(Foto) Mănăstirea Vatoped şi împrejurimile sale  

„Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău!” Și îndată în sfântul ei pântece, prin lucrarea Sfântului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească.

Cinstitul Brâu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, cel adus în Constantinopol într-un sicriaș de aur cu pecetluire împărătească, a fost pus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr o zidise în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratie, adică „târgul de aramă”.

Sfânta Icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Pantanassa” a fost adusă la Mănăstirea Vatoped de către fericitul Gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti. Această Icoană este cunoscută pentru multele minuni săvârșite, mai ales pentru vindecarea persoanelor care suferă de cancer.

Această icoană a Maicii Domnului este o frescă din secolul al XIV-lea care s-a aflat pe zidul exterior al bisericii mari a mânăstirii Vatopedi. După săvârşirea minunii din 21 ianuarie 807, când a salvat obştea şi mănăstirea de la pieire, icoana a fost strămutată în stânga katholikonului, într-un paraclis închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

El a lovit chipul Maicii Domnului în obraz cu un cuțit. Din rana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a izvorât îndată sânge, iar chipul Maicii Domnului a devenit palid.

Sfântul Cuvios Sava a trăit în Mănăstirea Vatoped. Era ierodiacon și a avut ascultare la altar. În vremea atacurilor barbare, evlaviosul și minunatul slujitor a luat icoana Născătoarei de Dumnezeu, numită Vimatarissa (adică cea din altar) și Cinstita Cruce și le-a ascuns în puțul din sfântul altar. El însuși a fost luat rob și a fost dus în Creta.

La anul 1841, când s-a restaurat osuarul Mănăstirii Vatoped, lucrătorii au aflat osemintele unui călugăr ce stătea în genunchi. El ținea cu amândouă mâinile la piept o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În închisoare, Bătrânul a scris cu cărbune pe perete un canon al Sfântului Duh, care şi în ziua de azi se citeşte în Biserică: „Aşa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi...”.

Stingerea sa din această viață a produs multă întristare și plângere în obștea sfintelor mănăstiri Căldărușani și Cernica. Cuviosul stareț a fost înmormântat în cimitirul făcut de dânsul în jurul bisericii Sfântul Lazăr pe care el a zidit-o și a înfrumusețat-o în anul 1804.

Pentru luptele sale cu ereticii s-a învrednicit de marele dar al arhieriei, ocupând însemnatul scaun al Tesalonicului și păstorindu-l cu multă demnitate.

Cel mai de seamă dintre florile schitului athonit Colciu din apropierea mănăstirii Vatopedi, de-a lungul veacurilor, a fost Cuviosul Agapie.

Ștefan cel Mare a pus biruințele în luptele purtate nu pe seama iscusinței sale, ci a voii și puterii lui Dumnezeu.

Sfântul Voievod Neagoe a deprins de la Sfântul Ierarh Nifon taina rugăciunii isihaste, evlavia și trezvia sufletului, învățătura și înțelepciunea lui Hristos, dobândind înalt spor duhovnicesc.

După aproape 25 de ani de strălucită domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, precum și cu sfetnicul Ianache, să fie părtași patimilor lui Hristos și să fie încununați cu coroana sfântă a muceniciei.

Potrivit sfintei tradiții, ctitorii mănăstirii Vatoped sunt considerați nobilii dregători din Adrianopole, Athanasie, Nicolae și Antonie, care, la mijlocul secolului al X-lea, când se construia mănăstirea Marii Lavre, au venit aproape de ctitorul ei, Cuviosul Athanasie Athonitul, care a și formulat tipicul noii mănăstiri.