Mitropolitul Filaret (Drozdov) afirma că pentru cununie e necesar acordul tinerilor care doresc să se căsătorească şi binecuvântarea părintească. Prima condiţie, considera el, nu trebuie încălcată niciodată. În anumite situaţii, din cauza insistenţei neîntemeiate a părinţilor, mânaţi de considerente materiale sau de orice alt gen, cununia se poate săvârşi şi fără acordul lor. În rânduiala slujbei cununiei părinţii sunt scutiţi de a-şi da acordul.

După ce mirii au răspuns afirmativ la întrebările puse, urmează slujba cununiei. Ea începe cu replica preotului: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, care este considerată cea mai solemnă şi care îl măreşte pe Bunul Dumnezeu în plinătatea sa treimică. Cu această replică începe şi Liturghia Dumnezeiască.

În următoarele rugăciuni şi ectenii, rostite de preot sau diacon, Sfânta Biserică se roagă „pentru robii lui Dumnezeu”, se rosteşte numele tinerilor, care „acum se însoţesc unul cu altul prin unirea nunţii şi pentru mântuirea lor”, pentru binecuvântarea acestei căsătorii, sfinţită ca şi nunta din Cana Galileii la care a participat şi Mântuitorul Hristos.

Prin gura preotului, Biserica se roagă pentru ca Hristos Care a venit „la nunta din Cana Galileii şi nunta care era acolo a binecuvântat-o” să o binecuvânteze şi pe aceasta.

Sfânta Biserică le spune celor ce se căsătoresc şi le aminteşte părinţilor acestora şi tuturor celor prezenţi la această slujbă, că, după cuvântul Domnului, „va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facere 2, 24; Matei 19, 5; Marcu 10, 7-8; Efeseni 5, 31). „Ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă” (Matei 19, 6; Marcu 10, 9). Din păcate însă, unele mame uită repede această poruncă, amestecându-se pentru orice fleac în viaţa copiilor proaspăt căsătoriţi. Din toate reiese că cea mai mare parte a căsniciilor se destramă prin străduinţele soacrelor.

Biserica se roagă nu numai pentru unirea trupurilor, ci şi pentru „unitatea înţelepciunii”, cu alte cuvinte, pentru unitatea gândurilor, a sufletelor şi a iubirii tinerilor care se căsătoresc. De asemenea, ea se roagă şi pentru părinţii acestora. Aceştia din urmă au nevoie de multă înţelepciune în relaţiile lor cu nora, ginerele şi nepoţii care vor apărea. Mai întâi de toate, părinţii au datoria să-i ajute pe copii să-şi formeze o familie adevărată din punct de vedere moral. Cu timpul părinţii vor fi nevoiţi să lase multe din necazurile şi greutăţile lor pe seama nurorilor, ginerilor sau nepoţilor...

Biserica oferă ca învăţătură tinerilor exemple de căsnicii din trecut şi se roagă ca şi această căsătorie să fie binecuvântată, aşa cum a fost binecuvântată căsnicia lui Zaharia şi Elisabeta, a lui Ioachim şi Ana etc. În rugăciuni este expus pe scurt sensul căsătoriei creştine. E bine ca înainte de a se căsători, tinerii să le citească cu mare atenţie şi să reflecteze asupra urmărilor logodnei şi a cununiei.

După rostirea celei de-a treia rugăciuni de către preot începe momentul central al slujbei – cununia. Preotul ia în mâini cununile și binecuvântează cu ele pe mire și pe mireasă spunând: „Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh” și „Se cunună roaba lui Dumnezeu (N) cu robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh” și îi binecuvântează de trei ori: „Doamne Dumnezeul nostru, îi cunun cu slavă și cu cinste”.

Din acest moment, nu mai există mire și mireasă, ci soț și soție. Se rostește prochimenul: „Pus-ai pe capetele lor cununi de pietre scumpe” și stihul „Viață au cerut de la Tine și le-ai dat lor”. Apoi se citește textul din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Efeseni, în care căsătoria dintre un bărbat și o femeie este comparată cu unirea lui Hristos cu Biserica.

Urmează apoi citirea unui fragment din Evanghelia după Ioan, în care se relatează nunta din Cana Galileii, la care a fost invitat Mântuitorul Hristos ca să sfințească viața de familie și a săvârșit prima minune: a transformat apa în vin.

Prin următoarele ectenii și rugăciuni, rostite de preot, Biserica se roagă pentru soț și soție, pe care Dumnezeu a binevoit să-i unească „în pace și într-un singur gând”, pentru păstrarea „căsătoriei lor cinstite și a patului neîntinat”, pentru dăinuirea lor cu ajutorul lui Dumnezeu în viață curată. Se rostește cererea pentru ca cei ce se căsătoresc acum să se învrednicească de o bătrânețe curată, în respectarea poruncilor dumnezeiești. Inima curată este un dar de la Dumnezeu și năzuința omului de a o dobândi și de a o păstra, căci „cei curați cu inima […] vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Dumnezeu va păstra căsătoria curate și patul neîntinat, numai dacă aceasta va fi și dorința soțului și a soției. El nu va acționa niciodată împotriva voinței lor.

După rugăciunea Tatăl nostru preotului i se aduce un pahar pe care el îl binecuvintează. […] Tinerilor li se dă să bea de trei ori din acest pahar care conține vin amestecat cu apă, spre aducerea-aminte a momentului că, de acum înainte, ei doi sunt soț și soție și vor bea din același pahar atât bucuriile cât și necazurile pe care le vor întâmpina împreună în viață.

Preotul, după ce unește mâinile tinerilor sub epitrahil în semnul unirii veșnice, înconjoară împreună cu ei masa de trei ori, ca semn al urmării de către ei a drumului vieții.

În timpul primului cerc se cântă: „Isaie, dănțuiește…” La cel de-al doilea: „Sfinților Mucenici…” Iar la al treilea se cântă: „Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule…”

Primul imn Îl slăvește pe Hristos-Emanuel și pe Maica Sa, prin care se cere binecuvântarea acestei căsătorii și dăruire de copii pentru slava lui Dumnezeu și pentru folosul Bisericii lui Hristos. Numele Emanuel care înseamnă „Cu noi este Dumnezeu” a fost rostit de prorocul Isaia și amintește tinerilor căsătoriți ce au pășit pragul vieții de familie cu greutățile și necazurile ei că Dumnezeu este mereu cu noi. Dar ne întrebăm de multe ori: suntem și noi mereu cu El – aceasta este încercarea la care suntem supuși de-a lungul vieții: „Suntem noi cu Dumnezeu?”

Imnul al doilea ne amintește și aduce laudă sfinților mucenici, căci așa cum mucenicii au suferit pentru Hristos, la fel și soții trebuie să se iubească, încât să fie oricând gata să se jertfească unul pentru celălalt. Într-una din Omiliile sale, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că bărbatul nu trebuie să se teamă de nici un chin și nici de moarte, dacă acestea sunt spre folosul femeii.

Ultimul imn Îl slăvește pe Dumnezeu, pe Care Îl lăudau Apostolii și de Care se bucurau mucenicii și pe Care, Cel în Treime, Îl propovăduiau ei, unii prin cuvânt, iar alții prin cununa muceniciei. […]

Talanţii primiţi în timpul slujbei cununiei sunt daruri care trebuie întrebuințate în vederea creării familiei, a bisericii din casă. Ei trebuie înmulţiţi de-a lungul vieţii prin muncă perseverentă. Odată slujba cununiei terminată, nu putem pleca din biserică, îngropând adânc în inimă tot ceea ce am simţit în acel moment. Prin ignoranţa noastră, putem pierde darurile primite de la Duhul Sfânt. Se cunosc multe situații când numai amintirea momentelor celor mai importante din slujba cununiei i-a ajutat pe mulţi să depăşească perioadele dificile apărute în viaţă, să-şi păstreze familia întreagă şi să primească o mare bucurie.

(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, pp. 28-33)