Ce este harul dumnezeiesc?
Ceea ce aparţine persoanei dumnezeieşti mai presus de fire nu poate niciodată să fie descris (cuprins) de făpturile zidite.
Ce este harul dumnezeiesc? Este cu putinţă a fi descris (cuprins) acesta?
Ceea ce aparţine Persoanei Dumnezeieşti mai presus de fire nu poate niciodată să fie descris (cuprins) de făpturile zidite. El poate fi înţeles de om într-un chip întunecos şi umbrit, pentru că dumnezeiescul este de neînţeles şi de necuprins.
Har dumnezeiesc numim puterea (lucrarea) prin care Dumnezeu a zidit şi susţine universul. Se numeşte har tocmai pentru că vine de la Dumnezeu în dar. Acesta este şi pentru noi singura nădejde şi mângâiere. De el (de har) ne-am lipsit prin cădere. L-a readus însă Domnul nostru prin venirea Sa pe pământ.
Acesta, potrivit cu credinţa şi cu acribia ţinerii dumnezeieştilor porunci, ne izbăveşte din robia omului vechi, a celui pământesc, şi ne transfigurează zidind înlăuntrul nostru chipul celui ceresc. Aici însă trebuie să subliniem că toate depind de Dumnezeu, iar nu de strădania omului.
Cugetul smerit şi, mai cu seamă, faptul de a arăta dragoste şi împreună-pătimire provoacă mijlocirea şi prezenţa harului.
(Gheron Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 72-73)
„Aș vrea ca Maica Domnului să mă țină și pe mine în brațele ei așa cum Îl ține pe Hristos”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro