Explicații la ritualul Tainei Cununiei (II)

Căsătorie

Explicații la ritualul Tainei Cununiei (II)

    • Explicații la ritualul Tainei Cununiei (II)
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Legat de minunea binecuvântării apei, putem înțelege antologia dintre această transformare și transformarea logodnicilor din persoane făgăduite unul altuia într-o realitate comunională unită într-un gând și încununată într-un trup. Firescul întâlnirii dintre bărbat și femeie primește darul lui Dumnezeu și voința omului se desăvârșește astfel în viața de familie. Cele firești devin, prin binecuvântare, dumnezeiești.

În familie, unirea este spre mântuire, o unire neîntinată, deoarece nu vine din patima ce urmărește, în primul rând, folosirea celuilalt, ci din asumarea celuilalt întru dăruire.

Încununarea mirilor este urmată de citirea cuvântului Sfintei Scripturi. Prima dintre lecturi este din Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 5, versetele 20-23. (...) Acest text ne pune înainte Nunta ca Taină în Hristos și în Biserică.

Apostolul începe prin îndemnul de a mulțumi întotdeauna pentru toate în numele Domnului. Ajunși în fața momentului încununării, soții trebuie să dea slavă lui Dumnezeu pentru întâlnirea lor și pentru parcursul pe care l-au trăit în pregătirea pentru noua viață. În prezența harului dumnezeiesc, prin care cei doi vor trece de la moartea pentru viața de celibat spre viața de familie fiecare trebuie să fie dispus să se supună celuilalt, într-o ascultare reciprocă, îngrijindu-se ca atitudinea pe care o are în familie să nu rănească iubirea care s-a născut și s-a statornicit între ei.

Apostolul subliniază că bărbatul și femeia au responsabilități distincte în viața de familie. Familia, adică Biserica cea mică, este un trup comunional, soții și copiii fiind mădulare în parte. Este pusă aici în valoare imaginea legăturii dintre trupul familial și trupul eclesial. Bărbatul are vocația de a fi cap al familiei, precum Hristos este cap al Bisericii.

Bărbatul este chemat să asume această responsabilitate într-o iubire jertfelnică și o sensibilitate față de tot ceea ce înseamnă legătura dintre cap și mădulare. Soțul își slujește soția, așa cum capul se îngrijește ca trupul să nu fie vătămat în vreun fel și se supune nevoilor acestuia.

Finalul pericopei din Apostol a provocat multe discuții. Nu este foarte ușor de citit într-o ceremonie marcată de mentalitatea contemporană cuvintele prin care Apostolul cere ca „femeia să se teamă de bărbat”. (...) Nu poate fi aici vorba de o teamă fizică a femeii, ci de o îngrijorare cu un pronunțat caracter afectiv, pentru ca iubirea să fie cinstită și încrederea consolidată. Sfântul Ioan Gură de Aur, comentând acest pasaj, arată că este vorba de frica de a nu greși, de a nu dezamăgi, de a nu răni iubirea soțului.

Pericopa evanghelică este cea în care se relatează cele întâmplate la nunta din Cana Galileii, (Ioan 2, 1-11). (...) Mesajul duhovnicesc al acestui pasaj nu este doar despre transformarea apei în vin, ci și în legătură cu modul în care Dumnezeu ia în seamă bucuria și îngrijorările omului.

Legat de minunea binecuvântării apei, putem înțelege antologia dintre această transformare și transformarea logodnicilor din persoane făgăduite unul altuia într-o realitate comunională unită într-un gând și încununată într-un trup.

Putem înțelege că apa este firescul mediului de viață. Vinul este rezultatul întâlnirii dintre firescul rodit de natură cu lucrarea omului și cu darul lui Dumnezeu – vremea cea bună. Oricât de bună ar fi vița și de priceput viticultorul, dacă nu dă Domnul vremea cea bună, vinul nu e desăvârșit.

La fel, firescul întâlnirii dintre bărbat și femeie primește darul lui Dumnezeu și voința omului se desăvârșește astfel în viața de familie. Apa și vinul au, de asemenea, menirea de a ne face să înțelegem cum cele firești devin, prin binecuvântare, dumnezeiești.

Cel de-al doilea mesaj duhovnicesc ne arată cât de mult ține Dumnezeu la bucuria omului. Inițial Mântuitorul i-a spus mamei Sale că nu are de gând să ia în seamă cererea, pentru că vremea nu a venit încă (Ioan 2, 4). Totuși, văzând că bucuria nunții riscă să fie umbrită de neajunsurile omenești, de dragul bucuriei mirilor, Dumnezeu face din voia omului voia Sa.

Acest mesaj ne încurajează să îndrăznim să credem că Dumnezeu ține seama de cele ce ne sunt după bucuria inimii, dacă acestea sunt de folos împlinirii.

După binecuvântarea paharului nunții, mirii primesc să bea din vinul binecuvântat, ca o gustare care, în mod normal, ar urma Sfintei Împărtășanii. Acest aspect este vădit și de cântarea Trupul lui Hristos primind, intonată la acel moment. Astfel, este subliniată înțelegerea că Nunta este Taină a unirii mirilor în legătură cu comuniunea euharistică.

Mirii și nașii sunt însoțiți de preot într-un parcurs ritual în jurul Sfintei Evanghelii, subliniindu-se prin aceasta că în centrul vieții noii familii trebuie să fie Hristos, Cuvântul întrupat.

Părintele Dumitru Stăniloae arată că: „În timpul acestui drum se cântă imnul de bucurie al lui Isaia pentru zămislirea Fiului lui Dumnezeu în pântecele Fecioarei. Acum s-a pus temeiul unor noi oameni, chipuri ale lui Hristos cel întrupat. Cei ce se vor naște din această căsătorie vor fi și ei membri al Împărăției lui Dumnezeu. Cerul însuși se bucură pentru această sporire a Împărăției lui Dumnezeu. În timpul înconjurării se mai cere sfinților mucenici ca prin rugăciunile lor să se mântuiască sufletele celor ce se încununează. Sunt aceleași imne care se cântă și la Botez, și la Hirotonie, pentru aceleași motive: pentru nașterea de noi membri ai Împărăției lui Dumnezeu, pentru creșterea lor viitoare, care nu e lipsită de eforturile înfrânării, ale răbdării și ale strădaniilor.”

Prin luarea cununiilor de pe capul mirilor și așezarea lor alături de Sfânta Evanghelie, rostindu-se cuvintele: „Dumnezeule…primește cununiile lor în Împărăția Ta, păzindu-i nespurcați și fără prihană și neispitiți”, se subliniază faptul că încununarea aceasta este înscrisă în veșnicie, Însuși Hristos, Cuvântul întrupat, fiind cel care îi însoțește pe soți în noua lor viață.Slujba Cununiei și semnificațiile ei

Rugăciunile și binecuvântările care urmează subliniază faptul că, sub umbrirea lucrării Sfintei Treimi, soții au menirea de a fi un exemplu de credință.

Un aspect liturgic deosebit de important este rugăciunea pe care o săvârșește preotul pentru miri în a opta zi după Nuntă. Așa cum în a opta zi după naștere pruncul primește numele creștin, în a 8-zi după cununie, familia nou-născută în Hristos și în Biserică primește binecuvântarea închinării care-i pecetluiește parcursul și identitatea creștină.

(Pr. Patriciu Vlaicu, Împlinirea omului în viața de familie, Editura Apostolia, Paris, 2021, pp. 93-99)

Partea I: Explicații la ritualul Tainei Cununiei (I)

Îți mai recomandăm și: Slujba Cununiei și semnificațiile ei