Sfânta și dreapta Marta s-a născut în Antiohia, din părinți binecredincioși, de care fiind silită spre nuntă și neînvoindu-se, ci dorind să viețuiască în feciorie, i-a poruncit ei o dumnezeiască vedenie în biserica Mergătorului Inainte, ca să se supună părinților săi și să se însoțească cu bărbat. Și a zămislit fiu pe Sfântul Simeon (Pomenirea lui la 24 mai), după dumnezeiasca dăruire, care i s-a vestit ei prin arătarea Sfântului Ioan Mergătorul înainte precum se scrie pe larg despre aceasta, în viața Sfântului Simeon. Însă, nepetrecând mulți ani cu bărbatul său, a rămas văduvă și își creștea pruncul cu toată luarea aminte, păzindu-l după porunca Sfântului Mergătorului înainte, de vreme ce acela avea să fie vas al Sfântului Duh. Și se ruga totdeauna lui Dumnezeu pentru fiul său, ca să-l primească de la dânsa spre slujba sa, ca altădată pe Samuil de la proorocita Ana.

Iar odată întrebându-se fericita Marta despre prunc ce ar putea să fie când va veni în vârstă, a văzut în vis o vedenie ca aceasta: I se părea că se vede pe sine înaripată, zburând spre înălțime, și ținând pruncul pe mâini, îl înălța ca dar Domnului, zicând: „O, fiule, astfel de înălțare a ta am dorit să văd. Deci să mă slobozească pe mine Ziditorul meu cu pace, pentru că am aflat dar la El, că m-am învrednicit a-I da Lui rodul pântecelui meu”. Această vedenie precum și descoperirile cele ce i s-au făcut ei mai înainte, fericita Marta le ascundea în inima sa și mulțumea lui Dumnezeu.

Ea mergea totdeauna la biserica lui Dumnezeu, nelăsând niciodată pravila bisericească; de aceea își câștigase și petrecerea sa aproape de biserică, unde se afla mai înainte de toți la cântare și ieșea în urma tuturor. Și avea osârdie a merge la praznice pe la sfintele biserici unde se făceau și stătea cu mare luare aminte la rugăciunile cele de noapte și la dumnezeieștile slujbe și cu sfărâmarea inimii vărsa lacrimi din ochi, împărtășindu-se adeseori cu dumnezeieștile Taine ale Trupului și Sângelui lui Hristos. Iar cu câtă vrednicie se împărtășea, aceasta era mărturia: după primirea dumnezeieștii împărtășiri, fața ei era strălucită cu o lumină minunată, ca altădată fața lui Moise.

Și în toate nopțile, în casa sa, se scula la rugăciune înainte de miezul nopții și o săvârșea în căldura duhului, udându-și fața cu lacrimi. Și toată mintea ei era adâncită întru Dumnezeu, pe care Îl iubea cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată virtutea. Ea era și nespus de milostivă spre cei săraci, hrănind pe cei flămânzi și îmbrăcând pe cei goi. Încă intrând adeseori în bolniță, slujea cu mâinile sale bolnavilor, iar celor morți le pregătea din ostenelile sale cele de îngropare. Asemenea și celor ce se botezau, le dădea haine albe, lucrate cu mâinile sale. Era atât de blândă la obicei, smerită și fără de răutate, încât nimeni nu a văzut-o mâniindu-se cândva sau grăind împotrivă sau mâhnindu-se.

Fericita Marta își păzea gura de multă grăire și nu vorbea decât numai cele de nevoie, căci iubea tăcerea foarte mult, de vreme ce aceea învață mintea și gândirea de Dumnezeu. Nu se auzea din gura ei cuvânt deșert sau mincinos, ori altceva neplăcut lui Dumnezeu, ci din comoara inimii sale scotea cele bune. Era și făcătoare de pace între prietenii care se mâniau, sfătuitoare celor ce nu trăiau bine, arătându-se pildă de viață curată și cucernică tuturor, nu numai femeilor, ci și bărbaților. Și era plăcută lui Dumnezeu, fiind plină de toate bunătățile, pe care este cu neputință a le spune cu de-amănuntul. Insă ajunge ca mărturie pentru viața ei sfântă, sfințenia cea mare a Cuviosului Simeon, care s-a născut dintr-însa, căci un fiu ca acesta se cădea să aibă o astfel de maică.

Când Cuviosul Simeon stătea deja pe stâlpul cel de la Muntele Minunat, i s-a făcut ei după rugăciunea cea din miezul nopții, într-o ușoară adormire, o vedenie ca aceasta: Sfântul Ioan Botezătorul, către care ea, după Dumnezeu și după Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, avea mare osârdie cu credință, și în toate zilele se ruga către dânsul, acela i s-a arătat ei cu Sfântul Apostol Timotei și a zis către dânsa: „Eu în toată vremea mijlocesc către Dumnezeu pentru tine și niciodată nu te voi lăsa!”. Iar ea, umplându-se de spaimă și de bucurie dintr-acea vedenie, s-a deșteptat și a proslăvit cu frică pe Dumnezeu, și a spus aceasta fiului său, Cuviosului Simeon, la care se ducea uneori spre cercetare.

Și mergând la fiul său și văzând mulțime din cei cuprinși de tot felul de boli, care se adunau lângă stâlpul cuviosului pentru tămăduiri, căci multe minuni se făceau cu rugăciunile lui; ea nu se înălța cu mintea, ci privea spre acelea cu frică, ca nu cumva vrăjmașul să întindă cursă picioarelor fiului său. Și se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să-l izbăvească pe Cuviosul Simeon de meșteșugirile potrivnicului, iar către el zicea: „Fiul meu, ți se cade pentru toate acestea să proslăvești pe Dumnezeu, Cel ce lucrează întru tine, iar tu să-ți aduci aminte de neputința ta și să-ți păzești inima cu toată luarea aminte”. Iar cuviosul primea cu bucurie sfaturile maicii sale și se bucura cu duhul de viața ei cea plăcută lui Dumnezeu, înălțând mulțumire lui Dumnezeu.

Și petrecând fericita Marta mulți ani în fapte bune și plăcând lui Dumnezeu, înainte de sfârșitul său cu un an, pe la miezul nopții, în timpul când își făcea fierbințile ei rugăciuni către Dumnezeu, s-a făcut în uimire și a văzut o mulțime de îngeri cerești cu lumânări, dănțuind și zicând către dânsa: „După ce va trece acest an, fiind dezlegată din trup, te vom lua la odihna făgăduită ție de Domnul”. Tot asemenea i s-a descoperit și Cuviosului Simeon. Incă și unuia dintre frați i s-a arătat o vedenie de acest fel: A văzut pe Maica Domnului, pe Preacurata Fecioară Maria, șezând pe un scaun în slavă, iar fericita Marta stătea înaintea ei, ridicându-și spre dânsa mâinile sale în chipul crucii și prefăcându-se într-o cruce de aur, strălucind cu lumină asemenea razelor soarelui; și se vedea că toată crucea aceea era luminoasă, încât nu se cunoștea decât fața ei mai sus decât crucea.

Auzind despre această vedenie, Cuviosul Simeon a zis că acesta era semnul că s-a apropiat fericitul sfârșit al maicii lui. Și sfârșindu-se anul cel de pe urmă al vieții ei celei plăcute lui Dumnezeu, Sfânta Marta a mers spre cercetare la Cuviosul Simeon, fiul său, iar el a zis către dânsa: „Binecuvinteză-mă, maica mea, precum Avraam a binecuvântat pe Isaac”. Iar sfânta a zis: „De aceea am și venit aici, ca să mă învrednicesc binecuvântării și rugăciunilor tale, pentru că de acum au mai rămas numai trei luni din viața mea. Și mă voi duce la Domnul Dumnezeul meu, care te-a zidit pe tine din pântecele meu. Acela să-ți dăruiască ție darul și binecuvântarea Sa, ca să-ți săvârșești cu bine a-lergarea ta cea bine începută și să te învrednicească împărăției Sale”.

Acestea grăindu-le, vărsa lacrimi din ochi, iar frații care erau acolo plângeau, deoarece cu greu li se părea lor a auzi că după trei luni nu vor mai vedea fața ei. Deci ziceau: „Maică, viu va fi sufletul tău și va lăuda pe Domnul”. Iar ea întărea cuvântul, grăind: „De nu va fi așa precum v-am spus, apoi pe mine, roaba voastră, să mă socotiți ca pe o mincinoasă”. Atunci Cuviosul Simeon a zis către dânsa: „Binecuvântarea ta o cerem noi acum, iar cuvintele tale sunt dureroase pentru inima noastră”. Sfânta a zis: „Binecuvântați sunteți voi Domnului și binecuvântați sunt cei ce vă binecuvintează pe voi”.

După aceasta, toți i s-au închinat fericitei Marta, asemenea și ea, închinându-se lor, s-a întors în Antiohia la casa sa. Iar după plecarea ei, Cuviosul Simeon, chemând a doua zi pe cei mai iscusiți dintre frați, a zis către dânșii: „Cu adevărat se apropie vremea ducerii maicii mele din cele pământești, pentru că în noaptea trecută am văzut în vedenie un scaun pus înaintea mea și maica mea șezând pe el, iar noi toți stăteam împrejurul ei. Atunci ea, ca o învățătoare, a zis către noi cuvântul cel dintâi al psalmului: Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor... și celelalte ale psalmului acela. Și încă alte cuvinte sfătuitoare ne-a zis nouă, ca o maică. Apoi s-a sculat și mergea înaintea noastră la biserică, ținând în mâini o cruce luminoasă, iar noi urmam după dânsa, cântând psalmi de umilință”.

După aceasta, cu câteva zile înaintea sfârșitului său, fericita Marta s-a dus iarăși la Cuviosul Simeon pentru sărutarea cea mai de pe urmă și i-a spus lui toate dumnezeieștile descoperiri ce i s-au făcut în viața sa. Asemenea și lucrurile cele bune, ostenelile și nevoințele pe care le făcuse în taină, i le-a spus lui pentru slava numelui lui Dumnezeu; și a rămas acolo în acea noapte. Iar în vedenia visului, se vedea că era răpită spre înălțimea cerului, unde a văzut niște palate preaminunate și luminoase, a căror frumusețe nici un cuvânt nu o poate spune. Și umblând ea prin acele palate și minunându-se de zidirea cea nefăcută de mână, a văzut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu doi îngeri prealuminoși, grăind către dânsa: „Ce te minunezi?”. Iar ea cu frică și cu bucurie, închinându-se Preasfintei Născătoare, a zis: „Mă minunez, Stăpână, că în tot timpul vieții mele pe pământ, n-am văzut niște palate mai minunate ca acestea”. Iar Preacurata a zis: „Și pentru cine socotești tu că sunt pregătite ele?”. Dânsa a zis: „Nu știu, Stăpână!”.

Atunci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a grăit către dânsa: „Oare nu știi că pentru tine s-a pregătit această odihnă, zidită de fiul tău și în care de acum vei petrece în veci?”. Acestea zicând, a poruncit îngerilor să pună în mijloc un scaun minunat, apoi a zis către dânsa: „Această slavă ți se dăruiește ție, deoarece ai viețuit cu dumnezeiască plăcere în frica Domnului”. Apoi iarăși i-a zis: „Dar voiești să vezi pe cele mai slăvite?”. Și i-a poruncit ei să vină după dânsa. Deci, suindu-se la cele mai înalte locuri cerești, i-a arătat ei alte palate cu neasemănare mai minunate și mai luminate decât cele dintâi, și care erau pline de slavă cerească, și a căror frumuseți nici mintea omenească nu o poate ajunge, nici gura nu o poate spune. Atunci Preacurata a zis: „Și pe aceste palate le-a zidit fiul tău și a început și temelia la cel de-al treilea rând de palate”.

Aceasta spunând a dus-o pe dânsa iarăși spre răsăritul soarelui și i-a arătat ei din înălțime locuințele Raiului și într-însele mulțime de cete de parte bărbătească și femeiască, veselindu-se. Și i-a zis Stăpâna: „Aceste locuri le-a dăruit Fiul meu celor ce au trăit în curăție și cu dreptate, întru păzirea poruncilor Domnului, au făcut milostenii multe cu osârdie, și de aceea ei înșiși s-au învrednicit de milă de la Domnul, pentru ca fericiți sunt cei milostivi, că aceia se vor milui”. Astfel a fost vedenia Sfintei Marta, care a spus-o fiului său.

Și fiind într-o zi de Duminică, s-a împărtășit cu Preacuratele și dumnezeieștile Taine ale Trupului și Sângelui lui Hristos. Și strălucea cu fața din darul lui Dumnezeu și din negrăita bucurie duhovnicească, prin care se veselea, deoarece era încredințată de sfârșitul și de mântuirea sa. Apoi a petrecut toată ziua aceea și noaptea următoare, o parte întru multe și iubite vorbiri insuflate de Dumnezeu cu fiul cel cuvios, iar alta, întru rugăciunile cele fierbinți și cu lacrimi către Dumnezeu.

Iar luni, dând pace și binecuvântare, precum și sărutarea cea mai de pe urmă fiului său și tuturor ucenicilor lui, s-a despărțit de dânșii, toți plângând mult. Și s-a dus la un sat care se numea Tivirint, care era la depărtare de trei stadii de la Muntele cel Minunat, unde era biserica Sfântului Ioan Botezătorul. în acea biserică a vărsat multe lacrimi și a început a slăbi cu trupul. Iar locuitorii acelui sat cinstind-o foarte, au rugat-o să se odihnească la dânșii de oboseală. Deci s-a odihnit în ziua aceea, iar noaptea următoare și mai mult a slăbit cu trupul. Apoi marți au dus-o cu căruța în Antiohia, la casa ei, care era în cetățuia ce se numea Dafne. Iar miercuri rugându-se lui Dumnezeu cu căldură, vărsând multe lacrimi și având nădejde neîndoită de mântuirea sa, și-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, în cinci zile ale lunii lui iulie. Și murind, a rânduit ca să-i îngroape trupul la locul unde se îngroapă cei străini și săraci. Dar Cuviosul Simeon, fiul ei, având descoperire de la Dumnezeu despre mutarea maicii sale, a trimis pe unii dintre ucenicii săi și au adus trupul ei în Muntele Minunat, ca să-l îngroape lângă stâlpul său.

Despre dânsa se scrie și aceasta: Pe când sufletul ei cel sfânt se ducea către Domnul, cei care ședeau aproape de cinstitul ei trup au văzut fața ei zâmbind cu bucurie și au auzit din gura ei aceste cuvinte: „Am luat mare dar de la Dumnezeu și sunt în lumină și bucurie negrăită”. Iar aceia, spăimântându-se, gândeau că a câștigat milă de la Domnul pentru fiul său. Iar ea a grăit aceasta: „Nu m-am preamărit atât pentru fiu, cât pentru viața cea îmbunătățită, de vreme ce pentru Domnul am arătat multă răbdare și înfrânare în nevoințele pustnicești. Și am umblat bine pe calea poruncilor Lui, și pe aceea care L-a născut pe El am iubit-o din toată inima”.

Deci, într-o zi de vineri, cinstitul trup al Sfintei Marta a fost dus cu mare cinste de la cetățuia Antiohiei, care se numea Dafne, la Muntele Minunat. Și mult popor al Antiohiei, și cei din rânduiala cea sfințită au petrecut-o, ca pe o mare plăcută a lui Dumnezeu, cu lumânări, cu cădiri și cu cântări de psalmi. Iar cei ce duceau racla cu cinstitul ei trup, spuneau că nu simțeau greutate la ducere, pentru că nu era ca trupurile celorlalți morți, care au greutate obișnuită, ci era ușor mai presus de fire, ca și cum mergea singur prin văzduh.

Atunci un om tânăr din popor, anume Serghie, fiul unui cetățean cinstit cu numele Antonie, văzând acea slăvită petrecere și poporul îmbulzindu-se spre raclă, unii plecându-și umerii sub raclă, ca s-o ducă cu osârdie, iar alții voind să se atingă de cinstitul ei trup, a râs și a socotit în sine: „Ce trebuință este să te atingi de un trup mort?”. Deci s-a întors înapoi și îndată a căzut într-o boală grea, încât a și amuțit dintr-însa și s-a prelungit boala aceea până la treizeci de zile, când s-a tămăduit la mormântul sfintei, de care lucru se va spune mai pe urmă. Și aducându-se cinstitul trup în locașul Cuviosului Simeon, au săvârșit lângă trup cântare de toată noaptea, într-acea noapte s-a arătat vie la doi din frați, ucenici ai lui Simeon, întru îmbrăcăminte luminoasă, având și fața luminată. Iar ei s-au spăimântat de aceasta, știind-o că a murit; dar ea a zis către dânșii: „Nu vă temeți, că Domnul nu m-a rânduit între cei morți, ci între cei vii. Eu am venit la voi să vă ajut asupra diavolului, ca, biruindu-l pe acela, să câștigați viața veșnică”. Zicând aceasta, s-a făcut nevăzută.

Iar când a sosit ziua sâmbetei, s-a adunat la îngroparea Sfintei Marta mult popor de prin cetăți și de prin satele dimprejur, cu preoți și cu clerici. Și toți au văzut sfânta ei față în mormânt, neschimbată de moarte, înflorindu-i frumusețea ca la o tânără și strălucind cu darul. Și nu ieșea din trupul ei nici mirosul cel obișnuit la cei morți, deși era a patra zi după moarte, ci se vedea dormind ca o femeie vie. Apoi, cântând cele cuviincioase, au îngropat-o cu cinste înaintea stâlpului Sfântului Simeon. Aceasta au făcut-o din porunca lui, pentru ca să poată el vedea totdeauna mormântul maicii sale.

Și după ziua sâmbetei, făcându-se cântarea învierii, unul din popor, anume Ioan, cu rânduiala de citeț bisericesc, dormitând, a văzut pe Sfânta Marta strălucind ca o lumină și suindu-se pe trepte la stâlpul Cuviosului Simeon. Iar deasupra mormântului ei a văzut o căruță de heruvimi trasă de niște îngeri cu câte șase aripi. Această vedenie a spus-o el după aceea cuviosului cu jurământ. Iar cuviosul i-a zis: „Fiule, dă slavă lui Dumnezeu că te-a învrednicit a vedea căruța de heruvimi; iar maicii mele și mie, fiind zămisliți și născuți în păcate, ne trebuie mila lui Dumnezeu”.

După aceasta au venit la Cuviosul Simeon tatăl și maica lui Serghie, cel pomenit mai înainte, care hulise petrecerea trupului Sfintei Marta și căzuse în boală grea din această pricină. Ei plângeau și se rugau, ca, precum vindecă de boli pe mulți cu rugăciunile sale, să tămăduiască și pe fiul lor. Iar sfântul le-a zis: „Duceți-vă și-l întrebați să vă spună singur pricina bolii sale, că acum poate să grăiască, fiindu-i mai bine”. Deci părinții lui, întorcându-se acasă, au început a-l întreba, iar el le-a răspuns: „Această boală a venit asupra mea, fiindcă am hulit cinstita petrecere a trupului Sfintei Marta și mi-am întors fața de la dânsa, nevoind să duc racla pe umeri”. Iar ei l-au pus într-o căruță și l-au dus la cuviosul din Muntele cel Minunat. Iar cuviosul le-a spus să-și caute tămăduire de la mormântul maicii sale. Și când s-au rugat cu lacrimi la cinstitul ei mormânt, îndată bolnavul s-a făcut sănătos desăvârșit, ca și cum nu bolise niciodată.

După îngroparea cuvioasei, frații se obișnuiseră a aprinde o candelă la mormântul ei, ca să ardă ziua și noaptea, pentru cinstea sfintei. Iar după mai multă vreme, au uitat a mai aprinde candela. Văzând acest lucru, Cuviosul Simeon tăcea, nezicând nimic de candelă, ca să nu creadă ucenicii lui că cinstește fără de măsură pe maica sa după moarte.

Într-acele zile, iconomul locașului aceluia s-a îmbolnăvit greu și se părea că este aproape de moarte. Deci i s-a arătat lui Sfânta Marta în miezul nopții, zicându-i: „Pentru ce nu mai aprindeți candela mea? Să știți că deși nu am trebuință de lumina de la candela voastră, fiind învrednicită de lumina cea cerească și veșnică de la Dumnezeu, însă atunci când aprindeți candela la mormântul meu, pentru mântuirea voastră o faceți, deoarece mă îndemnați pe mine să mijlocesc pentru voi înaintea Domnului”. Acestea grăindu-le sfânta, ținea în dreapta sa, ca un mărgăritar prealuminos, o parte din făcătorul de viață Trup al lui Hristos, cu care, atingându-se de cel bolnav, a zis: „Într-aceasta să fii viu și sănătos”. Aceasta spunând, s-a făcut nevăzută. Iar bolnavul s-a sculat îndată sănătos și a alergat la gropnița sfintei unde, căzând înaintea mormântului ei, a udat pământul cu lacrimi, pe de o parte cerând iertare de neîngrijirea sa, iar pe de alta mulțumind pentru tămăduire. După aceasta, a rânduit ca să ardă candela ei nestinsă.

Și se săvârșeau și alte multe minuni la mormânt: orbii se luminau, diavolii din oameni se izgoneau și se dădeau tămăduiri grabnice de toate neputințele, cu rugăciunile Sfintei Cuvioasei Marta și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.