Sfântul Apostol Andrei, călător de la Marea Galileii la Marea Neagră

Sfântul Andrei a călătorit de la Marea Galileii până la Marea Neagră, chemând popoarele la lumina lui Hristos. De aceea noi, românii, suntem datori a-i fi recunoscători necontenit – deoarece a intermediat întâlnirea neamului românesc cu Mântuitorul lumii.

În Betsaida – „casa vânturilor” –, o mică cetate din nordul Țării Sfinte, în familia pescarului Iona, a văzut lumina zilei Sfântul Apostol Andrei, frate cu Simon-Petru, cel ce avea să devină, la rându-i, pescar de oameni la chemarea Mântuitorului. Probabil că Hristos a preferat cetatea săracă de pe malul Mării Galileii, de vreme ce de aici Și-a ales încă trei discipoli, chemându-i la apostolat: pe Ioan și Iacov, fiii lui Zevedei, și pe Filip. Pescuitul, se pare, a constituit o premisă favorabilă în alegerea Sa: în general, pescarii se arată răbdători, învățați cu vremurile aspre, cu îndelunga așteptare, adeseori cu insuccesul sau primejdia. Poate că nu întâmplător acest fiu al lui Iona din Betsaida a purtat numele de Andrei, care înseamnă „curajosul”.

Nu de puține ori, călătoria pe ape sau răbdarea îi transformă pe unii „oameni ai mării” în niște contemplativi, ajutându-i să se despartă vremelnic de grijile și preocupările cotidiene și să se apropie de o lume mai înaltă, în care supărările și durerile amorțesc. Fără îndoială, Andrei ajunsese un contemplativ. Dacă fratele său, Petru, și-a întemeiat o familie, pe el îl preocupa cu precădere grija pentru suflet. De aceea îl găsim ca ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, „prins” de „mrejele” propovăduirii sale care pregătea lumea să întâmpine pe Izbăvitorul lumii cu îndemnul: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”. 

Astfel, Andrei era oarecum pregătit și dornic a-L întâlni pe Hristos. La puţin timp după ce L-a botezat în râul Iordan pe Mântuitorul, când a trecut Iisus prin faţa lor, Sfântul Ioan a zis către Andrei, ucenicul său: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii”. Auzind aceste cuvinte şi dându-şi seama că Iisus era Cel pe Care Îl aştepta poporul de secole, ca Mântuitor, Sfântul Andrei a devenit primul dintre cei doisprezece ucenici apropiați al Domnului. Deși Petru apare cel dintâi în toate enumerările Apostolilor din Noul Testament, totuși primul chemat a fost fratele lui, Andrei. Când Botezătorul L-a arătat pe Iisus din Nazaret zicând „iată Mielul lui Dumnezeu”, el a înțeles că Iisus este mai mare decât Sfântul Ioan, fiind Unsul lui Dumnezeu venit în lume să mântuiască pe cei ce vor crede în El. De aceea L-a urmat și a răspuns cu bucurie chemării de a deveni „pescar de oameni”, participând alături de Mântuitorul la întreaga activitate prezentată în cele patru Sfinte Evanghelii.

Smerenia Sfântului Andrei s-a vădit nu doar cât timp I-a stat alături Domnului, neevindețiindu-se în nici o polemică, ci în toată existența sa. Deși prezent la atâtea minuni sau cuvântări ale Mântuitorului, nu a scris nimic. Rămâne o taină cum de Andrei nu a lăsat nici un cuvânt scris. Cu siguranță, însă, a scrijelit cu colțul inimii sale incandescente, aprinse de cuvintele și faptele Domnului, „pagini” neuitate, care au „născut” în istorie popoare creștine, așa cum s-a întâmplat în cazul neamului nostru.

După Învierea și Înălțarea la Cer a Domnului și după Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Andrei a predicat cu multă fervoare credința în Hristos, Mântuitorul lumii, în părţile Pontului, Bitiniei, Traciei şi Sciţiei, adică în Dobrogea de astăzi. Există numeroase dovezi ce atestă prezența Sfântului Andrei în acest străvechi și arid pământ românesc, leagăn al creștinismului nostru: mărturiile Sfântului Ipolit, Episcopul Romei, ale scriitorului bisericesc Origen, iar în secolul al IV-lea, ale lui Eusebiu de Cezareea, apoi un Sinaxar al Bisericii Constantinopolitane care înfățișează mai pe larg viața și martiriul Sfântul Apostol Andrei. Alături de ele, misiunea de evanghelizare a sciţilor de către Sfântul Andrei o prezintă şi alţi scriitori bisericeşti de mai târziu. Astfel, monahul Epifanie, din secolul al VIII-lea, face referire la faptul că sciţii au fost încreştinaţi de Sfântul Andrei. Istoricul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) subliniază că Apostolul Andrei a predicat în „pustiurile scitice”, adică şi în ţinutul Dobrogei. Lucrarea lui misionară în Dobrogea îşi găseşte confirmarea şi în tradiţia populară, folclorul şi toponimia locului: peştera Sfântului Andrei, pârâul Sfântului Andrei, colindul Sfântului Andrei.

În vremurile în care Sfântul Andrei a ajuns în Dobrogea, Imperiul roman înglobase deja această regiune, astfel încât daco-geții de la țărmul Pontului Euxin se aflau în plin proces de romanizare. De aceea am putea concluziona că predica Sfântului Andrei i-a vizat nu doar pe daco-geți, ci și pe romanii înstăpâniți aici. De altfel, tot ținutul balcanic L-a cunoscut pe Hristos și prin Andrei Apostolul, căci nu departe de Dunăre, la Odessos, Varna de astăzi, el l-a hirotonit episcop pe Sfântul Amplie, unul dintre cei 70 de ucenici ai Domnului. A propovăduit, de asemenea, în Tracia şi la Bizanţ, unde l-a pus episcop pe Sfântul Stahie, precum şi în Macedonia, unde l-a rânduit episcop pe Sfântul Urban. Toţi aceşti trei ucenici ai Sfântului Apostol Andrei se prăznuiesc în data de 31 octombrie. Având în vedere vecinătatea Dobrogei cu cetatea Odessos, nu este exclus ca episcopul Amplie să fi fost primul episcop al daco-romanilor din ținutul dobrogean.

Călător de la Marea Galileii la Marea Neagră, Sfântul Andrei rămâne pentru noi, românii, Încreștinătorul, Ocrotitorul României, deoarece a pus început creştinării strămoşilor noştri daco-romani. De aceea este considerat Apostolul românilor, bucurându-se de o deosebită cinstire nu doar la noi în țară, ci și în toată Ortodoxia răsăriteană.

Să-l rugăm, așadar, să ne ocrotească și să vegheze ca neamul românesc să nu se depărteze de Hristos și de lumina Evangheliei Sale.

De la același autor

Ultimele din categorie