Cuvântul Scripturii care ne însoțește în această binecuvântată zi de duminică, a 31-a după Sfintele Rusalii, cuprins în Evanghelia după Luca (cf. 18, 35-43), ne descrie ultima minune săvârșită de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos înainte de pătimirea Sa – cea a vindecării orbului din Ierihon.

În ultimul pelerinaj, Hristos coboară dinspre Galileea, pe lângă Samaria, pe valea Iordanului, ca apoi să urce spre cetatea sfântă, Ierusalim. În drumul Său, Se apropie de Ierihon – socotit de istorici și exegeți ca fiind cel mai vechi oraș al lumii și locul pe unde au intrat iudeii în Pământul Făgăduinței după rătăcirea lor timp de 40 de ani prin pustie.

La marginea drumului era un orb care cerșea și, auzind el mulțimea care trecea pe acolo a întrebat, curios fiind, ce se întâmplă. Evanghelistul Marcu ne spune și numele acestuia: Bartimeu (cf. 10, 46).

Auzind Bartimeu că trece Mântuitorul, a strigat către El, zicând: „Iisuse, Fiule al lui David, miluiește-mă!”. Chiar dacă era lipsit de vedere, observăm faptul că nu și-a pierdut și celelalte simțuri, pentru că medicii și știința de astăzi spun că atunci când îți pierzi un simț, toate celelalte ți se „ascut”. Nu vedea, dar auzea foarte bine. Aude zarva lumii din jurul său, pentru că Hristos era însoțit de mulțime mare, fiindcă făcea multe semne și minuni în popor. Pentru a deveni credincios, este nevoie de „urechi de auzit”.

În continuare, are loc un dialog interesant între Fiul lui Dumnezeu și cel orb. Hristos îl întreabă „Ce voiești să-ți fac?”. Iar el a răspuns: „Doamne, să văd!”. Iisus îi dăruiește acest dar al vederii pe baza credinței lui și, mai mult decât atât, și mântuire. Adică nu a primit doar vindecare, ci și mântuire sufletească. Iar spre finalul Evangheliei, ni se spune că orbul care și-a recăpătat vederea mergea după El, slăvind pe Domnul.

Orbul Bartimeu ne oferă un exemplu pilduitor pentru fiecare dintre noi – și rămâne el însuși un exemplu după aproximativ 2000 de ani. El a văzut mult mai bine pe Hristos decât toți ceilalți care aveau ochii sănătoși. A văzut mai întâi cu ochii săi duhovnicești, ca apoi să vadă în persoană pe Mântuitorul!

Aceasta poate fi concluzia Evangheliei de astăzi: indiferent de starea noastră de sănătate, trebuie să Îl vedem întotdeauna pe Hristos Care este lumina ochilor noștri și Care, atunci când Îl cautăm și chemăm, strălucește în întunericul și interiorul ființei noastre. El trece întotdeauna pe lângă noi și este printre noi; trebuie doar să ne deschidem ochii și să Îl vedem!