune puterea procreării la dispoziția omului în mod diferit, la bărbat și la femeie: impulsul bărbatului e mai puternic, bărbatul are mult mai multe semințe și femeia are mai puține semințe. Firea, atunci când dorește să ducă o sămânță în întâmpinarea altei semințe, emite niște substanțe, emite niște sunete, cântă într-un fel, privește într-un fel, privirea e mai profundă, ochii se închid mai frumos, șoldurile se unduiesc nu știu cum, mustața se zburlește nu știu cum! Sigur, nu chiar ca la cocoșii de munte, dar sunt niște contribuții ale firii, care fac ca persoanele să fie mai interesate una de cealaltă... Ei, bărbatul este mai împins, să zicem așa, de fire, mai chinuit de multitudinea semințelor ca să fie mai activ…

Dar omul este stăpânul acestor impulsuri. Și bărbatul este stăpân peste această fire și poate că tocmai de aia e bărbat, pentru că este stăpânul unui tumult mai mare decât al femeii…

Mulți consideră că „sunt cu atât mai bărbați cu cât au mai multe succese la femei”. Dar asta e scuza tuturor neputincioșilor, că doar n-o să zică cineva că e neputincios. Dar, dacă ne gândim bine, bărbat este acela care își respectă statutul de bărbat pe care i l-a dat Dumnezeu. Pentru că a fi necredincios, oricine poate. Oricine poate să facă sau să-și imagineze că a făcut sau să se uite pe gaura cheii și să zică: „Ăăă, ce am făcut eu…”, să se uite la T.V. și să zică: „Hă, hă, hă, câte am avut eu…”. Acestea toate fac parte din imaginarul bărbatului neputincios.

Un bărbat puternic este acela care-și înfrânează impulsurile și care-și deschide brațele și atenția sufletului către femeia lui, care e mereu alta, e mereu nouă, dacă o privește ca persoană. Dacă o privește ca pe un obiect, atunci sigur că-i pot găsi calități și defecte, pot să caut în altă parte o piele mai nu știu cum, o talie mai nu știu de care…, dar noi, când facem nunta, nu asta facem. Când mă duc la mama și zic: „Mamă, m-am îndrăgostit de o fată și vreau să mă însor cu ea”, nu încep să-i spun că are 1,80 m înălțime, talia de 60, piciorușul atât și cântărește atât și culoarea ochilor… Mama chiar poate să se mire: „Da’ ce ai văzut la ea?”. „Nu știu ce am văzut, dar am văzut-o! Am văzut-o pe ea. Am văzut-o pe ea și, în ciuda kilogramelor, în plus sau în minus, eu pe ea o iubesc. Și-mi deschid brațele s-o cuprind pe ea așa cum este și care pentru mine e mereu o enigmă, mereu o taină, am timp s-o văd mereu, mereu alta.” Aceasta este iubirea…

(Fragment dintr-un interviu realizat de Ramona Bădescu cu Maica Siluana Vlad în 2010. Interviul complet poate fi citit aici.)