Viața Sfântului Vasile, Episcopul Tesalonicului
Se spune că a întemeiat și înnoit mănăstirea închinată numelui Sfintei Înălțări, cunoscută ca mănăstirea Sfântului Vasile, care se află aproape de Hilandar și depinde de ea. La începutul secolului al X-lea a fost hirotonit Episcop de Tesalonic.
Provenea din Atena. În anul 875 a fost tuns monah de către cuviosul Eftimie cel Nou, al cărui ucenic a fost. „Cu învățăturile tale cele de Dumnezeu insuflate și de miere curgătoare, atrăgându-ne și pe noi, ca un Orfeu ne-ai adus următori ai tăi”. Cuviosul Eftimie cel Nou a vestit mai dinainte alegerea lui ca ierarh și viețuirea (904). Se spune că a întemeiat și înnoit mănăstirea închinată numelui Sfintei Înălțări, cunoscută ca mănăstirea Sfântului Vasile, care se află aproape de Hilandar și depinde de ea. La începutul secolului al X-lea a fost hirotonit Episcop de Tesalonic. Este cunoscut din viața lui Eftimie, părintele lui duhovnicesc, pe care a scris-o și de aceea mai este numit autor de sinaxare și mărturisitor. Povestește cu multă subtilitate nevoințele bătrânului său pe care, după putere, le-a și imitat. Slujba lui a compus-o monahul Gherasim Mikragiannanitis.
Pomenirea lui se face pe 1 februarie.
(Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008, p. 135)
Sfântul iertării – Dionisie din Zakynthos
Viața și cinstirea Sfântului Mucenic Mercurie
Traducere și adaptare:Sursa:Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro