Aflată în apropiere de Rusikon, pe valea unui râu, înspre nord, vechea moară a mănăstirii, astăzi ruinată, a funcţionat cu ajutorul unei roţi metalice de mari dimensiuni, pusă în mişcare prin căderea apei. Complexul de clădiri ale morii cuprinde şi paraclisului Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, precum şi un corp de chilii.

„Era vremea înfloririi monahismului rus la Athos. Mănăstirea se mărea şi devenise aproape ca o cetate în mijlocul pustiei. Numărul fraţilor atinsese aproape două mii, iar oaspeţi şi închinători veneau cu sutele din Rusia, şi adeseori rămâneau timp îndelungat în marile arhondarice ale Mănăstirii. Astfel încât munca la moară nu era una neînsemnată. Şi iată, fratele Simeon, în ciuda unui somn atât de scurt, a unei cât se poate de aspre înfrânări la mâncare, a unei neîntrerupte şi fierbinţi rugăciuni, a multului şi adâncului plâns, uneori până la deznădejde, îşi împlinea conştiincios greaua trudă, unde zilnic trebuia să mânuiască şi să care mulţime de saci mari cu făină.”[1]

Ostenit de chinuitoarele năvale ale dracilor ce creşteau tot mai mult, fratele Simeon[2] a ajuns la capătul puterilor, şi în timp ce şedea în chilie, înainte de Vecernie, a încercat preţ de o oră sentimentul unei părăsiri totale de către Dumnezeu – fapt care i-a cufundat sufletul în întunericul unei spaime de iad. În aceeaşi zi se duce la Vecernie în paraclisul Sfântului Proroc Ilie ce se află la moară. Atunci, în dreapta uşilor împărăteşti, în locul icoanei Mântuitorului, a văzut pe Hristos cel Viu. Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Intensitatea l-a vlăguit pe Simeon întru totul, şi Domnul S-a ascuns.

Câteva zile după arătarea lui Hristos, Simeon trăieşte o stare de fericire pascală. După un răstimp, într-o zi de sărbătoare, acelaşi har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puţină intensitate, după care treptat lucrarea sa simţită a început să slăbească; pacea şi bucuria lăsau loc unei chinuitoare nelinişti şi temeri de a pierde harul.

Urmează apoi acea lungă perioadă (15 ani) de alternări continue între vizite ale harului şi părăsiri dublate de intense atacuri demonice.

În anul 2019, la vechea moară a fost amenajată o chilie, un paraclis în cinstea Sfântului Siluan și un mic muzeu unde pelerinii pot afla mai multe informații despre condițiile în care s-a nevoit cuviosul părinte, despre cum funcționa moara etc.

(Foto) Pelerin pe urmele Sfântului Siluan Athonitul la moara Mănăstirii Rusikon