Data exactă a înfiinţării Mănăstirii Vatoped nu este cunoscută. În locul mănăstirii de astăzi, în antichitate se afla oraşul Dion, de la care se păstrează diferite urne, statui şi sculpturi.

Tradiţia îl menţionează ca fondator al Vatopedului pe împăratul Constantin cel Mare (361-363). Biserica ctitorită de Marele Constantin a fost distrusă de Iulian Apostatul şi a fost reconstruită de Teodosie cel Mare (379-395), drept recunoştinţă pentru minunata izbăvire a fiului său, Arcadie. În acea perioadă, Plachidia, fiica Marelui Teodosie, a vizitat Mănăstirea Vatoped, dar glasul Maicii Domnului a împiedicat-o să intre în biserică.

Sfinţii Atanasie, Nicolae şi Antonie

Mănăstirea a fost reconstruită de nobilii Atanasie, Nicolae şi Antonie, din Adrianopol, la îndemnul Sfântului Atanasie Athonitul. Deşi în Tipicul din anul 972 al lui Ioan Tzimiskis Mănăstirea Vatoped nu este menţionată, în anul 985 se cunoaşte ca stareţ al ei un anumit Nicolae, în timp ce între anii 1020-1048 se vorbeşte despre un succesor al lui, cu numele Atanasie, iar în anul 1142, de Antonie. Plecând de la aceste date istorice, reînfiinţarea mănăstirii este datată între anii 972-985.

În al doilea Tipic al Sfântului Munte (1045), mănăstirea este menţionată pe locul al doilea în ierarhia mănăstirilor din Sfântul Munte, loc pe care îl deţine până astăzi, primul loc fiind ocupat de Mănăstirea Marea Lavră. 

Mănăstirea Vatoped a cunoscut apoi o înflorire duhovnicească şi materială, fiind ajutată cu danii împărăteşti.

Sfinţii Simeon şi Sava

Din secolul al XII-lea cunoaştem puţine lucruri în legătură cu Vatoped, din pricina lipsei izvoarelor. La sfârşitul acestei perioade, un ajutor considerabil pentru mănăstire a fost adus de Sfinţii sârbi Sava şi Simeon, care s-au închinoviat aici şi au zidit şase paraclise înăuntrul mănăstirii, înainte de a merge la Hilandar. În acea vreme, numărul monahilor ajunsese la 800. Dar viața duhovnicească a mănăstirii a fost întreruptă de incursiunile piraţilor catalani şi de prigonirile unioniştilor din timpul împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul şi al Patriarhului Ioan Vekkos.

O nouă încercare de a îmbunătăţi starea materială a mănăstirii a fost făcută de împăratul Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328), prin generoasele lui danii. Atunci a avut loc ridicarea Vatopedului la rangul de mănăstire împărătească. De atunci, acest titlu însoţeşte permanent numele ei.

Perioada de înflorire din secolul al XIV-lea

Veacul al XIV-lea constituie „epoca de aur” a mănăstirii, timp în care a fost ajutată prin donaţii importante venite de la diferiţi membrii ai aristocraţiei bizantine şi a dobândit un mare prestigiu.

În 1347 împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1354) a închinat Mănăstirii Vatoped Mănăstirea Psihosostrias din Constantinopol. Apoi a vizitat Mănăstirea Vatoped dăruindu-i mai multe manuscrise şi un epitaf brodat. Tradiţia spune că el s-a călugărit la Vatoped sub numele de Ioasaf. În mănăstire s-a retras de asemenea şi guvernatorul Tesalonicului, Andronic Paleologul, care s-a călugărit primind numele de Acachie.

Ocupaţia otomană şi dărnicia românească

În 1423-1424 Sfântul Munte şi Vatoped intră, pentru aproape cinci veacuri, în mâinile turcilor. Imperiul Otoman a păstrat autonomia Athosului, dar a pus grele biruri asupra mănăstirilor, ce au fost plătite cu ajutorul țărilor române şi al imperiului ţarist. Ocupaţia otomană (1424-1830) avea să însemne pentru Vatoped pierderea celei mai mari părţi a posesiunilor din afara Athosului ‒ deşi pe unele le-a mai recuperat ulterior.

La stăruinţa egumenului Chiril, din porunca şi cu sprijinul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, s-a zidit arsanaua cu paraclis de pe malul mării. Pe zidul acestei construcţii din piatră cu trei etaje se observă până astăzi un basorelief în marmură (94 x 91 cm), reprezentându-l pe Ştefan cel Mare încoronat, închinând o bisericuță Maicii Domnului cu Pruncul în braţe. În partea de jos se consemnează stema Moldovei, capul de zimbru şi anul 7004 (1496).

Şi Sfântul Neagoe Basarab a făcut danii însemnate şi lucrări „în lăudata mănăstire Vatoped”. În anul 1526, voievodul Ţării Româneşti a refăcut turnul Maicii Domnului, din colţul de nord-est al Mănăstirii Vatoped, apoi a zidit Paraclisul Cinstitului Brâu. La acestea s-au adăugat vinăria, hambarele de grâu, bucătăria şi cămări pentru pâine. În Viaţa Sfântului Nifon ni se mai spune că Neagoe Basarab a dăruit Mănăstirii Vatoped un măr de aur cu pietre preţioase, pentru Icoana Maicii Domnului Vimatarissa, care însă nu s-a mai păstrat până în zilele noastre.

Vlad Vintilă de la Slatina şi Alexandru Lăpuşneanu au ajutat şi ei cu mari danii şi moşii. În anul 1606, văduva Ana Golia (Golăi) şi fiului ei, Mihai, au închinat Vatopedului ctitoria lor din Iaşi ‒ Mănăstirea Golia, dimpreună cu toate proprietăţile. Mai apoi, domnitorul Vasile Lupu a închinat lavrei Vatopedului Mănăstirile Precista (1646) şi Sfântul Dumitru (1650) din Galaţi, iar în anul 1669 urmaşii vornicului Bărboi închină Vatopedului Mănăstirea Bărboi din Iaşi.

Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a sprijinit mănăstirea în trei rânduri – în 1692 (cu 20000 de aspri), în 1696 (cu aceeaşi sumă) şi în 1702.

În 1729 Constantin Racoviţă înzestrează lavra aghiorită cu Mănăstirea Răchitoasa şi multe moşii din preajma Tecuciului.

Sfinţi vatopedini

În mănăstire a fost tuns monah Sfântul Grigorie Palama şi a rămas trei ani lângă stareţul său, Sfântul Nicodim, după care s-a stabilit la Mănăstirea Lavra. Tot aici s-au închinoviat Sfântul Ioasaf al Meteorelor, Sfântul Sava Vatopedinul, Sfântul Teofan de Perietoriu şi Sfântul Ghenadie Chelarul, martor al minunii săvârşite de Icoana Maicii Domnului „Eleovritissa” (Izvorâtoarea de untdelemn). De asemenea, aici s-au nevoit Sfântul Neofit, căruia Maica Domnului i s-a arătat şi i-a adăugat un an de viaţă, Sfântul Macarie Macris (†1431) şi Sfântul Maxim Grecul (1556).

În mănăstire s-au nevoit de asemenea Cuvioşii Mucenici Macarie (†1507) şi Ioasaf (†1536), fii duhovniceşti ai Sfântului Nifon al Constantinopolului, precum şi Cuviosul Ioachim Papoulakis din Ithaca. Printre Sfinţii Vatopedini se numără şi Sfântul Agapie de la Colciu.

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și-a început viața ascetică în mănăstirea Vatoped, în ascultare față de un episcop grec, care l-a și hirotonit ierodiacon, iar Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul s-a nevoit pentru o anumită perioadă de timp în zona pustnicească Kalamitsi de pe teritoriul Mănăstirii Vatoped.

Revoluţia de la 1821, represaliile turcilor şi refacerea mănăstirii

Mănăstirea Vatopedu s-a implicat activ în Revoluţia Greacă de la 1821, trimiţând în sprijinul insurgenţilor o corabie echipată complet la Provlakas (localitatea Nea Roda de astăzi). Însă a avut de suferit represaliile învingătorului Abdul Rubut Paşa, care a trimis 3000 de soldaţi musulmani în Sfântul Munte pentru a căuta revoluţionari eterişti. Mănăstirea a fost nevoită atunci să vândă mare parte din proprietăţi, pentru a putea plăti impozitele turceşti.

După plecarea soldaţilor turcilor din Sfântul Munte, în anul 1830, a început o renaștere impresionantă a mănăstirii, ce a durat aproximativ un secol. Vechile metocuri din peninsula Halkidiki au fost recuperate şi au început să funcționeze din nou. La acestea s-au adăugat noi proprietăţi, precum ferma piscicolă de pe lacul Vistonida sau Metocul Sofoular din regiunea Kalamaria.

Tot în această perioadă au loc ample lucrări de reparaţie şi de extindere a corpurilor mănăstirii, în timp ce o serie de clădiri auxiliare au fost construite în afara zidurilor sale. Aripa de vest a fost reconstruită de două ori, după incendiile din anii 1854 și 1882. A fost ridicată o bolniţă mare în partea de răsărit, iar în Kareia s-a zidit un conac pentru reprezentantul mănăstirii în Chinotită. Multe dintre proiectele de construcție de la sfârșitul secolului al XIX-lea sunt legate de numele energicului proigumen Hrisant.

Decădere şi renaştere

Perioada de înflorire din secolul al XIX nu a fost lipsită de încercări. În anul 1863, mănăstirea pierde mănăstirile închinate din Principatele Române, în urma secularizării averilor mănăstireşti, iar după Revoluția din octombrie 1917 pierde şi sprijinul financiar pe care îl primea de la mănăstirile închinate din Basarabia ocupată de ruşi.

După anul 1922, Mănăstirea Vatoped cedează metocurile din Macedonia refugiaţilor (din Asia Mică, după schimbul de populaţie). Astfel, mănăstirea a fost privată şi de ultimele venituri care proveneau din proprietăţile sale pe teritoriul Greciei. În anul 1930, Vatopedul rămăsese doar cu metocurile din Samos și Kalamata, precum și cu o parte din fermele piscicole de pe lacul Vistonida. Situaţia financiară precară a produs o scădere treptată a numărului de vieţuitori din mănăstire.

Din anul 1988, la Mănăstirea Vatoped a început revigorarea vieţii monahale, odată cu venirea bătrânului Iosif Vatopedinul (ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul) şi a obştii sale de la Nea Skiti. În primăvara anului 1990, după mai bine de cinci secole de idioritmie, are loc revenirea la viaţa de obşte şi înscăunarea ca stareţ a Arhimandritului Efrem. Până astăzi, în cei peste 25 de ani, Părintele Efrem a adunat în jurul său o obşte tânără de peste 100 de monahi din toate colţurile lumii.

Date de contact:

Adresă: Vatopediou Monastery 630 86 Karyes, Mt. Athos, Greece

Telefon: +30 23778 88088

Fax: +30 23778 88082

E-mail: filoxenia@vatopedi.gr

Website: www.vatopedi.gr

(Foto) Mănăstirea Vatoped şi împrejurimile sale