Protosinghelul Antim Găină, de la Mănăstirea Secu (1894-1974)

Părintele Antim a fost un călugăr cu adâncă trăire duhovnicească şi unul din cei mai aleşi ucenici ai marelui duhovnic Vichentie Mălău.

S-a născut în comuna Prisăcani (Iaşi) şi a îmbrăţişat din tinereţe viaţa călugărească, împreună cu tatăl şi cu bunicul său. În anul 1920 a primit schima monahală în Mănăstirea Secu, iar după un an s-a învrednicit de treapta preoţiei. Între anii 1921-1928 a fost preot şi duhovnic în mănăstirea de metanie. Apoi, timp de trei ani, a fost preot paroh în satul Pluton (Pipirig). Iar între anii 1934-1956 a fost duhovnic la Mănăstirea Agapia.

Retrăgându-se din nou la mănăstirea de metanie, în anul 1974 s-a săvârşit cu pace în adâncă smerenie şi lepădare de sine.

Spun ucenicii lui că părintele Antim dorea mult să se nevoiască în Muntele Athos. Deci, a zis duhovnicului său:

– Părinte Vichentie, mă duc la Sfântul Munte.

– Nu-ţi dau binecuvântare, a răspuns bătrânul, că nu vei putea trăi acolo.

Apoi, mult rugându-se, l-a lăsat zicând:

– Bine, du-te. Dar să ştii că nu vei sta mult în Athos, iar la întoarcere va trece trenul peste sfinţia ta.

După câteva luni de zile, părintele Antim s-a întors în ţară. Iar la Turnu-Severin, când traversa linia ferată, l-a ajuns un tren şi, culcându-se între linii, a scăpat cu viaţă, prin rugăciunile părintelui său.

În anul 1928, părintele Antim a fost trimis preot misionar în comuna Pipirig pentru îndreptarea credincioşilor stilişti care refuzau să asculte de Biserică. La început, părintele nu primea. Apoi, cu sfatul duhovnicului său, a primit ascultarea şi, în câţiva ani, a înnoit desăvârşit viaţa duhovnicească în satul Pluton. Văzând oamenii blândeţea şi sfinţenia vieţii lui, s-au întors în sânul Bisericii lui Hristos.

În sat a introdus o atmosferă creştinească de armonie şi unire, rar întâlnită în altă parte. Apoi, pe mulţi i-a deprins cu postul, cu milostenia şi cu lucrarea cea de taină a rugăciunii lui Iisus. Şi astăzi mai sunt bătrâni care trăiesc această viaţă de rugăciune şi bucurie de taină.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 647-648)