„Nu din trebuinţă e atât de râvnit aurul de către oameni, cât pentru faptul că mulţimea îşi împlineşte prin el plăcerile.

Trei sunt pricinile dragostei de bani:iubirea de plăcere, slava deşartă şi necredinţa. Cea mai rea dintre acestea este necredinţa.

Iubitorul de plăceri iubeşte argintul ca să-şi procure dezmierdări printr-însul. Iubitorul de slavă deşartă, ca să se slăvească printr-însul; iar necredinciosul, ca să-l ascundă şi să-l păstreze, temându-se de foamete, de bătrâneţe, de boală sau de ajungerea între străini. Acesta nădăjduieşte mai mult în argint decât în Dumnezeu, Făcătorul tuturor lucrurilor şi Proniatorul tututor, până şi al celor mai de pe urmă şi mai mici vietăţi.

Patru sunt oamenii care se îngrijesc de bani: cei trei de mai sus şi cel econom. Dar numai acesta se îngrijeşte în chip drept, ca să nu înceteze adică niciodată de-a ajuta pe fiecare la trebuinţă.”

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, III, 16-19, în Filocalia II, traducere din greceşte, introduceri şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008, pp. 109)