Odată, pe timpul iernii, au adus la chilia Sfântului o femeie bolnavă şi au lăsat-o în pridvor, unde se aduna mulţime de pelerini. Sfântul a cerut să fie adusă lângă el. Trupul ei era ghemuit. Genunchii îi atingeau pieptul. A închis uşa şi a întrebat-o:

– De unde eşti, doamnă?

– Din regiunea Vladimir.

– Eşti bolnavă de multă vreme?

– De trei ani şi jumătate.

– Care este pricina bolii tale?

– Mai înainte, batiuşka, eram ortodoxă, dar m-au măritat cu un bărbat de credinţă veche. Pentru o perioadă mare de timp n-am aderat la credinţa lor şi toate au mers bine. În cele din urmă, însă, m-au convins. Am început aşadar să fac semnul crucii cu două degete şi să nu mai merg la biserică. Într-o seară am ieşit în curte pentru un lucru casnic. În faţa mea văzui un animal. Arunca flăcări pe nări. Am simţit că flăcările lui mă ard şi de frică am căzut jos şi am început să tremur. A trecut timp îndelungat şi ai mei au început să se neliniştească. M-au găsit întinsă în curte şi m-au băgat în casă. De atunci sunt bolnavă.

– Înţeleg, a zis Sfântul. Crezi însă iarăşi în Sfânta Biserică Ortodoxă?

– Cred, batiuşka.

Îndată Sfântul a unit degetele în chip ortodox, a făcut semnul crucii şi i-a spus:

– Fă acum şi tu crucea aşa, în numele Sfintei Treimi.

– Cu plăcere, batiuşka, dar nu-mi pot descleşta mâinile.

Atunci Sfântul a luat ulei din candela Maicii Domnului şi a uns mâinile şi pieptul bolnavei. Deodată a început să se mişte, încheieturile i-au trosnit şi peste puţin timp era complet sănătoasă. Lumea care era afară în pridvor a văzut minunea şi a transmis-o la mănăstire şi îndeosebi oaspeţilor de acolo.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, pp. 150-151)