Pășim în Cer de fiecare dată când intrăm în biserică

Pateric

Pășim în Cer de fiecare dată când intrăm în biserică

    • reflexia credincioșilor în icoană
      Pășim în Cer de fiecare dată când intrăm în biserică / Foto: Oana Nechifor

      Pășim în Cer de fiecare dată când intrăm în biserică / Foto: Oana Nechifor

Când intri în biserică cu conștiința curată, aceasta va fi ție spre mântuire.

Când se citeşte în biserică Cuvântul lui Dumnezeu, să ştergem toate cele pământeşti din mintea noastră şi să ne alipim numai de ascultarea poruncilor Domnului. Înfricoşate sunt Tainele ce se săvârşesc în Biserică! Drept aceea, trebuie să petrecem în ea cu frică şi cu cutremur.

Când intri în biserică cu conştiinţa curată, aceasta va fi ţie spre mântuire, iar de va fi necurată conştiinţa ta, vei intra în biserică spre păcat şi osândă. Cei ce mănâncă Trupul şi beau Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cu nevrednicie osândă îşi beau şi îşi mănâncă.

Cei ce întinează porfira împărătească sunt pedepsiţi; oare cu cât mai mult sunt vrednici de pedeapsă cei ce se apropie de Dumnezeieştile Taine cu conştiinţa necurată şi întinată?

(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, p. 148)