Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Artemon, preotul din Laodiceea

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Artemon, preotul din Laodiceea

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Artemon, preotul din Laodiceea, glasul al 4-lea

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

glasul al 8-lea

Irmosul

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând Israeliteanul, striga: Mântuito­rului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dătătorul înţelepciunii descope­rind vistieriile ei, din destul dă darul cuvintelor, celor ce cu credinţă laudă pe pătimitorul Său, Sfântul Mucenic Artemon.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine cel ce te-ai rănit cu săgeata dragostei celei preadulce a lui Hristos, pătimirea trupului, din tinereţile tale, nu a putut să te despartă de dragostea acesteia, Înţelepte Artemon.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu deadinsul privind la adân­cimea dumnezeieştii Scripturi, Sfinţite Mucenice Artemon, înţelepțeşte ai scos avuţia cea mai bună a înţelepciunii, cu care pe toţi credincioşii i-ai îmbogăţit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Noi cei de pe pământ născuţi, de pe pământ la înălţimea cerului ne­am înălţat prin naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu Curată şi cu starea cetelor îngereşti ne-am împreunat.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Tu eşti Întărirea...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu puterea Duhului îmbrăcându-te, ai biruit taberele cele asupra Ziditorului, Preaviteazule Mucenice Artemon.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ploile sângiurilor tale cele pătimitoare, ai stins văpaia necredinţei, Preacuvioase Artemon.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înfierbântându-te cu grija şi aprinzîndu-te cu dragostea cea dumnezeiască, Preacuvioase, pentru aceasta ai pătimit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Naşterea ta, Preacurată, a dezlegat greşelile noastre şi cu dreptate a legat pe toţi credin­cioşii.

Irmosul

Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfa ta s-a înălţat la jertfelnicul cel ceresc şi s-a făcut acum bine primită Stăpânului tuturor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţându-ţi cugetul către privirea cea mai aleasă, te-ai învăţat tainele lui Hristos, pentru care ai şi pătimit, Preacuvioase Artemon.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întemeindu-te pe piatra cea neclintită a dragostei Ziditorului, Preacuvioase, nicicum nu te-ai clintit cu cugetul de asupririle şi întreitele valuri ale vrăjmaşului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe o vistierie nedeşertată a darurilor avându-te pe tine, Stăpână, toţi primim de la tine darurile minunilor.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Luminează-ne pe noi, Doamne, cu Poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt, pacea Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Oprind valurile necredin­ţei, ai mântuit pe poporul cel bine plecat şi l-ai îndreptat către limanul credincioşilor, Înţelepte.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un luminător luminos cu lu­mina bunătăţilor ai descoperit întunericul înşelăciunii şi pe oameni i-ai îndreptat către lumină.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcându-te tăinuitor al lui Hristos, al tainelor Lui cele negrăite, prin patimă te-ai adus pe tine jertfă plăcută, Prea­cuvioase Artemon.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De spurcăciunea patimilor şi de tină curăţind sufletul meu, curat du-l înaintea lui Dumnezeu, prin rugăciunile tale, Mireasă a lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După Lege pătimind pentru Hristos, Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, porunca cea rău credincioasă a vrăjmaşi­lor celor fărădelege ai înfruntat. Pentru aceasta te-ai şi arătat mucenic după Lege, încununându-te cu biruinţele cele dumneze­ieşti.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu focul cuvintelor tale secând pâraiele cele tulburi ale necre­dinţei, ai izvorât credincioşilor râuri luminoase ale credinţei, Preacuvioase Artemon.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu alcătuirea cea vitejească într-armându-ţi cugetul asupra şarpelui celui luptător, surpându-l pe acesta l-ai arătat mort şi ai primit de la Dumnezeu cununa biruinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu harul cel dumnezeiesc al naşterii tale, cei muritori ne-am făcut nemuritori şi ne-am mântuit de stricăciunea cea dintâi şi cu haina nestricăciunii ne-am împodobit, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.

Irmosul

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat şi auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon, oarecând, cu credinţa Treimii au călcat văpaia cuptorului cântând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-te cu focul cel dumnezeiesc al dragostei Stăpâ­nului, Mărite Mucenice, prin voie cu osârdie ai alergat către nevoinţa ostenelilor, zicând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbrăcându-te cu puterea Mângâietorului, prin răbdarea ta cea vitejească, ca şi Sfinţii Apostoli ai biruit, Mucenice, taberele înşelă­ciunii şi ai cântat: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viaţa cu întreagă înţelepciune şi trupul cu curăţie înfrumuseţându-ţi, curat ai lucrat cele sfinte, lui Hristos cântând şi cu mulţumire strigând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca să aducă pe toţi către Slava cea Cerească, Ziditorul tuturor a binevoit a Se naşte din tine, Preacurată Născătoare de Dumnezeu şi ca un Iubitor de oameni şi Făcător de bine, Dumnezeu împreună cu noi a vieţuit cu Trupul.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Împăratul Ceresc...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Împăratul Cel Ceresc după vrednicie socotindu-L mai presus de cele pământeşti, împreună cu Dânsul te bucuri Sfinte Mucenice Artemon în veci.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine cel ce cu sufletul te-ai înălţat către Ziditorul, asuprirea chinuitorilor nicicum n-a putut să te despartă de dragostea Lui, răbdătorule de chinuri.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Luminându-te cu strălucirile luminii celei dumnezeieşti, ca un tăinuitor al celor negrăite, ai intrat în jertfelnicul cel nespus al tainelor, răbdătorule de chinuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce este mai presus de cuget şi de cuvânt a luat firea omenească din tine, Născătoare de Dumne­zeu şi pe fiii omeneşti i-a făcut ai Săi.

Irmosul

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Cu adevărat Născătoare...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trecând iarna necredinţei, ai ajuns către primăvara dreptei credinţe şi te-ai învrednicit de lu­mina Soarelui slavei.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ochii sufletului şi ai cugetului văzând pe Domnul mai înainte stând de-a dreapta ta, nu te-ai clătinat de valurile chinurilor, Sfinte Artemon.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca unul ce împreună cu răbdătorii de patimi şi cu ucenicii lui Hristos te-ai învrednicit de mărirea cea de negrăit a Lui cea dumneze­iască, roagă-L pentru noi ca pe un bun şi preaîndurat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născătoare de Dumnezeu, cu îndurarea ta, cercetează de sus sărăcia noastră şi de stricăciune şi de nevoi izbăveşte-ne pe noi.

Irmosul

Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară, noi cei mântuiţi prin tine, cu cetele cele fără trup mărindu-te pe tine.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină pe noi...

Asemănându-te cu mărturisirile cele sfinţite şi muceniceşti, săvârşind viaţa, la cer te-ai suit, Înţelepte Mucenice Artemon şi ai primit de la Dumnezeu cunună neveşte­jită. Pentru aceasta prăznuim sfântă pomenirea ta, strigând: adu-ţi aminte de noi, Sfinţite Mucenice, stând înaintea lui Hristos.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină pe noi...

Nu vom tăcea niciodată noi nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu. Că de nu ai fi stat tu înainte, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea primejdii? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom îndepărta, de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea de tot felul de răutăţi.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină pe noi...

Mieluşeaua cea Preacurată şi Fecioara, dacă a văzut pe Fiul său pe Care L-a născut, pe Cruce întins, cu dureri de moarte şi-a tulburat sufletul şi cu osârdie a strigat: Unde este pomenirea darurilor şi a minunilor Tale, Preaiubite Fiu, cu care s-a îndulcit poporul cel nemulţumitor? Însă ca să mântuieşti neamul ome­nesc, acestea acum le pătimeşti.

Canoanele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
5 Noiembrie