În evlavia populară Heruvicul este perceput de regulă ca referindu-se strict la Intrarea Mare (Vohodul mare) înțelegând ca urmare prin primirea „Împăratului tuturor" întâmpinarea procesiunii Intrării Mari. Astfel uneori se ajunge la exagerari nemaifăcându-se diferența între „Cinstitele Daruri” (darurile aduse spre sfințire/care vor fi sfințite) și cele „Sfintele Daruri” (darurile de pânie și vin care au devenit Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Domnului Hristos). După cum observa Nicolae Cabasila, unii se închină darurilor purtate la Vohodul Mare socotindu-le drept Trup și Sânge al Lui Hristos, ceea ce ține de o înțelegere greșită a diferenței menționate mai sus.

Dar Heruvicul nu se referă doar la Intrarea Mare (Vohodul mare). Analiza textului său scoate în evidență faptul că acesta este o introducere la întreaga acțiune liturgică ce urmează, de la anafora la împărtășire. Această interpretare a imnului heruvic este confirmată de patriarhul Eutihie al Constantinopolului care (în sec. VI) protesteaza împotriva celor care credeau ca psalmul cântat atunci în timpul Intrării mari se referă strict la acea procesiune. Teodor de Andida interpretează în acelasi sens: „Imnul heruvic, care se cânta, îndeamnă pe toți să fie mai cu luare aminte de acum și până la sfârșitul Liturghiei, lăsând toată grija de aici, ca să primească pe Marele Împărat, prin împărtașire.”

Așadar, imnul Heruvimic, cântat, ne îndeamnă pe toți ca, de aici și până la sfârșitul Liturghiei să avem mintea mai atentă, lepădând toată grija cea lumească, acum fiind pe punctul de a-L primi ca pe Împăratul cel Mare, prin Sfânta Împărtășanie.