Conacul Mănăstirii Xenofont din Kareia, Athos
În capitala Sfântului Munte, Kareia, nu departe de Biserica Protaton, se găseşte Conacul „Sfântul Andrei” al Mănăstirii Xenofont.
La fel ca fiecare mănăstire athonită, Xenofontul are la Kareia un conac, cumpărat de la mănăstirea Hilandar anul 1960. În anii 2000, conacul a fost restaurat şi a fost ridicat un nou paraclis pe ruinele vechii biserici.
Aici locuieşte reprezentatul pe care mănăstirea îl are în Sfânta Chinotită. Aşezământul este în grija unui monah mai vârstnic, dimpreună cu câţiva ucenici. Aici sunt găzduiţi şi monahii Mănăstirii Xenofont, atunci când vin în Kareia.
Conacul Mănăstirii Xenofont are un frumos paraclis închinat Sfântului Apostol Andrei, unde călugării îşi fac pravila de peste săptămână, iar în duminici şi sărbători merg cu toţii la Protaton.
Paraclisul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Marea Lavră
Schitul „Sfântul Antonie” de la Iezerul-Vâlcea
Realizat deSite dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro