Cateheza a 10-a
A aceluiași despre Cu ce se aseamănă 
slujba bisericească și despre săptămâna Floriilor

1. Frați și părinți, știți și voi că după ce au trecut cele cinci săptămâni de post, a venit a șasea întru care ne pregătim cu ramuri și mlădițe pentru întâmpinarea finicului celui de viață purtător către Care vom striga în cel mai evlavios chip și vom spune: „Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului. Dar acestea în Duminica următoare. Acum însă mă strădui să le fac cunoscută celor care poate nu știu, această sfântă sinaxă bisericească cinstită a noastră, pentru ca, înțelegând înălțimea ei și mărimea ei și cu ce se aseamănă, să alergăm cu râvnă și cu voie bună la sinaxa bisericească. Dar ca să nu creadă cineva că părerea noastră este o închipuire a minții noastre, vreau să arăt mărturii mai vechi privitoare la acest subiect. „Vrând Dumnezeu să arate oamenilor că El este Creatorul tuturor și Dătătorul a toate și că făpturile Lui sunt datoare să-L cunoască pe Creatorul lor și că este o datorie să-L slăvească pe El, a îngăduit celor vechi să-I jertfească lui jertfe, de care El Însuși nu avea nevoie deloc și să ridice jertfelnice pentru jertfe de animale, preînchipuind adevăratul jertfelnic și dumnezeiasca jertfă a Mielului celui ce ridică păcatele noastre.

2. Și acestea și mai înainte de Moise și de Lege le săvârșeau în chip potrivit patriarhii și cei din vremea lor, dar lui Moise i-a poruncit Dumnezeu să facă un cort pe pământ în Silom după modelul celui din cer. Dar ca să arate că cele sfinte de pe pământ nu sunt toate apropiate tuturor, a poruncit să fie sfânta și sfânta sfintelor pentru ca sfânta să fie apropiată și accesibilă tuturor pentru rugăciune și slujbe – de aceea și dumnezeiescul Pavel numea acest prim cort „altar pământesc” – iar sfânta sfintelor era apropiată numai arhiereilor odată pe an și nu fără jertfă de sânge și în toată curăția arhierească. De aceea și dumnezeieștii noștri învățători inițiați fiind să curățească pe cel ce urmează să vină la preoție atât cât este cu putință, au rânduit, în chipul cel mai bun, ca cel ce este nevrednic de preoție să nu vină și să intre nepecetluit în Sfântul Altar.

3. Dar eu nu despre preoție, ci despre biserică și despre sinaxă am făgăduit mai înainte să vorbesc. Pentru aceea am și amintit de dumnezeiescul acela cort mozaic, pe care și Solomon imitându-l, a înălțat cu osteneală templul acela vestit și a făcut și el sfânta și sfânta sfintelor în el. Și pe acesta iarăși imitându-l fiii elinilor în chip rău, au zidit temple idolești întru care aveau loc și oracole demonice și se lucrau slujiri spurcate. Apoi iarăși, urmând Duhului Sfânt și tradițiilor apostolice, învățătorii corifei ai credinței ortodoxe au imitat și cortul mărturiei, și templul lui Solomon și au ridicat cu osteneală biserici spre slava lui Dumnezeu și mântuirea credincioșilor, unul episcop al Neocezareii, altul al Cezareei Cappadociei, iar altul al Nazianzului, altul al Bizantionului, altul al Ailiei și altul al Alexandriei și așa mai departe. Pe de o parte, imitând, cum s-a spus, cortul mărturiei și templul, pe de altă parte, și fiindcă L-au auzit pe Domnul numind templul casă părintească și casă de rugăciune au lăsat să se construiască mai multe biserici și să zugrăvească în acestea chipurile sfinților și numind altarele dumnezeiești Sfânta sfintelor au rânduit ca nu tuturor să fie accesibile acestea, întocmai ca cele din vechime și să se săvârșească în acestea jertfele cele fără de sânge și să se păstreze în ele sfintele vase. Dar pentru ca să nu-mi întind mai mult cuvântul despre acestea voi trece mai departe cu vederea multe din ele și voi spune pe scurt celui ce crede cum este și firea lucrului.

4. Căci este, este cu adevărat și această sfântă biserică cea mai clară imitație a cerului precum era și cortul mărturiei de care am vorbit și întru care era slujit Dumnezeu și vorbea Dumnezeu în cort cu văzătorul de Dumnezeu Moise. Pentru aceea și noi adunați fiind în acest cer pământesc, îi imităm pe cereștii și nematerialnicii aceia dănțuitori și cântăreți, dănțuind și noi, cei materialnici în acest cer și cântăm și slujim Lui Dumnezeu toți ca unul. Și așa cum în cer nu toți stau laolaltă pentru a cânta, ci cei mai mulți dintre aceștia sunt mai degrabă trimiși la ascultări, cum ar fi să păzească, să mântuiască, să hrănească, să răzbune, sau să aducă sufletele, la fel și noi, unii avem parte de rânduiala bisericească și starea în biserică, pentru a-i cânta lui Dumnezeu, în timp ce alții au primit a se ocupa cu ascultări în afară pentru cele mai necesare trebuințe. Pentru aceea fiecare dintre noi avem nevoie de multă atenție, ca să nu ne abatem. Și așa cum slujitorii cei de sus au privirea neabătută și neîmprăștiată și stau cu frică și cu bucurie și multă râvnă și Îl laudă pe Dumnezeu, la fel trebuie și noi cântăreții cei de jos cu frică și cu dor și bucurie să stăm în acest cer pământesc spre lauda lui Dumnezeu. Nu este vreodată întinăciune, nu este chip al păcatului la cântăreții cei de sus și, prin urmare, așa se cuvine și celor de jos să imite, după putere, faptul de a fi nematerialnic, neîntinat și iubitor de Dumnezeu care aparține celor de sus, fiindcă și unii, și alții au învățat să slujească și să-L laude pe Unul Dumnezeu. Iar aceia dintre ei care sunt trimiși la ascultare nu își fac voia lor, nu fac ceva fără voia lui Dumnezeu, nu se desprind deloc de dumnezeiasca dragoste. Iar aceia dintre noi rânduiți și trimiși la ascultare nu trebuie să facă ceva împotriva voii proestosului. De aceea se și numește chipul nostru îngeresc, ca să imităm și noi întru totul după putere petrecerea îngerească și să nu vă mire pe voi care auziți că suntem datori să-i imităm pe îngeri, de vreme ce suntem datori a-L imita pe Însuși Dumnezeu după al Cărui chip și suntem, „Fiți”, zice, „următori” ai lui Dumnezeu ca niște fii iubiți și iarăși „Fiți următori ai mei, precum și eu sunt al lui Hristos”. Este după chipul lui Dumnezeu și Îl imită pe Dumnezeu acela care de la sine însuși lucrează binele, acela care împărățește peste patimile cele necuvioase, cel ce își stăpânește orice pornire a mădularelor și le îndreaptă pe acestea spre limanul mântuirii. Căci îngeresc ne este chipul și trebuie să petrecem îngerește, ca nu cumva să-l întinăm pe acesta căci la nimic nu ne va folosi, la absolut nimic, această mare făgăduință, așa cum cu nimic nu i-a folosit pe îngerii care au păcătuit faptul că mai înainte de a fi demoni erau și se numeau îngeri, ci și mai mult pentru aceea au fost osândiți, fiindcă fiind învredniciți să aibă o fire nematerialnică și fără afecte, ei s-au întors de la ceea ce era mai bun la ceea ce era mai rău, nu fiind forțați de vreo silă, ci înșelându-se de voia cea rea. Și noi suntem numiți nu de lume, ci de Dumnezeu Însuși îngeri pământești și dacă petrecem în chip nevrednic de o asemenea vrednicie, vom fi osândiți mai rău decât răii din lume, tot așa cum demonii cei nematerialnici își adună loruși foc mai mult decât oamenii cei materialnici: Căci zice „focul veșnic, cel gătit diavolului și îngerilor lui”.

5. Iar dacă îi vine cuiva greu să audă acestea, să nu ne aducă nouă vreun reproș, fiindcă nu noi, nici cuvântul nostru, ci fapta fiecăruia și sârguința și voia fie îl vor slăvi împreună cu îngerii, fie îl vor condamna împreună cu demonii. Să nu fie ca cineva dintre noi să se arate atât de vinovat și de condamnat, ci fie ca noi toți să ne împărtășim de moștenirea dumnezeiască împreună cu îngerii și cu sfinții, fiindcă „și petrecerea noastră este în ceruri”. Pentru aceea să ne sârguim, fraților să cugetăm cele cerești, pe cele din ceruri să le dorim, pe cele din ceruri să le închipuim, pe cele din cer să le vedem duhovnicește și numaidecât, vorbind pe scurt, să ne adunăm comoară în ceruri „De unde și așteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, Care va schimba la înfățișare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei sale”, adică nestricăcios și nemuritor și părtaș slavei Lui și împărăției Lui.

(Sfântul Neofit din Cipru, Cateheze monahale. Scrieri II)