Nu trebuie să ne întristăm pentru cei răposaţi, ci trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, ca El să le dea sălaş evanghelic. Tristeţea tulbură totul. Ea zădărniceşte pacea pe care cei răposaţi au dobândit-o de la Domnul. De aceea trebuie să ne rugăm, căci să ne întristăm după rudele noastre răposate nu este lucru creştinesc. Este lucru păgânesc. Noi, aici, ne pregătim pentru viaţa veşnică. Trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu. Trebuie să ne rugăm Domnului ca să le ierte păcatele şi să facem lucruri bune spre pomenirea lor. Acestea sunt primite de Dumnezeu. Numai Domnul poate slobozi sufletul din legăturile iadului. Pentru aceasta, mai cu seamă, să ne rugăm la Dumnezeu, iar acolo unde se face Sfânta Liturghie, zi de zi, să ne rugăm pentru cei răposaţi.

Pe când trăia Vlădica Nicolae [Velimirovici], l-au întrebat dacă este mântuire pentru cei ce nu s-au pocăit în timpul vieţii. El le-a spus că poate fi, dacă se roagă cineva pentru acel suflet patruzeci de zile şi mai mult. Liturghia este jertfa de pe Golgota. Domnul se jertfeşte. Doamne, curăţeşte păcatele celor ce se pomenesc aici, prin Preacinstitul Său Sânge. Aceasta este jertfa cea mai mare pe care noi, creştinii, o putem aduce.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița,  Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața,  traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 7514/2006, pp. 82-83)