Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Crescent

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Crescent

Troparul Sfântului Mucenic Crescent, glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Crescent, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

glasul al 4-lea

Irmos: Adâncul Mării Roşii...

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi credincioşii să batem din palme cu dreaptă credinţă, bucurându-ne întru pomenirea pătimitorului mucenic, care s-a luptat şi a biruit pe stăpânitorul întunericului prin dumnezeiescul har.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trecând cu vederea nestatornicia celor trecătoare, Mucenice mult pătimitorule, cu tot sufletul te-ai dat pe tine la chinuri şi la biciuiri şi făcându-te biruitor, stai înain­tea lui Dumnezeu purtând cunu­nă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Zi de bucurie să săvârşim credincioşii prăznuind astăzi, întru pomenirea cugetătorului de Dumnezeu, Sfântului Mucenic Crescent şi veselindu-ne să cinstim luptele lui cele vrednice de cinste.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din tine, Fecioară, S-a întrupat Domnul pentru preamulta bunătate şi pentru noi se vede asemenea ca noi, Cel Ce este după fire neapropiat, pe Care roagă-L neîncetat pentru noi, Preacurată, Ceea ce eşti cu totul fără, prihană.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Se veseleşte de Tine...

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Spânzurat fiind, Mărite, prin tăria minţii ai suferit multe răni, dezbrăcându-te de grăsimea stricăciunii.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te întărea pe tine Iisus, luptându-te cu tărie şi ai purtat cu putere durerile trupului, Mărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Străpuns fiind cu adevărat de dragostea lui Hristos, te-ai luptat cu tărie, Mărite Mucenice Crescent, necruţându-te de durerile trupului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu cântări sfinte să cinstim pe Ceea ce Singură între femei în chip de negrăit a născut pe Dumnezeul şi Stăpânul a toate.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Ridicat pe cruce...

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind spânzurat pe cruce, cu cuget vitejesc ai răbdat chinurile, Mucenice purtătorule de lupte, pentru că închipuiai patima cea dumnezeiască şi neprihănită, prin care ai aflat nepătimirea.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înfăţişându-te înaintea tiranilor, ai mărturisit numele Domnului cu credinţă neîndoită, Sfinte Mucenice Crescent şi te-ai luptat bucurându-te. Pentru aceasta cu bună credinţă te cinstim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Urmat-ai pe urmele Mântuito­rului şi închipuind mântuitoarele Lui Patimi, ai suferit bătăi şi moarte silnică, Mucenice, purtătorule de lupte, pururea fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce a născut mai presus de fire pe Ziditorul tuturor făpturilor pentru facerea de bine a zidirii Sale, Stăpâna cea Preacurată, cu dreaptă cuviinţă se fericeşte.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Tu Doamne, Lumina mea...

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umplându-te de apele cele vii ale Duhului, ai uscat pâraiele răutăţii, Mucenice de Dumnezeu insuflate.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Câştigând prin moarte viaţa cea nemuritoare, izvorăşti daruri nemuritoare celor ce cu credinţă se apropie de tine, Prealăudate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nici de sabie, nici de foc, nici de moarte nu te-ai înspăimântat, viteazule Mucenice Crescent, ci te-ai arătat fără de frică, jertfindu-te pentru Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lăudămu-te pe tine prin care ne-am izbăvit de stricăciune, Prealăudată Născătoare de Dumnezeu, şi strigăm ţie: Bucură-te, veselia mucenicilor.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Jertfi-voi Ţie...

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin mădularele tale s-a slăvit Stăpânul tău, de Dumnezeu insuflate, pentru aceea acum te măreşte în schimb întru semne şi întru multe minuni, Sfinte Mucenice Crescent.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-te de focul dragostei Domnului, prin foc ai primit dumnezeiescul sfârşit, Mucenice, arzând înşelăciunea necredinţei celei fără de Dumnezeu, purtă­torule de chinuri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cinstită s-a arătat înaintea Domnului moartea ta, Prea­fericite Crescent, că în mijlocul focului te-ai arătat nears, mărind şi slăvind pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe un scaun în chip de foc al Stăpânului tuturor, te mărim cu cântări, Fecioară şi ca pe un palat veseli tor şi ca pe un sfeşnic şi cămară de mire, ca pe o masă primitoare de Dumnezeu, Preacurată.

 

CONDAC

glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Preamare îndreptător te-ai arătat nouă, Sfinte, prin rugăciunile tale cele către Dumnezeu. Drept aceea astăzi te cinstim pe tine, Sfinte Mucenice Crescent, pururea mărite.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: În cuptorul persienesc...

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Închipuind pe cei trei tineri, Mucenice mărite, ai fost aruncat în mijlocul focului pentru Hristos şi într-însul ţi-ai primit fericitul sfârşit, lăudând pe Dumnezeu, Preafericite.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În mijlocul văpăii celei de nesuferit ai stat ca aurul cel lămurit întru credinţa cea adevărată strălucind, Mucenice, şi luminând pe cei ce strigă: Binecuvântat eşti în Biserica slavei Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Spânzurat fiind pe lemn, te-ai rănit, strălucite, cinstind pe Cel Ce Şi-a întins mâinile pe Lemn pentru noi, din bunătatea Sa şi în cuptor fiind aruncat, L-ai slăvit pe Dânsul, Sfinte Crescent.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai mai Sfântă, decât Heruvimii, Preacurată, ca Ceea ce prin cuvânt ai zămislit pe Cuvântul Tatălui, pe Care lăudându-L strigăm ţie: Binecuvântată eşti tu între femei, Stăpână fără prihană.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Mâinile întinzându-şi...

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind să vezi pe Hristos te-ai luminat cu podoabele virtu­ţilor, care ţi s-au ţesut de sus şi stai înaintea Împăratului Celui Nemuritor, Preafericite, cu veselie strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin tăria cugetului ai răbdat moartea cea amară, copt fiind în mijlocul focului ca o pâine dulce a Împăratului tuturor, Mărite, înaintea Căruia stând cu suflet vesel strigi: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Luând de sus de la Dumnezeu har de a tămădui bolile şi a alunga duhurile, rogu-te, Strălucite Sfinte Mucenice Crescent, tămăduieşte sufletul meu, care totdeauna este bolnav de năpădirile păcatelor, ca să strig: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

O, minune! Cum ai născut pe Dumnezeu, făcându-Se Om, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită? Cum ai rămas nearsă, primind întru tine focul cel de nesuferit? Pentru aceasta cu glasuri de mulţumire te mărim şi strigăm: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise din groapă le-a încuiat; şi puterea focului au stins, cu buna faptă încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Hristos piatra cea din capul unghiului, cea netăiată de mână, din tine muntele cel netăiat, Fecioară, s-a tăiat, unind firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dumnezeieşti cuvântări despre sfinţenie te lăudăm pe tine mucenice al lui Hristos, ca pe unul care cu totul ai plăcut Împăra­tului veacurilor şi vitejeşte ai surpat pe idolii piericiunii.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât de peste fire sunt durerile tale, cât de lăudate sunt sudorile tale, pe care le-ai suferit pentru Hristos. Pentru aceasta te-ai învrednicit de mărirea cea de negrăit, rugându-te pentru noi, care cu bună credinţă, te fericim pe tine, Mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Astăzi cetatea Mirelor luminat prăznuieşte cântând pătimirile tale şi primejdiile şi luptele, pe care vitejeşte le-ai petrecut, Mucenice, nevoindu-te pentru Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ziditorul soarelui şi al lunii, Hristos Domnul, ne-a răsărit nouă lumină, din pântecele tău cel purtător de lumină, Fecioară, pe Care roagă-L neîncetat să lumineze sufletele noastre.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Arătându-te moştenitor al bunurilor celor veşnice, prin mărturia dreptei credinţe, Mare Mucenice mărite, stai înainte luminat de slava Stăpânului tuturor. Pentru aceasta prăznuim sfântă pome­nirea ta, mult pătimitorule, Sfinte Mucenice Crescent, cerând să luăm prin rugăciunile tale dezlegare greşelilor.

Canoanele lunii Aprilie

Calendar ortodox
27 Aprilie

(Pomenirea morților)