Maica Domnului Megalospiliotissa

În anul 1753, părinții de la Peștera Mare se apucaseră să reconstruiască unul din metocurile mănăstirii, care stătea să se surpe, cel numit Vinica. Zidarii săpaseră deja un șanț în jurul temeliei. Într-zi, pe la amiază, prânzind ei, un ucenic de 12 ani, pe numele său Andrei, fiul lui Stavros Kolokinta, de loc din satul Dumena, a rămas din întâmplare ultimul lângă șanț.

La un moment dat, pământul din jur s-a surpat și băiatul a fost îngropat și strivit sub un morman de pietre și de pământ. Meșterii, printre care și tatăl copilului, dându-și seama de nenorocire, au început să sape, plângând și jelindu-se. Au săpat până au dat de copilul căzut chiar pe temelii și care nu vorbea și nu mai respira. Crezându-l mort, l-au scos și au început a-l pregăti pentru înmormântare. În timp ce-l grijeau, băiatul a început să-și revină. Reîntros la viață, s-a ridicat în capul oaselor și le-a povestit cine-l salvase și cum de mai trăia:

- Când s-a surpat pământul și am căzut peste temelie, a apărut lângă mine o Femeie minunat de frumoasă și strălucind de lumină, care a dat pământul la o parte de pe mine și a aruncat toate pietrele care mă acopereau.

Copilul nu suferise nici cea mai mică vătămare, nici la cap, nici la restul trupului, și toate oasele îi erau întregi. Leșinase numai, dar s-a trezit după ce a fost scos la lumina soarelui. Toți cei de față nu-și mai veneau în fire, dar văzuseră minunea cu ochii lor și L-au slăvit pe Dumnezeu și au mărit-o pe Maica Sa Preasfințită.

(Arhimandritul Teofilact Marinakis, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, Editura Sophia 2008, pp. 340-341)