Boala și suferința sunt legate și se întrepătrund atât la nivelul trupului, cât și al sufletului. Suferința trupului este semnul bolii trupești, al neputinței vreunui mădular, iar suferința sufletului dublează, uneori, boala trupului sau se manifestă ca: insomnie, irascibilitate, lipsă de concentrare, tulburări de memorie. Așadar, boala trupului este și neputința spirituală, fiind starea care atestă unitatea dintre trup și suflet.

Interpretate în afara credinței creștine, suferința și boala sunt de neînțeles, dar în creștinism, prin Hristos, răbdarea suferinței este îndreptare spre mântuire. În acest sens, Sfântul Apostol Iacov, prin textul din epistola sa, așezat la începutul slujbei Tainei Sfântului Maslu, ne dă exemplu pe proroci și pe Iov, modelul răbdării în suferința trupului și a sufletului, cel care dobândește prin răbdare fericirea cea sfântă, sănătatea sufletească și trupească.

În general, durerea și boala au și un rol pedagogic și un rol de conștinetizare, de trezie și trezvie. Dumnezeu ne lasă în ispită, așa cum l-a lăsat pe Iov, dând diavolului, până la o limită, putere asupra trupurilor noastre. Dar răul nu ne poate atinge și sufletul, și prin răbdare în suferință putem să alungăm ispitele și să învingem boala. Cunoscând limita puterii sale și cunoscând frumusețea libertății noastre, diavolul ne trimite permanent gânduri de păcat, sperând că prin aceasta va intra stăpân al vieții noastre. Lupta diavolului încearcă răbdarea și tăria omului, vrând să rănească nu trupul trecător, ci sufletul cel nemuritor. Dar unde diavolul trimite ispită și caută să intre la noi, glasul lui Dumnezeu, conștiința, ne stă spre ajutor și biruință.

Pentru ferirea de orice cădere și pentru întărirea în răbdarea suferirii bolii, Apostolul Iacov ne îndeamnă la rugăciune. Aceasta nu vindecă doar boala și suferința, ci și cauzele ce le-au provocat, ferindu-l pe om de ispită și întărindu-l în răbdare. Dar, aici Apostolul Iacov subliniază, pentru ca rugăciunea să tămăduiască întrutotul boala omului este necesar ca ea să fie comunitară, prin ceea ce a devenit Taina Sfântului Maslu. Textul apostolului se referă și la rugăciunea credinței în care este implicat deopotrivă cel ce invocă lucrarea de sfințire a harului lui Dumnezeu, adică preoții, precum și cel ce primește leacul vindecător, adică bolnavul. În acest sens, vom remarca faptul că, de cele mai multe ori, Mântuitorul a cerut credință celor ce doreau vindecarea. El nu a făcut din actul vindecării un spectacol, ci un act de iubire milostivă restauratoare a naturii omului.

Din punctul de vedere al medicinei și din punct de vedere spiritual, boala reprezintă o stricare a ordinii firești în trup și în suflet, adică o dezordine. De aceea, se spune în medicina duhovnicească că păcatul și boala sunt dezordini împotriva firii. Prin Taina Sfântului Maslu se oferă nu doar o vindecare a suferinței și a bolii sau a cauzelor care au provocat boala, ci ungerea cu ulei sfințit aduce o deschidere spre Dumnezeu, spre Viață. În Taina Sfântului Maslu, vindecarea este dată deodată cu darul unui nou orizont, ca prin răbdarea în suferință și boală să primim întărire și nădejde a gustării din Lumina cea neînserată.

(Preot Medic Cornel Jupâneanț, Taina Sfântului Maslu – o interpretare teologică și medicală, Editura Diecezană, Caransebeș, 2012, pp. 25-30)