Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (1)

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (1)

Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, glasul al 4-lea

Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântu­iască sufletele noastre.

 

Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, glasul al 4-lea

Cu nevoinţă bună te-ai nevoit prin credinţă, purtătorule de chinuri al lui Hristos şi păgânătatea chinuitorilor ai mustrat şi jertfă bine primită lui Dumnezeu te-ai adus. Pentru aceasta şi cunună de biruinţă ai luat; şi cu rugăciunile tale, Sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli.

 

Cântarea 1

glasul 1

Irmos: Ziua Învierii...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mai presus decât soarele a strălucit pomenirea ta acum, Mucenice înarmat al lui Hristos. Căci ca nişte raze prealuminoase, strălucirile minunilor în tot pământul strălucit le-ai vărsat, de lumină purtătorule, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Însuţi oştitorule, mult biruitorule, luptătorule al lui Hristos, dă-mi mie ca să laud luptele şi vitejiile tale, pe care le-ai suferit bărbăteşte, aprins de dorul lui Hristos, înţelepte, Căruia şi viezi, bucurându-te.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un nou David viteaz te-ai arătat în războaie, îndemânatic cu mâna. Că precum acela pe Goliat, aşa şi tu pe potrivnic l-ai biruit, surpându-l cu săgeţile cuvintelor tale, încununate Gheorghe.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cât este de înfricoşătoare, de negrăit şi minunată naşterea ta cea frumoasă, Fecioară. Căci ca pe un Prunc pe Dumnezeu Cel cu totul desăvârşit L-ai alăptat la sân trupeşte; uimitoare auzire: Hrănitoarea de Prunc, Maică fără de bărbat.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Veniţi să bem băutură...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucitu-ne-a nouă întru tot lăudata pomenire a slujitorului lui Hristos, cea împreună mergă­toare cu Învierea Lui. Întru care adunându-ne credincioşii, lumi­nat să prăznuim.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veseleşte-te pământule şi cerule, munţii şi toate dealurile săltaţi, pentru că râuri de minuni varsă nouă de sus, Mucenicul Gheor­ghe.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tot pământul şi seminţia ome­nească şi cerul împreună se bucură şi oastea îngerească, că cel dintâi ostaş al lui Hristos, Marele Mucenic Gheorghe, acum de pe pământ merge la cer.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Veseleşte-te şi te bucură, Marie, că de a şi trecut ieri ca o sabie prin inima ta Crucea Fiului tău, dar ca dintr-o cămară din mormânt a răsărit.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: La dumnezeiasca strajă...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întrecut-a pe împărăteasa dinspre miazăzi, cea mai dinainte, înţelepte, Împărăteasa Alexandra acum, că uimită fiind a alergat la înţelepciunea ta. Pentru aceasta stă împreună cu tine, Mucenice, de-a dreapta lui Dumnezeu, ca o împărăteasă.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dovedirile cuvintelor tale nesuferindu-le păgânul, a poruncit să te bată peste gură, Sfinte Mucenice Gheorghe; măcar că aceasta era lovită, ca un chimval împotrivă a răsunat, strigând: Singur Hristos este Dumnezeu Adevărat.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adevărate prieten al lui Hristos şi mai marele luptătorilor Lui, prealuminate luminător al lumii, stea prealuminoasă, sfeşnic preastrălucitor, păzitorule neadormit al celor ce te cinstesc pe tine, păzeşte-ne pe noi, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iată ai şi născut Curată şi Fecioară ai rămas întru aceasta. Minune mult minunată cu adevărat, înfricoşătoare, străină auzire! Că pe Dumnezeu, Împăratul tuturor, purtându-L în braţele tale, la sân L-ai alăptat ca pe un Prunc, pe Hristos Dătătorul de hrană, Fecioară.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Să mânecăm cu mânecare...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cinstită Învierea Mântuito­rului, cea de praznic, o laudă Biserica săltând şi mutarea purtătorului de lupte acum cântând. Căci aceste două bunătăţi împreună merg.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Măreşte străină minunea ta, izvorâtorule de minuni, bunul Glicherie, al cărui bou cu minune l-ai înviat şi pe el Domnului tău jertfă vie l-ai adus.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să laud mărirea ta umple-mi gura mea de laudă, dând har şi minţii mele, Sfinte Mucenice Gheorghe. Că se bucură duhul meu când cântă ţie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată, cum ai fost Hrănitoare de Prunc cu lapte şi Fecioară mai presus de cuvânt, nu mă pricep de această a ta înfricoşătoare taină! Deci cinstind naşterea ta, mă închin ţie, Preasfântă a mea Stăpână.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Pogorâtu-Te-ai...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată ţie şi o rândunea veselă, pe Sfântul Mucenic Gheorghe, de Dumnezeu adunat popor! Te umple pe tine de harul primăverii în chip minunat. Deci împreună bucurați-vă cu bucuria lui toţi.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Chinurile aspre ale grelelor încercări suferindu-le, acelea le-ai socotit ca pe nişte desfătări, răbdând şi cântând Domnului, Mărite; glasul rugăciunilor tale, ca întru o învârtire de tunet a răsunat.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veseleşte-te şi saltă ceată a luptătorilor, aflând acestei prăznuiri de acum începător pe Sfântul Gheorghe şi vă bucuraţi împre­ună cu dânsul ca David, că a Domnului este ziua aceasta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Şi ai născut şi iarăşi curată eşti ca şi întâi, înfricoşătoare şi de negrăit naştere, Maică Fecioară care nu ştii de mire, pe Cel mai presus de ani; Care S-a făcut Prunc precum suntem noi, născându-L mai presus de minte.

 

CONDAC

glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credinţe, spicele virtuţilor adunându-ţi. Că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri şi luptând cu sânge pe Hristos ai luat. Şi cu rugăciunile tale sfinte, dai tuturor iertare de greşeli.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Cel Ce a mântuit pe tineri...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Doresc a lăuda minunile tale şi iarăşi mă sfiesc; căci dacă vreau să le număr, ele sunt mai mult decât nisipul la număr. Deci primeşte, luptătorule, această a mea scurtă laudă.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu este nici pământ, nici mare, nici cetate, nici pustietate, unde să nu se verse cu adevărat izvoarele cele pline ale minunilor tale, Mucenice; că numele tău cel minunat în tot pământul se cântă.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se miră oastea îngerească de lupta ta, voievodule, de tine uimindu-se Împăratul îngerilor a iubit frumuseţea ta, Mucenice. Pentru aceasta împreună cu Dânsul pururea a împărăţi te-a învrednicit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prealuminate cort cel de Dumnezeu lucrat, sfeşnice cu totul de aur, năstrapă, chivotule, biserică în care Dumnezeu locuieşte, toiag care minunat ai odrăslit, Maică fără de bărbat, pe noi cei ce te rugăm păzeşte-ne, Fecioară, Ceea ce eşti cu multe numiri.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Această numită...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cântări ca nişte flori cu bun miros culegând din alt rai, adică din Psaltirea cea de Dumnezeu însuflată, veniţi să împletim Mucenicului cunună luminoasă din cântări împletită, că a biruit surpând puterea satanei.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vino de spune făcătorule de cântări, prorocule, dreptul acela, care a înflorit ca finicul, cine şi care este? Mult lăudatul Mucenic Gheor­ghe este pom cu dulce roadă adevărată, de inimi hrănitor.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vino, arată-te, întâmpină-ne pe noi cuibul tău, ca un vultur cu aripile de aur încălzindu-ne, pururea ne sprijineşte, întinzându-ţi aripile tale, că bine este sub umbra ta a ne odihni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iată, aceea pe care mai înainte ai vestit-o, Prorocule, Fecioara care a zămislit fără de sămânţă, Împărăteasa şi Doamna. Şi ca o Maică a născut pe Împăratul tuturor, rămânând cu totul fără stricăciune: minune străină este naşterea ta, Fecioară.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Luminează-te, luminează-te...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rouă preadulce munţilor picuraţi; şi tu mai ales muntele cel sfânt saltă. Dănţuieşte acum şi te bucură luminat, că ai aflat prea puternic păzitor de munte, pe Marele Mucenic Gheorghe.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Laudă acum împreună toate moştenirile neamurilor, binecu­vântează, cântă şi cu un glas strigă: Bucură-te, Mântuitorule şi bucuria credincioşilor. Bucură-te şi tu, lauda purtătorilor de lupte, Sfinte Gheorghe Preaminunate.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Loviturile cu toiege, strujirile şi bătăile cu vine de bou, încălţămintea cea de fier, groapa cu varul le cinstesc, şi altele câte ai răbdat, pătimind, Mucenice al lui Hristos, toate le fericesc şi roata o sărut.

Stih: Sfinţilor Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Dimitrie Mucenice, împreună cu lăudatul Mucenic Gheorghe, că amândoi sunteţi buni, nici acum nu părăsiţi, păzind locul acesta pururea. Şi toate mulţimile încercărilor împrăştiaţi-le amândoi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mărirea, frumuseţea şi podoaba credincioşilor, desfătarea îngerilor şi mântuirea lumii, Preacurată Maica lui Hristos Dumnezeu, pe cei ce aleargă la Acoperământul tău, păzeşte-i, Stăpâna mea.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Cu chipurile dreptei credinţe bărbăteşte purtându-te şi înşelăciunea păgânătăţii surpând, Mucenice, ai călcat cutezanţele vrăjmaşului şi cu dumnezeiască râvnă mintea aprinzându-ţi, ai stins semeţia tiranilor cea fără de Dumnezeu. Pentru aceasta după vrednicie ai luat cunună, răsplătire pentru chinuri şi dai tămăduiri celor ce aleargă la tine cu credinţă, purtătorule de biruinţă, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Bogăţia de jos, cea de pe pământ, împărţind-o tuturor, Mucenice înţelepte, ai moştenit bogăţia cea cerească cu ostenelile tale; căci cu preacurata Cruce ca şi cu o platoşă te-ai îmbrăcat şi cu ea ai ruşinat cutezanţa tiranilor. Pentru aceasta cu rugăciunea dai celor ce te roagă pe tine dumnezeieştile daruri şi hărăzirile de tămăduiri, purtătorule de biruinţă, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Canoanele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
6 Noiembrie