Se cuvine celui ce se nevoieşte să se înfrâneze de la toate, nu doar de la bucate, ci îndeobşte de la toate cele oprite, căci în ce chip tăierea unui singur mădular urâţeşte tot trupul omului, aşa strică neajunsul unei singure virtuţi întreaga frumuseţe a înfrânării.

Trebuie să te înfrânezi cu toate simţurile: cu auzul, cu văzul, cu mirosul, cu gustul şi pipăitul şi, desfăcându-te de tot ce este pământesc, să te înalţi cu mintea sus. Atunci va fi curată rugăciunea noastră către Domnul, şi împreună-vorbirea cu El va fi asemenea celei îngereşti.

Cel ce voieşte să devină al lui Dumnezeu dator este a curăţa patimile sale, iar nu a sluji lor, şi în desăvârşită liniştire a lucra cugetarea cea ascunsă în inimă. Atunci cele pământeşti vor cădea, iar cele cereşti se vor sălăşlui şi vor creşte.

Adevărat post e acela când nu numai că ne înfrânăm, ci şi împărţim săracilor şi văduvelor ceea ce am fi cheltuit îndestulându-ne, astfel încât aceştia, dobândind astfel hrană, să-L roage pentru tine pe Dumnezeu şi să facă postul tău jertfă bineplăcută Lui, precum spune Isaia: „Frânge celui flămând pâinea ta, şi pe săracii cei fără casă adu-i în casa ta” (Isaia 58, 7).

Înfrânează-te de la vorbe deşarte. Cel ce păzeşte gura sa şi limba, acela izbăveşte sufletul său de necaz.

(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 157-158)