Născut în Eparhia Siciliei, Sfântul Iosif a crescut cu dragoste de Sfânta Scriptură, fiind cunoscut mai ales pentru blândețea sa. După ce au năvălit agarenii, iar familia lui a fost nevoită să părăsească țara, a ajuns la Tesalonic, unde și-a ales calea monahală. Noaptea și-o petrecea în cântări și rugăciune, stând în picioare. Puținele clipe în care se odihnea erau atunci când se întindea pe pământ. Mânca doar puțină pâine, hrănindu-se cu rugăciunea și dorul de Dumnezeu.

După ce a mers la Constantinopol împreună cu Sfântul Grigorie Decapolitul, a acceptat, la rugămintea unora, să meargă la Roma, căci se pornise eresul împotriva icoanelor. Pe drum însă, Sfântul Iosif a fost prins și întemnițat în Creta, dar nu s-a mâhnit, ci i-a învățat pe toți dreapta credință.

Și luând sfârșit eresul, pentru rugăciunile lui, a fost eliberat din închisoare și s-a întors la Constantinopol pentru a face o biserică în numele Sfântului Bartolomeu. Rugându-se cu lacrimi la Domnul să îi dea darul de a alcătui cântări în cinstea lui, a avut o vedenie cu un apostol care îi punea Evanghelia pe piept, iar din acel moment Sfântul Iosif spunea cântări, de parcă le-aș fi știut pe de rost.

Fiind izgonit de Barda cezarul, a fost eliberat de împărăteasa Teodora, iar mai apoi și-a dat sufletul în mâinile Domnului, trupul său fiind îngropat în mănăstire.