În decembrie, în ziua a 22-a, pomenirea slăvitului și întru tot lăudatului ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, Galiției și al întregii Rusii.

I

Acest Sfânt Ierarh de neam român s-a născut la Suceava, la 21 De­cem­brie 1596, ca fiu al lui Si­mion Movilă – mai târziu, domn în Mun­tenia și în Mol­dova - și al soției sale Marghita (Mar­ga­re­ta). Petru era deci strănepotul lui Petru Rareș (1527-1538; 1541-1546), bunicul său Ioan, fiind căsătorit cu fiica lui Ra­reș. De mic copil a învățat carte și a fost educat în frica de Dumnezeu, mai ales că avea drept unchi pe Gheorghe, Mitro­po­litul Mol­dovei, care împreună cu un alt unchi al său – Ieremia, domn al Mol­do­vei, au ctitorit Mănăstirea Sucevița. Îi plăcea să meargă la mănăstirile buco­vi­nene și în special la moaștele Sfân­tu­lui Ioan cel Nou – sfânt la care a avut evlavie toată viața.

După uciderea tatălui său în 1611 de către soția fratelui său Ieremia (care-i râvnea tronul), a pribegit cu fa­mi­lia în Mun­­tenia, așezându-se de­fi­ni­tiv în Po­lo­nia, unde familia viitorului ierarh avea mul­te cunoștințe, dacă nu chiar rude. Aici el are posibilitatea să-și con­tinue stu­diile la școala ortodoxă a „Frăției" din Lvov (Lemberg) unde a avut drept în­dru­mător direct pe un dia­­con foarte iscusit de la care a învățat nu numai teologia, ci și multe limbi străine (slavonă, ucrai­nea­nă, polonă, li­tua­niană și franceză), dar în special lim­bile greacă și latină de care era foarte pasionat. Nu se știe exact, dar se pare că a studiat și la Academia (laică) din Lvov, unde și-a aprofundat cunoștin­țele sale de limbi străine și de filozofie, pentru că în altă parte nu le putea învăța astfel de bine. În cele din urmă, după cum se știe, a făcut cursuri și la Sor­bo­na unde se preda tot în limba latină.

După obiceiul vremii, ca fiu de nobil, a trebuit să facă și studii militare de­venind astfel, încă de tânăr, subofițer în armata poloneză. Ca mi­litar, participă în 1620 la lupta de la țu­țo­ra-Iași, în care alianța româno-tur­cească învinge alianța moldo-poloneză, iar în 1622 ia parte la luptele de la Hotin. Totuși, elanul său de tânăr ostaș nu-l va folosi prea mult în apărarea in­te­reselor Regatului Polonez, urmând ca în scurt timp să se do­ve­dească un și mai iscusit ostaș în apărarea Ortodoxiei ame­nințate de pro­ze­­li­tis­mul catolic și cal­vin.

Situația ortodocșilor din Ucraina de atunci era foarte gravă mai ales în tim­pul fa­­naticului rege Sigismund al III-lea care a lipsit Orto­do­xia de dreptul la exis­tență, con­­fiscând astfel multe biserici și chiar averile personale ale orto­docșilor.

Nemaiputând suporta aceste lucruri, tânărul Petru se retrage în 1622 în par­tea de est a Regatului Poloniei, unde își cum­pără o casă și ceva pământ la Ru­be­jovka, nu departe de Kiev, unde cti­to­reș­te o biserică de lemn cu hramul „Sfân­tul Ioan cel Nou de la Suceava". Deși vizita destul de des Lavra Peș­te­rilor, prefera să stea mai mult în acel sat unde se ruga și citea foarte mult, ducând o viață contemplativă. După cinci ani petrecuți în retragere și studiu al Sfintei Scripturi și al Sfinților Pă­rinți, intră în obștea Lavrei Pecerska unde, în no­iem­brie 1627 a fost călu­gă­rit cu același nume de Petru iar, după nu­mai câteva luni, de­vine egumen, fiind ridicat la treapta de ar­himandrit, având doar 31 de ani. Pe atunci, Ukrai­na de astăzi făcea parte din Re­gatul Ca­to­lic al Poloniei care era condus de re­gele Sigismund al III-lea care-i prigo­nea pe ortodocși. Totuși acesta a con­fir­mat alegerea lui Petru Movilă ca stareț la Kiev. Alegerea făcută de obștea Lavrei Pe­cerska care era pe atunci stavropighie a Pa­triar­hiei Ecu­me­nice a fost confirmată și de Pa­triar­hul Kiril Lukaris al Constantino­po­lului.

Acest mare stareț, chiar din primii ani de călugărie la Mănăstirea Pecerska și până în ulti­mul moment al vieții sale a purtat în ascuns pe sub hainele obișnuite o că­ma­șă țesută din păr foarte aspru ce avea presărați pe dinăuntru niște nas­turi de fier. Mai purta pe trup un brâu tot din fier cu dinți ascuțiți de la care a avut multe răni care deseori îi umflau tru­pul. Se ruga foarte mult, făcea mul­te metanii și vărsa râuri de lacrimi. Cu toate acestea, nevoința nu l-a împie­di­cat de la activitatea cărtu­ră­reas­că și admi­nis­trativă pe care se an­ga­jase să o facă spre binele Ortodoxiei. În doar cinci ani de stăreție la Pecerska, Ar­hi­­­man­dritul Petru a desfășurat o bogată acti­vitate bise­ri­cească și culturală, con­ti­nuând să tip­ă­reas­că mai multe cărți care aveau rostul de a apăra Ortodoxia în fața pro­­ze­litis­mului catolic care a în­ce­put să pus­tiiască aceste pământuri ime­diat după „Unirea de la Brest-Litovsk" din 1596. Pune bazele unui co­legiu, întâi la Lavra, apoi la Mă­năs­ti­rea Bratska, din care se va dezvolta ves­tita Academie Du­hov­­­nicească de la Kiev în 1633. A pus la dis­poziția Aca­demiei și domeniile sale de la Ru­be­jov­ka pe care le cumpărase încă înainte de călugărie.

Semnează la 16 august 1628 de­cla­ra­țiile Si­nodului Eclesiastic de la Kiev în care erau con­damnați clericii care au ade­­rat la Uniația din 1596.

A sprijinit alegerea ca Rege al Polo­niei a lui Wladislav I, în 1632, care a re­cu­noscut drepturile eparhiilor Or­to­doxe din Mitro­po­lia Kievului și a men­ți­nut „Frățiile Orto­doxe".

Murind bătrânul Mitropolit Iov Bo­rețki, Bunul Dumnezeu a rânduit ca Ar­hi­man­dri­tul Petru să fie ales ca Mi­tro­po­lit al Kie­vu­lui, Haliciului (Galiția) și a toată Rusia (Mică, n.n.). Aceasta da­torită originii sale voie­vodale, dar mai ales pregătirii sale teo­logice și spriji­nu­lui celor care îl cunoșteau și care vedeau în el salvarea Ortodoxiei ame­­nin­țată de ie­zuiții latini. Hirotonia în ar­hie­reu a avut loc la 28 aprilie 1633 având în frun­tea soborului pe Patriarhul Teo­fan al Ie­rusalimului ca delegat al lui Kiril Lu­karis, Patriarhul Ecumenic de atunci.

Ca Mitropolit al Bisericii Ortodoxe ucraino-ruse din Polonia, timp de 13 ani, a des­­fășurat o intensă activitate bi­se­ricească și culturală, mai ales în do­me­niul tipăririi de cărți bisericești, cu­nos­cându-se peste 50 de cărți îngrijite de el.

Printre cărțile de slujbă, cea mai im­por­­tan­tă este „Evhologhiul" sau „Treb­ni­cul" (1646), care conține o parte ori­gi­na­­lă și anu­­me, explicarea sensurilor litur­­gice și dog­­­­matice ale slujbelor, pre­­cum și felul cum să se pregătească preo­ții pentru să­vâr­șirea lor. Alte cărți de slujbă, tipărite de el sunt: „Litur­ghie­rul" (1629), „Evan­ghe­liarul" (1636), „Apos­­tolul" (1638), „Psaltirea" (1640), etc.

Dintre cărțile de apărare a Or­to­doxiei amin­­­tim „Lithos" (1644) în care com­bate pri­­matul papal și Filioque printr-o ex­pu­nere irenică și obiectivă a dogmelor orto­­doxe.

II

Cea mai importantă lucrare a acestui sfânt ierarh este desigur „Mărturisirea Or­­­todoxă" (Pra­­voslavnica Mărturisire), re­vizuită și co­rec­tată de Meletie Siri­gul, cel mai învățat teol­og grec al seco­lu­lui al XVII-lea, prezent la Sinodul de la Iași, care s-a ținut în trapeza Mă­­năs­tirii Sfinții Trei Ierarhi și la care au par­ti­cipat de­le­gați ai Patriarhiei Ecu­me­nice, ai Bisericii din Kiev și ai Bisericii Mol­dovei, în frunte cu Mitropolitul Var­laam. Re­cu­noaș­­­terea acestei lucrări de către Si­nodul Constantinopolitan în 1643 a fă­cut din ea o Măr­turisire a în­tre­gii Bi­se­rici Răsăritene. A fost sem­nată la început de Pa­triarhul Ecu­me­nic Partenie I și, ul­te­rior, și de Patriarhii Alex­­andriei, An­tio­hiei și Ierusalimului. A fost tipărită în grea­ca populară în 1677, la Ams­ter­dam și pentru prima oară în ro­mâ­nește, la Bu­zău, în 1691, tra­dusă de Radu și Ște­fan Gre­ceanu. Mult timp a fost fo­lo­sită ca manual în școlile teologice din Ru­sia și din țările Române, iar unii ierarhi im­por­tanți ai Bisericii de Răsărit cum sunt Patriarhii Nectarie al Ieru­sa­li­mu­lui sau Adrian al Mos­covei i-au atribuit chiar un ca­rac­ter inspirat.

III

Sub raport edilitar, acest mare Ierarh a res­taurat Catedrala Sfânta Sofia din Kiev și cele două mănăstiri care de­pin­deau de ea, a reînnoit biserica mare a Lavrei Pe­cerska, a restaurat din te­me­lie biserica Spasa, ctitorită de Cneazul Vladimir etc.

A instituit vicari și protopopi pentru a în­­druma pe preoți și un „consistoriu“ pen­­tru a judeca abaterile clerului.

Sub raport cultural a acordat o atenție deosebită Academiei duhov­ni­cești din Kiev, corpul profesoral fiind re­crutat din mem­­brii Frăției Ortodoxe, această școa­lă fiind cea mai veche instituție de învă­ță­­mânt universitar la slavii ortodocși.

Deși departe de plaiurile natale, ma­rele Ierarh al Kievului n-a uitat de po­po­rul român din care a provenit și l-a ajutat ori de câte ori a fost nevoie. De pildă, el a trimis tipografii la Târ­go­viște, Câmpulung și la Govora, iar la Iași, pe lângă tipografie a trimis și patru pro­fesori pentru noua Academie în­fiin­țată de dreptcredinciosul domn Va­sile Lupu, după modelul celei de la Kiev. În 1645 vine la Iași și binecu­vin­tea­ză că­să­to­ria fiicei lui Vasile Lupu, Ma­ria, cu no­bilul polonez Ianusz Radziwill.

Pe frontispiciul multora din tipări­tu­rile sale se găsește stema Movileștilor sau a țărilor Române, unde domniseră mem­­bri ai familiei Movileștilor. El în­suși se in­titula „fiu al voievodului țării Mol­dovei" sau „fiu de domn mol­do­vean", ca ex­presie a dra­gostei față de neamul din care descindea.

A trecut la Domnul în ziua de 22 De­­cembrie 1646, fiind îngropat în bi­se­rica mare a Mănăstirii Pecerska. În­trea­ga ave­re a folosit-o pentru res­tau­ra­rea de bise­rici, înființarea de școli și în­treținerea lor.

Pentru deosebitele sale merite, Mi­tro­politul Petru Movilă al Kievului a fost ca­nonizat de Biserica Ortodoxă din Ucraina în luna Decembrie 1996.

În anul 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și-a însușit această canonizare și a solicitat Arhiepiscopiei Iașilor să se ocupe de alcătuirea Slujbei și pictarea icoanei Sfântului Ierarh Petru Movilă. în anul 2002, același Sfânt Sinod a hotărât ca ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Petru Movilă, în calendarul ortodox român, să fie data de 22 decembrie, ziua trecerii sale la Domnul.

În 13 octombrie 2002, cu prilejul împlinirii a 360 de ani de când s-a ținut Sinodul de la Iași (1642-2002), a fost proclamată solemn canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă în fața mulțimilor de pelerini veniți la hramul Cuvioase Parascheva din România și de peste hotare. Icoana Sfântului a fost arătată clerului și poporului în timp ce se cânta troparul său.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, mi­luiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.