Privesc în vale apa

Cum curge zgomotos,

Grăbindu-se s-ajungă

La ţărmul mării, jos.

Asemenea cu dânsa

Se scurge traiul meu,

De ţărmul veșniciei

Se-apropie mereu.

În cale apa geme,

Lovindu-se de stânci

S-aruncă-n sus și cade

În gropile adânci.

Cu-aceeași zdruncinare

Călătoresc și eu,

Căci trupul mă apasă

Și drumul este greu.

Precum în urma apei

Rămâne drum bătut,

Și-n urma mea uitarea

Va fi ca așternut.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, „Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine...”, Editura Doxologia, Iași, 2011)