Poiana Largului, o aşezare a comunei Poiana Teiului, e destinaţia de astăzi. Aici a fost ridicată, după unele surse la 1741, după altele la începutul secolului al XVIII-lea, biserica de lemn cu hramul „Buna Vestire“. De pe viaduct i se văd turlele subţiri. Ridicată pe un platouaş ce iese, parcă, în calea potecii ce urcă pe munte, bisericuţa domină întreaga zonă. Pentru a o privi de aproape trebuie să urci dealul povârnit, pe o cărăruşă ce şerpuieşte printre morminte. Sus, pe terasă, drumul se opreşte, să-şi tragă sufletul de la oboseala urcuşului, apoi, întremat, ia calea muntelui, urcând sus, tot mai sus.

Întortochiat şi ferit de privirile curioase de la şosea, drumul le-o fi fost bun tovarăş călugărilor despre care se spune că ar fi construit un schit, ceva mai sus de biserică, pe un teren abrupt, unde, cândva, însuşi domnitorul Petru Rareş ar fi găsit refugiu. Secole mai târziu, bârnele schitului ar fi fost strămutate aici, mai la vale, construindu-se biserica de lemn ce se vede şi azi. De aici, de pe pisc, lăcaşul pare a scruta întreg orizontul ce i se deschide în faţă: ape, păduri, vârfuri de munte şi viaductul modern ce străbate Lacul Bicaz. Ca într-o încercare de a cuprinde într-o îmbrăţişare ocrotitoare Valea pârâului Largu, cu oameni, case şi cu tot ce natura le-a dăruit.

Urc spre bisericuţă alături de părintele Ciprian Mitocariu, parohul locului. Pe drum îmi povesteşte despre multitudinea de legende ce s-au păstrat despre această ctitorie de lemn. „Se spune că ar fi fost un schit, ceva mai sus, în pădure, de unde mai târziu s-a coborât doar bârna şi s-a făcut biserica aceasta. S-au descoperit şi în cimitirul din jur urme ale unor morminte vechi. Se spune că cimitirul vechiului schit ar fi fost tot aici. De asta oamenii au şi optat pentru acest loc atunci când au coborât biserica de sus, din munte“, spune părintele Mitocariu.

Legendă şi spiritualitate

De altfel, legenda care leagă definitiv figura domnitorului Petru Rareş de biserica de lemn de la Poiana Largului a fost consemnată de un învăţător din zonă, Ioan N. Ciucanu, într-o monografie închinată lăcaşului. Acesta spune că în septembrie 1538, Petru Rareş, „plecând de la domnie din pricina unor boieri care l-au trădat turcilor, a trecut pe Valea Bistriţei şi s-a oprit la aşezarea monahală «Buna Vestire» de la Gura Largului“. Adică tocmai la schitul care apoi a fost strămutat mai la vale, devenind biserica de azi. Aici, călugării l-au îmbrăcat în straie monahale, l-au ocrotit şi l-au condus pe cărări ascunse până la Schitul Rarău, de unde a trecut apoi munţii în Transilvania, la Cetatea Ciceu. Drept mulţumire pentru binele făcut, în a doua sa domnie, Petru-Vodă s-a întors în codrii de deasupra Văii Largului şi, pe locul numit „Groapa bisericii“, a construit o biserică mai încăpătoare, de lemn, care a devenit apoi metoc al Mănăstirii Neamţ. Astăzi, brâul voievodului stă, ca o moştenire de preţ, în bisericuţa de la Poiana Largului, contopind aerul de legendă cu dovada unei istorii de netăgăduit.

De la schit la biserică

Târziu, peste mai bine de două veacuri, plecând călugării de aici, oamenii au coborât bârna de la vechiul schit, întruchipând, mai jos, aproape de poalele dealului, o biserică pentru creştinii de la Poiana Largului. „Se pare că biserica noastră a fost construită în proporţie de 70-80% cu lemnul provenit de la schit. De asemenea, s-a adus la vale inventarul schitului: câteva icoane, catapeteasma şi brâul despre care se spune că ar fi aparţinut domnitorului Petru Rareş“, povesteşte părintele, în timp ce intrăm în biserică.

Astăzi, bisericuţa nu mai arată ca la început. De-a lungul timpul a suferit modificări, fiind mult lărgită. Însă veşmântul său de lemn, cel adus de la schit, a rămas neatins. Iar odată cu bârna, lăcaşul a preluat de la vechiul schit şi hramul „Bunei Vestiri“.

Între anii 1892-1894, biserica a suferit un proces de refacere, fiind lărgită în părţile laterale şi adăugându-i-se pridvorul. De asemenea, de o dată recentă sunt intervenţiile de la acoperiş, unde au fost ridicate trei turle de dimensiuni aproape egale, şi clopotniţa.

„Icoanele de azi nu sunt cele autentice. Catapeteasma a fost pictată pe la 1947 de un pictor amator, apoi repictată pe deasupra. Acea catapeteasmă a fost între timp schimbată“, spune parohul.

Stilul arhitectural

Biserica este construită din bârnă de brad, pe talpă de brad încheiată „stâneşte“, având „capete rămase afară“, ce se pot observa şi azi. Bârnele sunt prinse între ele cu ajutorul cuielor de lemn. În talpă, lemnul este lăsat liber, ca să poată trage aer din capăt în capăt, pentru a nu putrezi. Lăcaşul este acoperit cu şindrilă bătută „în solzi“ şi se sprijină pe console scurte, ornamentate cu motivul rozetei.

Arhitectura de interior este simplă şi sobră. Peretele despărţitor este sugerat doar de doi stâlpi verticali, însă cele patru bolţi (una în pronaos, două în naos şi una în altar) dau frumuseţe şi eleganţă ansamblului.

Din păcate, de-a lungul timpului biserica a fost blănită cu scândură, atât pe interior, cât şi pe exterior, şi acoperită cu vopsea, astfel încât nu mai poate fi admirată cioplitura bârnelor.

Inventarul iconografic

Cele mai multe dintre icoanele aflate astăzi în inventarul bisericuţei de lemn de la Poiana Largului sunt de dată recentă. „O parte dintre icoanele originale au fost repictate (retuşate) cu un mic procent de reuşită de către Vasile Bontea, principalul ctitor de la refacerea din 1894, iar pe la mijlocul secolului trecut de un pictor naiv al locului, Pantelimon Ciucanu“, explică pr. Ciprian Mitocariu.

Există, însă, două icoane de o valoare considerabilă, una dintre ele fiind pictată de călugărul iconar Irineu Protcenco, pe vremea când se afla la Mănăstirea Sihăstria, astfel de icoane fiind întâlnite în mai toate bisericile de pe Valea Muntelui.

Monumentul necesită intervenţii de restaurare

Multă vreme biserica ce străjuieşte, de sus, întreaga Vale a Largului a slujit ca biserică de cimitir. Din anul 1999 lăcaşul a devenit biserică a parohiei „Buna Vestire“ de la Poiana Largului, aici slujindu-se în permanenţă. Biserica este înscrisă în lista monumentelor istorice de categoria B din judeţul Neamţ, însă necesită unele lucrări de refacere şi restaurare pentru a putea fi menţinută în timp. Cele mai urgente intervenţii trebuie făcute în zona acoperişului, unde şindrila trebuie înlocuită. De asemenea, sunt necesare lucrări de consolidare. Din păcate, comunitatea foarte mică pe care o deserveşte parohia nu poate suporta costurile uriaşe pe care refacerea unui astfel de monument le presupune. „Zona e foarte frumoasă, dar e greu. Dacă am avea o biserică nouă, am reuşi, poate, să conservăm mai bine monumentul, să-l punem în valoare. Dar numai cu puterile noastre nu putem face mare lucru“, spune, resemnat, părintele Mitocariu.

Brâul lui Petru Vodă, cea mai de preţ moştenire a bisericii

Chiar dacă odată cu trecerea timpului lăcaşul de lemn de deasupra văii pârâului Largu a fost văduvit de anumite obiecte de cult sau de cărţi bisericeşti vechi, acesta are cu ce se mândri şi astăzi.

Căci, de la vechii călugări ai schitului din inima pădurii bisericuţa a primit moştenire centura cu paftale de argint ce a aparţinut domnitorului Petru Rareş, pe care, se pare, voievodul a lăsat-o la schit în fuga sa spre Cetatea Ciceului.

Aşadar, dacă treceţi prin inima Neamţului, pe Valea Bistriţei, faceţi-vă timp şi pentru o vizită la această atât de frumos aşezată bisericuţă, pe care o veţi zări chiar de pe viaduct. O să descoperiţi aici nu doar urme istorice, ci şi un pic din taina şi din farmecul unui loc încărcat de spiritualitate.