Taina nunții, fiind Taină a Împărăției, manifestarea lucrării lui Dumnezeu în vederea nașterii spre viață nouă în veșnicie, începe prin binecuvântarea mare: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh”. Prin această binecuvântare se subliniază faptul că Nunta nu este doar o conviețuire în viața de cuplu, ci o împlinire a ceea ce a rânduit Domnul de la facerea omului, ca omul să nu fie singur, ci să guste darul comuniunii familiale, ca o pârgă a comuniunii cu lumea întreagă și cu Dumnezeu, întru viața veșnică.

Din această perspectivă, în prima rugăciune preotul face trimitere la așezarea primilor oameni în creație, arătându-i un singur trup prin însoțire, într-o unire dumnezeiască de nedespărțit.

A doua rugăciune cere împărtășirea harului dumnezeiesc pentru ca familia să fie într-o unire și viață întru voia Domnului, încât să fie revărsate peste ei binecuvântările și ocrotirile dăruite de la facerea lumii tuturor celor ce s-au statornicit în voia Domnului.

Cea de-a treia rugăciune are în interiorul ei cuvintele de pecetluire a unirii, însoțite de gestul unirii mâinilor drepte, pe care s-a așezat în timpul logodnei inelul făgăduinței. În această rugăciune se arată că Dumnezeu Însuși este cel care unește, preotul își împrumută firea lui omenească lucrării dumnezeiești pentru unirea celor doi într-un gând și încununarea lor într-un grup. (...)

Am putea spune că împlinirea în viața de familie depinde, în mare măsură, de modul în care soții asumă ceea ce Biserica le dăruiește prin această rugăciune.

Soțul și soția trebuie să ajungă să fie într-o unire a gândurilor. Unul să gândească pentru celălalt. Fiecare să poată spune că îl poartă în minte și în inimă pe celălalt. Concret, dacă fiecare ar ajunge să dorească în viață în mod jertfelnic ceea ce și-ar dori celălalt, fiecare ar primi ceea ce își dorește, dar nu din voința proprie, ci din voința celuilalt. Totul ar deveni un dar și,  prin aceasta, valoarea fiecărui lucru dobândit s-ar amplifica foarte mult.

Să dorești ceea ce dorește celălalt este și o jertfă, uneori greu de asumat, dar, tocmai din acest motiv, din ea izvorăște o nouă viață, o viață împlinită. Parcursul în această direcție are urcușuri și coborâșuri, dar, odată înțeles mecanismul de punere în armonie a gândurilor și așteptărilor, chiar și în momentele cele mai dificile, apar soluții binecuvântate și soții ajung să depășească mâhnirile.

Încununarea soților într-un trup este și asumarea prin celălalt a umanității complete. Ea este subliniată de cuvintele preotului în actul liturgic în momentul încununării. Rostind „se încununează”, preotul arată că mirele o primește pe mireasă ca o încununare a vieții și mireasa își primește mirele în același fel.

Cununa așezată pe creștet este semnul văzut al încununării, dar este în același timp și semnul măririi, cinstei și responsabilitățile comune. „Prin încununare se arată că soții au ieșit de sub grija părinților, au primit răspunderea pentru propria lor viață, răspunderea unuia pentru altul, răspunderea comună pentru familia lor.” (Părintele Dumitru Stăniloae)

Cununa este și semnul sacrificiului, renunțării la propria viață pentru viața de familie, este și simbolul curăției.

(Pr. Patriciu Vlaicu, Împlinirea omului în viața de familie, Editura Apostolia, Paris, 2021, pp. 88-93)

Partea a-II-a: Explicații la ritualul Tainei Cununiei (II)

Îți mai recomandăm și: Slujba Cununiei și semnificațiile ei

Și vor fi amândoi un trup...​