După ce grabnic au făcut cunoscut Sfintei Mitropolii de minune şi venind însuşi Preasfinţitul Mi­tro­po­lit Calinic Miclescu, cu câţiva clerici, fiind aproape Me­tocul de Sfânta Mitropolie, au văzut cu toţii Sfânta Icoană şi, cre­zând, s-au închinat cu toată evlavia, minunându-se şi zi­când: „Cu adevărat, mare dar ne-a dăruit Maica Dom­nului prin această minunată şi proslăvită Icoană a Sa!”. Apoi Mitropolitul a dat bi­necuvântare ca să se sfinţească apa; şi îndată a năvălit lume mul­tă la Metoc, spre închi­narea Sfintei Icoane, cerând a se citi acatiste şi a se face aghes­muire, stro­pindu-se şi bând cu cre­dinţă şi evlavie.

Şi îndată a în­ce­put darul Maicii lui Dum­ne­zeu a lu­cra prin Sfânta Icoană şi a face minuni pe care, din cele mul­te, puţine le vom spune aici, câte s-au putut ţine minte cu de-amănuntul, spre slava lui Dumnezeu şi a Preacu­ratei Maicii Sale, şi pentru ca să nu mâniem pe Dum­ne­zeu, tăcând adevărul; că pe unele le-au văzut cu ochii lor Pă­rinţii Nifon şi Nectarie, împreună cu alţi fraţi ai noştri, cât timp au stat cu Sfânta Icoană în ţară, iar altele s-au văzut de toţi Părinţii, când s-a dus Sfânta Icoană la Mănăstire, în Sfântul Munte, şi s-a pus în biserica mare.

Un om avea albeaţă pe amândoi ochii, încât se ve­­deau luminile ochilor lui ca laptele de albe; şi adu­cân­du‑l, s‑a închinat la Sfânta Icoană; şi stropindu-l şi spă­lându‑i ochii cu aghiasmă, i-au dat de a şi băut, luând şi acasă ca să bea şi să se mai spele, spunându-i să aibă credinţă la Maica Domnului; şi aşa făcând, pes­te trei zile a venit ca să mulţumească Maicii lui Dum­ne­zeu, arătându-şi ochii că s-au curăţit şi vedeau lu­mi­nat.

Un boier a venit şi a spus că fiul său, acum de trei zile, numai pentru că suflă se mai cunoaşte cum că este viu, şi zace în pat cu totul mort. Deci, rugându-se Maicii Domnului la Sfânta Icoană, cu credinţă, cu la­crimi şi cu evlavie, a luat aghiasmă şi, stropind copi­lul, dându-i şi în gură puţină ca să bea, îndată s-a deş­teptat şi s-a sculat cu totul sănătos. Apoi, de bucurie, l-a adus tatăl său de s-a închinat la Sfânta Icoană şi a mulţumit Maicii lui Dumne­zeu cu lacrimi şi cu daruri.

Acestea şi altele multe: bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap şi de măsele, de ochi, de vătămături, în­dră­ciţi, care suferă de boala copiilor şi alte multe fe­luri de boli s-au tămăduit prin această Sfântă Icoană, pe care mi­nuni Părinţii de la Metoc nu le-au mai în­sem­nat, fiind prea ocupaţi şi obosiţi de îmbulzeala po­porului, care ce­rea neîncetat a le citi paraclise, aca­tiste şi aghiesme, încât nu puteau să ţină cont de cine cu ce se foloseşte, şi mai a­les că erau ameninţaţi de oră­şeni a le opri Icoana acolo, zi­când că lor li se cuvine, fiindcă în Iaşi s-a făcut minu­nea cu zugrăvirea Dum­ne­ze­ieştilor Feţe.

Acestea înţele­gând Părinţii Nifon şi Nec­tarie, şi văzând că se înmulţeşte po­porul, venind ne­încetat, s-au temut să nu se facă prea mare zvon, să se intereseze autorităţile şi să le oprească Sfânta Icoană, astfel că, luând-o cu grăbire, au plecat spre Sfântul Munte.

(Extras din volumul Prodomu - Schitul românesc din Sfantul Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, Editura Christiana, Bucureşti, 2004)